Ion Cristoiu: Motorul Istoriei duduie hrănit de eterna bătălie pentru putere

Zicerea Marelui Naţionalist. Trimiţînd la bătut un eseu mai vechi al meu despre Bunul simţ împotriva demagogiei naţionaliste, descopăr un citat din Nae Ionescu dedicat slugărniciei politicienilor români faţă de Înalta Poartă a momentului. Mă grăbesc să transcriu aici zicerea marelui naţionalist din Cuvîntul, 29 mai 1932:

„Pe de altă parte, explicaţia stă într-un fapt de natură sufletească: în psihologia de slugă a oamenilor noştri politici în genere, care după patrusprezece ani de la unire nu realizează încă ceea ce reprezintă statul nostru; după şase sute de ani de cultură autentică şi autohtonă nu realizează încă ce reprezintă ţara şi rasa noastră; şi care, incapabili a se ridica pînă la solidaritatea de ethos, reeditează în procesul de cucerire a puterii, vechile lupte pentru domnie purtate aci cu ajutorul Sultanului, dincolo cu ajutorul Papei.”

*

Ditamai Imperiul se reduce la familia lui Cesar. Dacă ar fi să credem serialului Eu, Claudius, sau mai bine zis cărţii scrise de Robert Graves sub titlul Eu, Claudius Împărat, Imperiul Roman din vremea lui Augustus se reducea la familionul lui Cezar. Poate şi pentru că bugetul filmului n-a permis alte locaţii, mai spaţioase şi, deci, mai scumpe, întîmplările se petrec în spaţii închise, cu deosebire în cel întruchipat de Palatul lui Augustus. Aici în Palat, locuiesc claie peste grămadă membrii familiei împărăteşti, roase de ambiţia nemăsurată a puterii şi micşorate treptat-treptat, dar inexorabil, de morţi mai mult sau mai puţin suspecte. Producţia reuşeşte astfel să facă din Palat un spaţiu deosebit de periculos. Tot ce se vorbeşte între patru ochi se află, orice poate fi înghiţit riscă să conţină otravă, cu cît Augustus te cultivă, cu atît ţi-e mai primejduită viaţa. Dacă ai succes politic Împăratul e cel care-ţi pune gînd rău. În familia Cezarului se află Puterea şi Opoziţia, cei care conduc şi cei care complotează să conducă. Deciziile de viaţă şi de moarte pentru barbarii de dincolo de Rin şi de dincolo de Mediterana sînt luate aici, în Palat, la cîte o cină copioasă dată de Augustus membrilor familiei. Conflictele se întind de la o uşă la alta. Cînd Agripina se înfurie că Piso, acuzat de a-i fi otrăvit bărbatul şi, mai mult, de a-l fi dat gata prin vrăji orientale, Scandalul are loc în Palat. Furioasa nu trebuie să se deplaseze prin Roma, de la un edificiu public la altul. Ajunge să deschidă uşa de alături, dincolo de care se află Împăratul.

De familie va fi după Augustus şi moştenirea Puterii. Toate tragediile din ultimii ani ai domniei lui Augustus izvorăsc din obsesia acestuia de a lăsa la şefia Imperiului pe cineva din sîngele său. Asta e riscant din mai multe puncte de vedere. Face ţintă pentru comploturi pe toţi cei din spiţa lui Augustus. Riscă să aducă la Putere şi nevolnici. Dacă succesiunea ar fi în afara familiei, chiar impusă de Principe, moştenitorul ar fi din start scutit de tarele neamurilor. Că şi Cezar simţea slăbiciunea modului de a opta pentru succesor se vede din adoptarea lui Tiberiu, aşa cum el, Octavian, fusese adoptat de Unchiul său Iulius Cezar.

*

Motorul Istoriei duduie hrănit tocmai de bătălia pentru putere. Printre alte lucruri discutate cu Ion Traian Ştefănescu în interviul luat într-o duminică pentru cartea sa de Memorii – Întîlniri cu Nicolae Ceauşescu - se numără şi ceea ce interlocutorul numeşte dezunirea, războiul româno-român şi alte asemenea sintagme menite a desemna discordiile interne. Faţă de această temă, asumată de mulţi comentatori ori de cîte ori vine vorba de bătălia politică internă, îmi îngădui să fiu sceptic. Nu cred să existe în Istorie unitate în jurul unui ideal, cu excepţia rarelor momente cînd interesele converg. Motorul Istoriei duduie hrănit tocmai de bătălia pentru putere. Nu se pune problema unei brusce iluminări a duşmanilor interni sub revelaţia că gîlceava lor violentă loveşte interesul naţional. Se pune doar problema ca Puterea să fie suficient de puternică pentru a-şi impune şi transpune deciziile pentru care a fost investită prin vot. Cît despre dezbinarea care serveşte aservirii externe îi atrag atenţia lui Ion Traian Ştefănescu că barbariii veneau la Roma în genunchi pentru a cerşi arbitrajul, că Imperiul bizantin a supravieţuit o mie de ani cultivînd neînţelegerile din rîndul popoarelor din jur.

De Imperiul chinez nici nu mai vorbesc.

Întotdeauna, în orbirea dată celor pierduţi în sugrumarea reciprocă orice ar putea înlesni unuia dintre cocoşi biruinţa e folosit fără scrupule şi fără luciditate. Nici o problemă dacă pentru a fi Rege al barbarilor sau domnitor în Ţara Românească prin ajutorul cerut străinului îţi scoţi mormintele strămoşilor la mezat.

Important e să-ţi strîngi de gît fratele.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro