Ion Cristoiu: Klaus Iohannis a ajuns cu capitalul politic atât de jos încât ne întrebăm cum va conduce ţara încă trei ani de acum încolo

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, în următorii trei ani, România are nevoie de un preşedinte cu un important capital politic pentru a-i convinge pe români să accepte măsuri nepopulare, ceea ce nu este însă valabil pentru Klaus Iohannis, care, ajuns la nivelul cel mai jos al simpatiei populare, are doar două variante: să se retragă din funcţie sau să ia măsuri drastice cum ar fi renunţarea la Florin Cîţu ca premier.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Se spune că Trecutul e o sumă de lecţii pentru prezent. Şi se înţelege prin Trecut trecutul îndepărtat. Eu cred însă că lecţii pentru prezent ne poate oferi şi Trecutul apropiat. Ca, de exemplu, cel de acum doi ani, cînd au avut loc alegerile prezidenţiale. Mi s-a confirmat acesta adevăr citind sau mai degrabă recitind în vederea unei Prefeţe comentariile semnate de Ionuţ Cojocaru pe cristoiublog.ro, strînse între coperţile unei cărţi de publicistică. Pe parcursul campaniei electorale pentru prezidenţiale şi după al doilea tur, Ionuţ Cojocaru semnalează în mai multe rînduri o ciudăţenie a acestor alegeri:

Klaus Iohannis a cîştigat la scor al doilea mandat fără să facă nici un efort.

Şi mie mi-a atras atenţia această ciudăţenie. Am scris la vremea respectivă, într-unul din editoriale că Klaus Iohannis a cîştigat alegerile dormind.

Explicaţia ciudăţeniei?

O dă Ionuţ Cojocaru în cartea sa:

<Aceste alegeri sînt aşa cum şi-a dorit Klaus Iohannis! Iar în turul al doilea a intrat cu cea pe care şi-o dorea! Nu a depus un minim efort pentru al doilea mandat!>

Aceste alegeri au fost aşa cum şi-a dorit Klaus Iohannis nu datorită geniului politic al preşedintelui în exerciţiu prin care a dat lovituri strategice înainte de campanie astfel încît aceasta să nu-i ceară nici măcar efortul de a fi prezent, ci datorită Sistemului instituţiilor de forţă. Ca şi în cazul alegerilor din 2014, Sistemul, ajutat din afară, prin Serviciile secrete străine active pe teritoriul României cu complicitatea SRI, a manevrat astfel încît Klaus Iohannis să aibă drept adversar în turul al doilea pe Viorica Dăncilă. S-a spus că Viorica Dăncilă a fost un contracandidat uşor pentru Klaus Iohannis, deoarece era un politician catastrofal. Nimic mai fals. Viorica Dăncilă nu era un politician catastrofal. Avea o imagine publică de politician catastrofal! O imagine creată de Sistem. Pe de o parte prin compromiterea PSD, partidul al cărei candidat urma să fie Viorica Dăncilă. Pe de alta, prin plasarea între consilierii premierului Viorica Dăncilă a unor agenţi cu misiunea de a o împinge să greşească. Unul sau mai degrabă una dintre agente îi punea în faţă texte dinadins agramate. După care, prin contactele din presă ale agentei, dar şi prin implicarea Sistemului, Viorica Dăncilă era prezentată ca o analfabetă.

De ce mi-am reamintit de campania electorală din 2019 în ultima vreme ?

Pentru că în ultima vreme se văd efectele felului în care Klaus Iohannis a dobîndit cel de-al doilea mandat.

Campania electorală pentru prezidenţiale e peste tot în ţările democratice nu numai un examen în urma căruia învinge cel mai bun, dar şi o şcoală de luptă pentru învingător:

Campania din 2019, ca şi cea din 2014, n-au fost pentru Klaus Iohannis şcoli ale luptei politice.

Putem vorbi de o şcoală doar atunci cînd politicianul se confruntă cu adversari reali. În campaniile prezidenţiale, adversarii reali trebuie să fie contracandidaţii. Ce să înveţe Klaus Iohannis dintr-o parodie de luptă, dintr-o luptă de faţadă în care Sistemul i-a aranjat astfel lucrurile încît adversarii erau învinşi înainte de a începe campania?

Ionuţ Cojocaru nota în comentariul Există învinşi şi învingători? de după alegeri că:

<Este pentru prima dată în istorie cînd preşedintele în exerciţiu a refuzat orice dezbatere electorală!>

Eu susţin însă că nici în primul mandat Klaus Iohannis nu s-a confruntat în plan social-politic cu un adversar real. PSD-ul lui Victor Ponta a fost fezandat de Sistem – convocarea premierului la DNA, scoaterea din joc a lui Gabriel Oprea, curăţarea de către Binomul SRI-DNA a scenei politice de orice lider politic mai acătării. Guvernul Victor Ponta n-a căzut în urma unor lovituri politice date de Klaus Iohannis, ci prin exploatarea diversionistă de către Sistem a tragediei de la Colectiv, Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloş, lipsit de majoritate parlamentară, guvern al nici unui partid, n-a reprezentat o problemă pentru Klaus Iohannis. Deşi PSD a cîştigat alegerile din 2016, partidul n-a reprezentat o problemă pentru Klaus Iohannis. Guvernarea PSD a fost fezandată de Sistem. Klaus Iohannis n-a depus nici un efort pentru a face faţă unei majorităţi parlamentare. Imediat după alegeri a avut în faţă un Liviu Dragnea slab, pe care l-a îngenuncheat prin refuzul fără nici o explicaţie al a premierului propus de ditamai majoritatea parlamentară.

Sînt în istorie personaje care au condus ţări, imperii, deşi întruchipau mediocritatea!

Au avut noroc!

Istoria nu le-a scos în cale adversari puternici.

Klaus Iohannis lăsa impresia că va avea un destin asemănător.

A venit însă Ploaia de la Waterloo!

Pandemia.

Pandemia i-a spulberat Planul de alegeri anticipate.

Pandemia i-a spulberat Planul de a avea un Guvern în jurul PNL după alegerile parlamentare din 2020.

Sistemul poate orice cînd e vorba de oameni.

Sistemul e neputincios cînd e vorba de Viaţă.

Viaţa nu poate fi învinsă de nici un Sistem din lume.

Şi astfel Klaus Iohannis s-a trezit după alegerile din 2020 cu bătăi de cap pe care nu le avusese timp de şase ani şi cărora Sistemul nu le putea găsi leacul.

S-a încropit o Coaliţie de Hăis-Cea, din start contra Naturii, deoarece USRPLUS a primit cu mult peste cît i se cuvenea.

Ludovic Orban şi-a putut permite să demisioneze din funcţia de premier şi s-o păstreze pe cea de preşedinte de partid.

Ocupat cu bătaia de cap numită formarea cît mai repede a Coaliţiei de Guvernare, Klaus Iohannis n-a fost atent la Ludovic Orban.

Trebuia să-l execute rapid, după alegeri, pentru rezultatul catastrofal al PNL.

Şi-a dat seama de forţa acestuia abia cînd Ludovic Orban a programat o campanie întinsă pe jumătate de an.

O campanie care s-a transformat rapid într-una anti-Iohannis.

Confruntarea cu Ludovic Orba era fără ieşire.

Dacă Ludovic Orban ajungea preşedintele PNL, Klaus Iohannis devenea cu trei ani înainte de finele mandatului un pensionar. Ludovic Orban devenea un premier şi prin asta cel mai puternic om din România.

Pe Klaus Iohannis îl aştepta soarta lui Ion Iliescu din al doilea mandat. Cu singura deosebire că Ion Iliescu a decis el ca puterea să revină premierului Adrian Năstase.

Puterea ca premier.

Puterea ca preşedinte al PSDR.

Pentru a evita pensionarea anticipată, Klaus Iohannis a pariat pe Florin Cîţu. Singurul candidat care, premier fiind, putea să-l înfrîngă pe Ludovic Orban.

Florin Cîţu e însă un politician mediocru. Campania pentru şefia PNL l-a întărit pe Ludovic Orban prin comparaţie cu dezastrul Florin Cîţu.

Klaus Iohannis n-a putut da înapoi.

A mers cu Florin Cîţu pînă în pînzele albe.

Fără a avea pregătirea de luptă pe care i-ar fi dat-o o campanie prezidenţială reală.

Din greşeală în greşeală Klaus Iohannis a ajuns într-o situaţie pe care nici un preşedinte postdecembrist n-a avut-o:

Să fie huiduit (cam asta au fost strigătele Orban, Orban!) la Congresul propriului partid.

Ludovic Orban a continuat şi continuă să-l atace.

Liderii USRPLUS îl atacă.

AUR îl contestă în stradă.

Presa care-l scărpina zilnic îl înjură acum mai rău decît îl înjura pe Traian Băsescu după terminarea mandatului.

Pandemia e scăpată de sub control.

Şi mai vine şi Moţiunea de cenzură.

Declaraţia sa despre Statul eşuat aminteşte de cea a lui Emil Constantinescu despre cum l-au învins securiştii.

Da, dar Emil Constantinescu a făcut această declaraţie în ultimul an de mandat.

O Declaraţie însoţită de anunţul că nu mai candidează pentru un al doilea mandat.

A mai stat cîteva luni la Cotroceni.

Klaus Iohannis mai are trei ani de mandat.

Spre deosebire de Emil Constantinescu el trebuie să mai stea încă trei ani la Cotroceni.

Cum va rezista, oare?

E o întrebare dramatică nu atît pentru el, cît pentru ţară.

 România are nevoie în următorii trei ani de un preşedinte cu un important capital politic.

Vor fi momente- sînt sigur- cînd preşedintele va trebui să intervină pentru a convinge Poporul că trebuie să accepte măsuri nepopulare.

Cum s-o facă un preşedinte ajuns la nivelul cel mai de jos al simpatiei populare?

Există două posibilităţi:

Sau se retrage de pe acum de la Preşedinţie, lăsînd locul unui nou preşedinte, care va beneficia din start de un capital politic însemnat.

Sau ia măsuri drastice ( una dintre ele rămîne renunţarea la Florin Cîţu ca premier) pentru a reveni în sondaje.

E însă Klaus Iohannis capabil de astfel de măsuri?”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro