Ion Cristoiu: O ducem tot mai greu? Cʼest la faute à Putin (Klaus Iohannis)

Lumea democraţiilor de azi şi nu numai a democraţiilor, dar şi a autocraţiilor (a se vedea Rusia lui Vladimir Putin) se defineşte prin preocuparea demnitarilor de a sta de vorbă cu Poporul. Preocuparea exprimă un adevăr cu valoare de axiomă nu numai în prezent, dar şi în trecut, ba chiar şi în viitor:

O dată cu votul, Poporul a dat Înaltului demnitar şi datoria de a veghea asupra realităţilor interne şi internaţionale pentru ca, ori de cîte ori e nevoie, să ofere Poporului, prin intervenţiile publice (declaraţii, conferinţe de presă, interviuri) opiniile sale asupra faptelor şi evenimentelor din lumea de azi.

 Aceste opinii sînt urmărite de Popor cu maximă atenţie deoarece:

a) Poporul e convins că Înaltul Demnitar, ca, de exemplu, Preşedintele sau chiar Monarhul, deţine, dată fiind condiţia aparte, de informaţii pe care Poporul n-are cum să le aibă. Şi nu e vorba doar de informaţii primite de la Servicii, dar şi de informaţii reunite într-o imagine de ansamblu.

b) Poporul ştie că Înaltul Demnitar n-are altă preocupare decît cunoaşterea profundă a realităţii pentru că numai aceasta poate da soluţiile cele mai nimerite la marile probleme încercate la un moment dat de naţiune.

Klaus Iohannis va rămîne în Istoria ţării (dacă aceasta se va osteni să piardă timpul cu el), ca Preşedintele care, beneficiind din plin de avantajele de lux ale funcţiei, a refuzat sistematic să-şi îndeplinească datoria de a sta de vorbă cu Poporul. La început, jurnaliştii independenţi, cei care nu stau, ca vrăbiuţele, pe sîrmele care trec prin faţa Palatului, aşteptînd să li se arunce pe fereastră ceva mălai, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l determina pe Klaus Iohannis să dialogheze cu Poporul. Eforturile s-au dovedit zadarnice. Timp de opt ani, Klaus Iohannis a stat la Cotroceni cu ferestrele oblonite, mut mai ceva decît Lebăda din versurile lui Blaga. Klaus Iohannis mai are doi ani şi ceva de mandat. Conştienţi că-şi bat gura de pomană, criticii l-au lăsat în plata Domnului. Şi-au zis, ca toţi românii care au identificat în Preşedinte un chiriaş de lux a unui apartament prezidenţial dintr-un hotel de lux, că nu-i nimic, mai sînt doi ani şi ceva de mandat şi scăpăm de el. Fie-i ţărîna politică uşoară! Cu toate acestea, încă hrăniţi cu iluzii, cînd viaţa cotidiană se înrăutăţeşte, cînd lucrurile merg prost în ţară, românii se mai întreabă Oare ce spune despre asta Klaus Iohannis?

Ultima dată cînd Preşedintele a dat curs acestei aşteptări a fost 27 aprilie 2021. Atunci a ţinut Klaus Iohannis o conferinţă de presă despre situaţia social-politică şi economică internă. De atunci, ieşirile sale în spaţiul public n-au luat forma – cerută de comunicarea cu Poporul – a conferinţei de presă. A scris pe twitter (ceea ce nu cere prea mare efort, textul e obligatoriu mic), a rostit Mesaje, a ţinut conferinţe de presă strict protocolare cu prilejul vînzolelii diplomatice provocate de Războiul din Ucraina.

Viaţa cotidiană a românilor s-a înrăutăţit dramatic în ultima vreme. Inflaţia, crescînd de la o zi la alta, reduce drastica puterea de cumpărare a leului. O pensie de 2000 de lei are acum valoare de piaţă de 1500 lei. Mult mai grav, România se împrumută într-un ritm de infarct la cea mai mare dobîndă din Uniunea Europeană. Sesizat de Eduard Hellvig, prin Notele zilnice, Klaus Iohannis şi-a dat seama că trebuie să lase deoparte acest Somn uşor! Vise plăcute! care îi e mandatul şi să ţină o conferinţă de presă despre problemele social-economice ale ţării. Prin urmare, şi-a aranjat o vizită la un spital din Bucureşti şi i-a anunţat pe jurnaliştii din Grupul de presă că pot pune întrebări (cu excepţia celei despre poziţia României faţă de Reformarea UE).

Aşa s-a ivit, după un an de tăcere, conferinţa de presă din 12 mai 2022.

Scriam mai înainte că românii şi-au dorit să afle părerea lui Klaus Iohannis despre dezastrul economic din prezent, convinşi fiind că dibuirea de către preşedinte a unor cauze ale problemelor va fi urmată, evident, de anunţarea soluţiilor.

Există în Popor expresia, venită de la latini:

Dacă tăceai, filosof rămîneai.

Asta ar însemna că dacă nu deschideai gura, nu-mi dădeam seama că nu eşti un înţelept.

Parafrazînd, am putea spune adresîndu-ne lui Klaus Iohannis, după conferinţa de presă:

Dacă tăceai, Preşedinte rămîneai.

Luat la întrebări, Klaus Iohannis a recunoscut că preţurile au luat-o razna, că ne împrumutăm, evident, tot mai scump, că traversăm o criză pe cale să ia amploare.

După o asemenea recunoaştere, românii s-au aşteptat să audă de la preşedinte şi cauzele problemelor. Evident, însoţite de soluţiile adecvate.

Ei bine, Klaus Iohannis a respins categoric dintre cauze proasta administrare a ţării de către Guvernul Ciucă, preocuparea Coaliţiei de a-şi rostui clientela politică şi clientela rubedeniilor, absenţa reformelor, umflarea zilnică a aparatului bugetar, cheltuielile nesăbuite ale statului.

După Klaus Iohannis Guvernul Ciucă e cel mai bun din lume. Coaliţia PSD-PNL e cea mai eficientă din postdecembrism.

Guvernul, Coaliţia, el, preşedintele n-au nici o vină pentru dezastruoasa înrăutăţire a nivelului de trai:

„Vinovat este Putin”.

Celebrul roman al lui Victor Hugo, Mizerabilii, ni-l înfăţişează pe nu mai puţin celebrul Gavroche cîntînd pe baricadele Rebeliunii din iunie a 1832 din Paris cîntecelul ironic:

„Cʼest la faute à Voltaire”.

Voltaire, Rousseau sînt părinţii iluminismului.

Clerul, aristocraţia, cercurile conservatoare i-au considerat pe cei doi vinovaţi de tot ce nu merge bine în Franţa.

 Pe baricade, Gavroche cîntă cam aşa, ironizîndu-i pe reacţionari:

”Je ne suis pas notaire,
C'est la faute à Voltaire,
Je suis petit oiseau,
C'est la faute à Rousseau.”

”Nu sînt notar/ E vina lui Voltaire 

Sînt o pasăre mică/ E vina lui Rousseau)

Ceva în genul :

E urît afară /E vina lui Voltaire/Am rămas nemăritată/ E vina lui Rousseau.

Expresia Cʼest la faute à Voltaire a rămas în istorie ca exprimînd găsirea unui vinovat absurd, doar de dragul de a descoperi un ţap ispăşitor.

 Klaus Iohannis cîntă, fără să sară într-un picior ca Gavroche:

O ducem tot mai rău/

Cʼest la faute à Putin. ”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro