Ion Cristoiu: Personalitatea numărul 1 a anului 2020: Renate Weber, Avocatul Poporului

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că Avocatul Poporului, Renate Weber, în contextul pandemiei şi al limitării libertăţilor individuale, poate fi considerată o adevărată eroină deoarece şi-a asumat riscul de a-şi îndeplini atribuţiile din fişa postului, mai ales cînd îndeplinirea acestor atribuţii au intrat în conflict cu tendinţele dictatoriale ale Puterii.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Am reprodus într-o ediţie anterioară a rubricii Gîndurile lui Cristoiu de pe cristoiublog.ro topul 10 personalităţi şi 10 evenimentele ale anului 2020, realizat pentru postul Aleph News şi difuzat de acesta pe 31 decembrie 2020. Printre cele 10 personalităţi ale lui 2020 din Topul realizat de mine nu se număra Personalitatea anului 2020, Renate Weber, Avocatul Poporului. N-am trecut-o din două motive:

1. Ar fi trebuit să fie pusă pe primul loc. Ori acest loc era ocupat, în Top de Dumnezeu. Nici Renate Weber, om cu bun simţ, n-ar fi fost încîntată să fie trecută, într-un top înaintea lui Dumnezeu.
2. Atît în cazul Personalităţilor, cît şi al evenimentelor, Topul meu avea multe momente de băşcălie. Înscrierea Renatei Weber într-un top de o asemenea atmosferă ar fi ciuntit rolul însemnat pe care l-a avut în 2020 Avocatul Poporului pentru toţi cei care mai cred că nici un Pericol nu poate justifica negarea democraţiei.

Ca personalitate a anului 2020, Renate Weber nu putea fi expediată în puţinele cuvinte rezervate de mine fiecăreia dintre personalităţi.
A venit momentul să scriu că orice top al Personalităţilor lui 2020 s-ar face trebuie s-o cuprindă pe Renate Weber.

Dacă aş conduce un Trust de presă i-aş acorda fără să clipesc diploma de Personalitatea numărul unu a anului.
Şi cum la acordarea unei astfel de diplome se simte nevoia unor argumente pentru care o persoană a fost declarată Personalitatea numărul unu a anului, aş trimite imediat la comentariile dedicate de mine lui Renate Weber de-a lungul anului 2020:

• Despre cum o Lege PSD-istă din 2004 e folosită de Klaus Iohannis pentru a legifera în chip anticonstituţional (27 aprilie 2020), comentariu care prefaţa publicarea unor ample fragmente dintr-un dialog susţinut cu Renate Weber pe cristoiublog.ro
• Două instituţii care nu s-au lăsat şantajate de regimul Klaus Iohannis: CCR şi Avocatul Poporului (7 mai 2020)
• CCR n-a negat dreptul Guvernului de a sancţiona încălcarea legii în Pandemie. A negat dreptul Guvernului de a face lucruri de mîntuială (9 mai 2020)
• Ludovic Orban – un Liviu Dragnea updatat (20 iunie 2020)
• Slavă Domnului, CCR nu s-a lăsat intimidată de manipularea grosolană prin presa miluită a opiniei publice (26 iunie 2020)

Toate aceste comentarii erau dedicate gestului făcut de Renate Weber, ca Avocat al Poporului, de a contesta la CCR, pe 16 aprilie 2020 ca neconstituţionale o serie de prevederi din Ordonanţe de urgenţă prin care se impunea o serie de limitări ale drepturilor individuale şi a CCR de a confirma pe 6 mai 2020 sesizarea.

La vremea respectivă, nu m-am sfiit a proclama gestul drept un moment istoric. Revăzînd anul 2020, nu numai că voi confirma dar voi şi întări acel verdict din aprilie 2020.
Scriam la vremea respectivă în comentariul Două instituţii care nu s-au lăsat şantajate de regimul Iohannis: CCR şi Avocatul Poporului:

<De ce istoric? Se vor întreba şi pe bună dreptate mulţi cititori. În definitiv, ar putea replica aceştia, din punct de vedere al statului de drept nu s-a întîmplat altceva decît un exerciţiu obişnuit. Avocatul Poporului a sesizat CCR în legătură cu neconstituţionalitatea unor legi, iar CCR a dat dreptate în mare parte instituţiei. Astfel de momente s-au petrecut şi se vor mai petrece mult timp de acum încolo, evident cîtă vreme România va rămîne o democraţie.
Calificativul de istoric e dat de mine în urma raportării la context a deciziei CCR.

Am mai scris şi am mai spus că România, asemenea tuturor statelor democratice ale Lumii de azi, a exersat în premieră o realitate dată de un Pericol pentru cetăţenii săi. De-a lungul Istoriei, existenţa unui Pericol, nu de puţine ori supradimensionat prin manipulare, a fost un excelent pretext pentru politicieni de a îngrădi drepturile omului. Şi politicienii au îngrădit drepturile omului, au făcut exerciţii de dictatură în plină democraţie, fără a stîrni nu revolta, dar nici măcar supărarea cetăţenilor. Ba mai mult, înfricoşaţi de manipularea mediatică, toţi cetăţenii au fost în astfel de împrejurări fericiţi că li se încalcă drepturile. Mulţi au cerut mai multe îngrădiri. E un fenomen întîlnit în istoria modernă în cazul ascensiunii fascismului şi comunismului. Pentru fascişti Pericolul era întruchipat de evrei, de masonerie şi chiar de democraţie. Pentru comunişti, de duşmanul de clasă.

Declanşarea Crizei Coronavirus a însemnat şi în România limitarea de către regim a libertăţilor individuale. Dar nu numai atît. Declanşarea Crizei a însemnat şi punerea la îndoială a chiar democraţiei. Repet, în aplauzele Poporului. În acest context, multe instituţii ale statului de drept din România – presa, parlamentul, Opoziţia s-au trezit intimidate de fericirea Poporului de a fi călărit în chip antidemocratic. A semnala abuzurile Puterii, emiterea unor documente neconstituţionale, crearea cadrului pentru furt din avutul statului, a denunţa cenzurarea presei au devenit în România un act de curaj. Prin sesizarea CCR pe 16 aprilie 2020, Avocatul poporului şi prin decizia de miercuri, 6 mai 2020, CCR au demonstrat că sînt instituţiile care nu se lasă şantajate de manipularea opiniei publice în favoarea exerciţiilor antidemocratice. Riscînd să fie calomniate, ameninţate de politrucii puterii, de presa Miluită, de maşinăria Serviciilor de pe reţelele sociale, cele două instituţii au atacat deciziile prin care regimul Iohannis folosind drept pretext pericolul Coronavirus s-au dedat la un exerciţiu de dictatură. Un asemenea fapt nu poate fi decît salutat drept concretizarea învăţăturii că Nasc şi în România lui Coronavirus adepţi curajoşi ai democraţiei. Ai democraţiei pe care n-o poate pune la îndoială nici măcar Apocalipsa.>

Cele două instituţii şi-au asumat un risc imens:
Cel de a fi ţintele unei campanii de terfelire din partea Puterii – Guvern, Preşedinţie, lideri PNL, Presa miluită, ONG-uri mituite – cum rar s-a mai întîmplat în postdecembrism.

Dacă ar fi să compar curajul celor două instituţii, de departe cel asumat de Avocatul Poporului ocupă primul loc. Fără a diminua curajul CCR, nu trebuie să uităm că:

1. Avocatul Poporului e reprezentat de o singură persoană: Renate Weber.
CCR însemna 9 persoane.
Altfel primeşti valul de atacuri, de mîrlănii, de acuzaţii, de insulte, de punere la îndoială cînd eşti un grup şi altfel cînd eşti o singură persoană.

Dar nu numai atît.
O întreagă campanie condusă de premierul de atunci, Ludovic Orban, a vizat înlocuirea Renatei Weber. Ea continuă şi acum, ba chiar a devenit mai periculoasă după venirea la Putere a Gărzilor Roşii maoiste, cum le-am putea spune demnitarilor şi parlamentarilor USRPLUS. Şi CCR e vizată. Numai că în cazul CCR se cere desfiinţarea instituţiei. Lucru dificil dacă ne gîndim că trebuie modificată Constituţia. În cazul Renatei Weber demiterea e mai simplă. Fireşte, Renate Weber şi-a îndeplinit exemplar îndatoririle din fişa postului. Avocatul Poporului e Avocatul cetăţenilor şi nu al statului. Putea însă să nu facă nimic, văzînd în postul respectiv o sinecură. Şi cum în România a-ţi îndeplini îndatoririle din fişa postului e un act de mare curaj, mai ales cînd îndeplinirea intră în conflict cu tendinţele dictatoriale ale Puterii, Renate Weber e o veritabilă eroină.

2. Renate Weber e cea care a avut iniţiativa de a contesta Ordonanţa de urgenţă asumîndu-şi riscul de a intra prima în conflict cu întreaga maşinărie a regimului. De aceea, Renate Weber e cea care s-a confruntat prima cu campania de pedepsire pentru c-a îndrăznit.

Sînt doar cîteva argumente pentru a o declara pe Renate Weber personalitatea numărul unu a anului 2020.
Argumente cruciale pentru că nimic nu e mai riscant pentru o personalitate decît să înfrunte nu numai dictatura Puterii, dar şi complicitatea propriului popor cu Puterea”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro