Ion Cristoiu: Norocul lui Vassili Grossman a fost că Nemţii au atacat URSS

Citesc Vassili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin 1941-1945, texte alese şi prezentate de Antony Beevor şi Luba Vinogradova, într-o carte tipărită la Claman-Lévy în 2007, la concurenţă cu serialul Urzeala tronurilor în materie de interes pur de lectură. Cum se explică pasiunea pentru o carte teoretic neinteresantă:

Autorii au stors din faima lui Grossman un volum.

Despre ziaristul de front Vassili Grossman am scris în jurnalul meu zilnic Diaro. Culmea e că nu dau de textul respectiv, pentru a-i adăuga cele spuse despre ziarist în prefaţa la Carnets de guerre. La ora declanşării Războiului, Vassili Grossman era un scriitor de 36 de ani, gras, cu ochelari şi declarat inapt pentru front. Trecuse prin Marea Teroare ca prin faţa plutonului de execuţie. În 1935, Vassili Grosman, inginer minier, cu cîteva cărţi publicate, dar fără prea mare ecou (romanul În oraşul Berdişev, tipărit în 1934, a fost lăudat de Mihail Bulgakov), cu o căsnicie demult pe ducă, intră într-o relaţie cu Olga Gruber, mai mare ca el cu cinci ani, nevasta lui Boris Gruber, scriitor şi el. Gruber, care se resemnează în faţa amorului însuşit de nevastă-sa, e arestat şi executat în 1937. În 1938, în cadrul Marii Terori, Olga e arestată, ca fostă soţie a lui Gruber, deşi ea avea acum alt soţ. Vassili Grossman intervine pentru a convinge că Olga e măritată cu el şi nu cu trădătorul, chiar dacă i-a păstrat numele. Pentru a-i salva de la Gulag scriitorul îi adoptă pe cei doi fii ai lui Gruber. În calitate de soţ al celei care fusese soţia trădătorului, Grossman e şi el interogat, în 25 februarie 1935. Reuşeşte rara performanţă la vremea aia de a se delimita de Gruber, fără a-l denunţa. Şi el şi nevastă-sa au scăpat datorită lui Gruber, care a refuzat să-i denunţe, în ciuda promisiunilor că va fi eliberat.

La aflarea ştirii că Germania a invadat Uniunea Sovietică, Grossman, asemenea tuturor scriitorilor sovietici, indiferent de relaţia lor cu Stalin, cere să plece voluntar pe front.

E refuzat, din motive absolut normale.

Nu se lasă cu una cu două.

Timp de cîteva săptămîni se zbate să-şi găsească un serviciu în legătură cu Războiul. Pînă la urmă merge la Direcţia politică a Armatei Roşii, deşi el nu era membru de partid. Cartea Carnets de guerre redă amintirile lui David Ortenberg, redactorul şef al Krasnaia Zvezda (ziarul oficial al Armatei Roşii, unul dintre cele mai citite ziare în timpul Războiului). Potrivit lui Ortenberg, la finele lui iulie 1941, ajuns la GLAVPUR, i s-a spus că un scriitor Vassili Grossman vrea să fie trimis pe front. Ortenberg, care ştia cîte ceva despre Grossman, cere să-i fie repartizat lui ca redactor. Cei de la Direcţia politică se opun invocînd, şi pe drept cuvînt, pafarismul pretendentului în materie de militărie. Convingîndu-i, Ortenberg obţine ca ziaristul să primească gradul de simplu soldat. Nu-l putea angaja ca ofiţer sau comisar, deoarece nu era membru de partid. Nu-l putea lăsa nici simplu soldat – notează Ortenberg – deoarece ar fi trebuit să piardă timpul salutînd pe toţi superiorii care i se iveau în cale. Se apelează atunci la gradul de sergent, cu care fuseseră angajaţi ca ziarişti şi Simonov, Lapin, Slavin.

Pe 28 iulie 1941, Vassili Grossman e angajat ca sergent şi numit corespondent special al Krasnaia Zvezda. Cînd se prezintă la Ortenberg în ţinută de ofiţer, lasă impresia unui Svejk, cu ochelarii care stau să-i cadă de pe nas şi pistolul care atîrnă la centură ca o secure. Vassili Grossman vrea să plece imediat pe front, deşi habar n-avea să folosească pistolul. Timp de două săptămîni, primeşte o instrucţie sumară, iar pe 5 august 1941 pleacă pe front însoţit de un corespondent cu experienţă militară şi un fotograf. Ortenberg socotise că Vassili Grossman trebuie încadrat de oameni pregătiţi. În scurt timp el devine însă un veritabil soldat. Slăbeşte vreo 20 de kilograme, învaţă lecţia frontului, dar mai ales dezvăluie un curaj ieşit din comun. Astfel începe cariera de mare scriitor a lui Vassili Grossman. Fără Război, Grossman ar fi rămas un scriitor de talent, dar necunoscut. Potrivit Introducerii, Vassili Grossman a petrecut pe front, în linia întîi, peste o mie de zile. A fost martor şi reporter la toate marile momente ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Ca redactor al ziarului Armatei Roşii, el a fost prezent la Marea Tragediei a Retragerii, la Apărarea Moscovei, la Stalingrad (a stat zile-n şir în oraş, alături de soldaţi, o dată chiar lîngă unul dintre lunetiştii siberieni lichidatori de nemţi, a făcut interviuri cu Ciuikov), apoi la Kursk, a intrat printre primii în lagărele morţii şi la cucerirea Varşoviei, a fost martor la căderea Berlinului. De pe front el trimitea reportaje la Krasnaia Zvezda. Ziarul Armatei Roşii, la care colaborau printre alţii Ehrenburg, Simonov, întrecea Pravda în materie de cititori. Îl citeau nu numai cei de pe front, dar şi cei de acasă, interesaţi de mersul Războiului. Stalin îl supraveghea îndeaproape, ceea ce l-a făcut pe Ehrengburg să declare că Stalin era cel mai fidel cititor al său.

Memoria de participant la Război i-a dat şansa să scrie capodopera Viaţă şi Destin.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro