Ion Cristoiu: Lui Caragiale i se ia sinecura!

I.L. Caragiale face să apară în Moftul român, nr. 2, duminică, 8 aprilie 1901, acest text despre cum a fost el suprimat în cadrul măsurilor drastice de economisire luate de Guvernul Liberal pentru a reduce deficitul bugetar. Marcat de autoironie, textul e deopotrivă o bucată de proză, dar şi un document de epocă.

 

ECONOMII

 

        Directorul «Moftului Român» fusese numit impiegat la Regia Monopolurilor Statului, două luni după venirea partidului conservator la putere, în 1899. Împrejurări politice, asupra cărora, chiar dacă ne-am permite, n-avem deocamdată loc să dezbatem, au făcut să revie la putere partidul liberal.

        Ţara trecea printr-o criză ne mai pomenită: trebuia degrabă găsită o soluţiune care să restabilească faţă cu Europa creditul mai mult decât compromis al regatului român, ameninţat a fi pus sub interdicţie ca ori-ce tînăr stricat şi risipitor. Atunci s-au propus trei soluţiuni:

1. Impozite indirecte fără economii;
2. Impozite directe şi mici economii;
3. Mari economii şi mici impozite directe şi indirecte.

Aceasta a treia soluţiune – a liberalilor – a convenit M. Sale

Regelui; M. Sa Regele a chemat pe liberali la putere, şi astfel, fireşte, aceeaşi soluţiune a convenit şi ţării.

        Atunci, individul numit de conservatori în slujbă, ca recompensă pentru mici servicii aduse prin publicitate în opoziţie, a primit de la noul director general al Regiei, onor. d. C. Mănsecu, următoarea adresă, cu data de 30 Martie, când printr-o stranie prevedere, primul număr al «Moftul Român» ieşise de sub tipar:

«D-lui I. L. Caragiale, Registrator, etc.,

Domnul meu,

 

        Postul de Registrator ce ocupaţi în administraţiunea centrală fiind suprimat prin budgetul exerciţiului 1901-1902, cu regret vă facem cunoscut că rămîneţi în disponibilitate pe ziua de 1 Aprilie 1901.

Director general,

C. Mănescu»

 

         Acel «cu regret» era prea delicată vorbă, ca să nu merite un răspuns politicos. De aceea, directorul revistei noastre se grăbeşte a răspunde d-lui director general al Regiei prin numărul acesta:

«D-sale D-lui Director General al Regiei M. S.

 

Prea stimate domnule,

        Înţeleg şi, dacă voiţi, împărtăşesc chiar regretul dv. pentru aceea ce mi-aţi făcut cunoscut pe ziua de 1 Aprilie. Trebuie însă să ne resemnăm: ţara are atâta nevoie de economii ! Când mă gândesc că numai prin suprimarea postului meu de Registrator, regatul face o economie enormă ! Dv., ca om de calcule, veţi înţelege îndată.

        În adevăr, eu primeam efectiv pe lună lei 389, bani 50; asta face câte 4674 lei 40 bani pe an. Ei ! dacă slujeam 30 de ani, asta făcea 140220 lei; dacă apoi, după acei 30 de ani, slujiţi fără să fi fost lovit de vreo penalitate, care să mă facă a-mi pierde dreptul la pensiune, m-aşi fi retras, regulându-mi acest drept, şi aşi fi profitat de el, încă, să nu zic alţi 30 de ani, dar măcar 25, câte 300 lei pe lună, 3600 pe an, şi asta face un condei de 90000. Care va să zică; 140220 lei, leafă, şi 90000, pensiune, fac un total de 230220 lei.

        Să nu regretăm dar, stimate domnule, când prin sacrificiul nostru, fie chiar silit, se poate aduce atâta folos statului, înecat aproape în ruină prin atâtea risipe, atâtea lefuri exagerate şi pensiuni exorbitante.

        Convins că împărtăşiţi şi dv. sentimentele mele patriotice sunt şi rămân al dv. devotat servitor.

 I.L. Caragiale

fost impiegat clasa I în ad-ţia centrală R. M. S.

 

P. S. – Ştiind că administraţia centrală a R. M. S. are pe de o parte o sumă alocată în budgetul său pentru abonamente la ziare şi deosebite reviste, iar pe de altă parte face, în ziare şi reviste, publicaţiuni în interesul serviciului de exploatare, – profit de ocaziune, prea stimate domnule Director General, spre a vă ruga să binevoiţi a onora şi revista noastră cu un abonament şi să-i primiţi şi ei oferta pentru publicaţiuni şi anunciuri ale Regiei. Mai ales în această privinţă, cred că administraţia dv. ar face bine, în interesul său, să trateze şi cu noi, pretenţiunile noastre fiind cu atât mai modeste cu cât tirajul nostru e foarte însemnat şi foaia noastră, ca ebdomadară, citită cu multă insistenţă şi atenţie în toate structurile sociale.

Cu tot respectul.

I. L. C.»

(Moftul român, nr. 2, duminică, 8 aprilie 1901)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro