Ion Cristoiu: Ion Iliescu: „Acţiunile violente ale elementelor extremiste s-au intensificat”

Deşi ştiu pe de rost evenimentele din 13-15 iunie 1990, nu numai ca istoric, dar şi ca ziarist al clipei de atunci (publicaţia Zig-Zag magazin a fost pe 14 iunie 1990, alături de România liberă, ţinta îndemnurilor la asediu din partea propagandei FSN-iste), prezent la faţa locului în zilele de 13-14 şi 15 iunie 1990, ca Opozant al Puterii FSN-iste (aşa cum am mai scris, în noaptea de 13 iunie 1990, am încasat ceva pumni de la paraşutiştii veniţi să spulbere demonstraţia din faţa Ministerului de Interne), de fiecare dată am parcurs materialele publicate de ziare ca şi cum nu le-aş fi ştiut niciodată.

În zilele de 14-15 iunie 1990, zilele în care minerii au făcut ordine în Bucureşti, în România nu s-a auzit nici măcar un scîncet împotrivă.

Practic, pînă cînd hoardele nu şi-au îndeplinit misiunea pentru care veniseră – cea de a călca totul în picioare – în România n-a mai existat Opoziţie la Puterea FSN-istă.

Nici după plecarea minerilor cîtva timp n-a existat Opoziţie. Îmi amintesc şi acum că n-am putut să scot numărul următor din Zig-Zag (Guvernul Roman mă alungase de la Tipografia de stat de la Casa Scînteii tocmai la Alexandria) pînă n-am trecut pe prima pagină acest anunţ, demn de o Carte a curiozităţilor:

Colectivul de tipografi de la Alexandria nu e de acord cu conţinutul acestui număr al revistei Zig-Zag Magazin.

Opoziţia politică şi de stradă şi-au revenit cu greu din această lovitură.

De fiecare dată, cînd se aniversează Mineriada din iunie 1990, se publică şi se republică documentele de esenţă ale momentului.

 Dintre documentele republicate mi-a atras atenţia Comunicatul dat de Cotroceni în 13 iunie 1990 la TVR, după diversiunea cu întreruperea emisiei. Aşa cum am mai scris, 14-15 iunie 1990 nu pot fi înţelese fără diversiunea din 13 iunie 1990:

„În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi Casei de Mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost capturate arme. A fost distrus şi un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice. Încercările pompierilor şi factorilor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democratic a ţării la 20 mai a.c. Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a concura cu forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală pentru cele comise“.

Ea, această diversiune a creat în ţară şi în Valea Jiului imaginea unei Capitale aflate în pericol de a fi cucerită de Duşmanii unui regim pe cale de a fi răsturnat de forţele fasciste. Dacă ne gîndim că TVR era singurul post TV şi că TVR transmitea imagini apocaliptice dintr-un Bucureşti asediat în chip diversionist, vom înţelege neliniştea românilor din ţară, cărora li se spunea de către postul public că Bucureştiule ameninţat de forţe banditeşti.

Poate că minerii n-ar fi venit, dacă nu era această intervenţie a însuşi şeful Statului.

Ca gazetar prin Istorie, am luat în serios această cuvîntare.

Aşadar, Şeful statului prezintă evenimentele din Bucureşti ca o tentativă de lovitură de stat pusă la cale de forţe fasciste.

Venită de la şeful statului o asemenea precizare ridică din start întrebarea:

Pe ce s-a bazat Ion Iliescu în această apreciere deosebit de periculoasă?

L-au dezinformat serviciile, consilierii, premierul Petre Roman?

A zis asta cu de la sine putere?

De atunci, Ion Iliescu o ţine întruna cu forţele care au pus la cale răsturnarea regimului ales prin vot liber la 20 mai 1990.

Lăsînd la o parte că niciodată de atunci, Ion Iliescu n-a depăşit simpla afirmaţie pentru a ne prezenta documente doveditoare.

Dacă a susţinut aşa ceva şi continuă să susţină şi azi, înseamnă că are dovezi.

Şi dacă are dovezi de ce nu le dă publicităţii?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro