Ion Cristoiu: Propunerile de judecători la CCR vizează persoane care trebuie să execute şi nu să interpreteze

Pe 10 iunie 2022, expiră mandatele a trei judecători de la CCR: Mona Pivniceru (numită de Senat), Valer Dorneanu (numit de Camera Deputaţilor), Daniel Morar (numit de preşedintele României).

Dînd curs legii, aşadar, în locul celor trei Camera Deputaţilor, Senatul şi Administraţia prezidenţială trebuie să desemneze trei persoane. Propunerile partidele au fost după cum urmează:

La Camera Deputaţilor, Bogdan Licu din partea PSD, Cristi Danileţ, din partea USR, şi Ioan Sabău din partea AUR.

După examenul numit Comisia juridică, dar şi după numărul de parlamentari ai Coaliţiei PSD-PNL, e clar că judecătorul trimis la CCR de Camera Deputaţilor va fi Bogdan Licu, actualmente adjunct al procurorului general.

La Senat s-au înregistrat următoarele propuneri:

Iulia Scântei, din partea PNL, Peter Eckstein Kovacs, din partea USR, Radu Ghidău din partea AUR.

Şi aici, aşa cum se desprinde din mersul lucrurilor, judecătorul va fi Iulia Scântei.

De remarcat că PSD şi PNL şi-au împărţit mandatele. PNL n-a propus pe nimeni la Camera Deputaţilor, iar PSD n-a propus pe nimeni la Senat.

Administraţia prezidenţială n-are concurenţă în acest plan. Mihaela Ciochină, actualmente consilier prezidenţial, va fi judecător la CCR.

Propunerile, văzute deja ca sigure, au stîrnit un val de indignare în opinia publică. Îndeosebi candidatura lui Bogdan Licu a fost supusă unei contestări furibunde. Nici Iulia Scântei n-a scăpat criticilor.

Comentatorii acestei situaţii au reluat, de data asta în forţă, ca principală acuzaţie adusă viitorilor judecători, faptul că aceştia ar fi rezultatul unei politizări a CCR.

Al desemnării de către partide.

Acuzaţia de politizare adusă în ultima vreme unor numiri în funcţii publice nu se rezumă la CCR.

De la ICR pînă la TVR, şi trecînd prin ambasadori, numirile în funcţii au fost puse pe seama politizării. Se înţelege de aici – şi mulţi chiar au zis asta făţiş – că la CCR, dar şi al alte instituţii publice, partidele n-ar trebui să aibă dreptul de a desemna pe cineva. Desemnarea – şi nu e prima oară cînd se afirmă aşa ceva – ar trebui făcută de societatea civilă, de specialişti, ba chiar de adunări populare în Piaţă. După opinia mea, problema, marea problemă a promovării în funcţii în ultima vreme n-o constituie faptul că partidele decid, evident, partidele ajunse la putere, ci pe cine propun partidele.

Peste tot în democraţii, ajunse la Putere partidele decid numirile în funcţii.

După opinia mea, nu numai că e corect, dar e şi necesar să fie aşa.

Să luăm CCR.

Judecătorii de la CCR au ca misiune de esenţă interpretarea Constituţiei. Ca orice document legislativ, Constituţia e interpretabilă. Sînt multe articole care trebuie interpretate. Legiuitorul din 1991 şi cel din 2003 n-au avut cum să prevadă toate situaţiile concrete cu care se vor confrunta diferite articole. Dacă şi-ar fi propus asta, ar fi trebuit să întocmească o Constituţie de cîteva mii de pagini. Misiunea judecătorilor CCR e să răspundă solicitării de a se pronunţa dacă o lege e constituţională sau dacă o decizie e constituţională.

Ca să luăm un exemplu:.

O prevedere Constituţională căruia a trebuit să i se dea, prin decizia CCR, o interpretare, a fost cea potrivit căreia preşedintele în absenţa unei majorităţi rezultate din alegeri, desemnează pe cine vrea ca să formeze noul Guvern. Deşi Constituţia nu aduce precizări, unele partide au susţinut că preşedintele nu poate desemna drept premier decît pe cel propus de partidul care a obţinut cel mai mare procentaj în alegeri.

Nimic mai greşit.

Spiritul Constituţiei dă dreptul preşedintelui de a desemna pe cine vrea el ca să formeze noul guvern. Asta nu înseamnă automat că respectivul va fi premier. Cazul Dacian Cioloş e elocvent. Parlamentul a respins propunerea.

Pentru a da o interpretare unei prevederi constituţionale judecătorii de la CCR trebuie să fie specialişti în dreptul constituţional.

Prevederea din Constituţie trebuie raportată la întreaga Constituţie, la Constituţiile anterioare ale României şi la Constituţiilor altor ţări.

Mai mult ca în alte funcţii, cea de la CCR cere înainte de toate ştiinţă de cărţi în domeniu. Specialistul în Drept Constituţional cunoaşte istoria dreptului constituţional la noi, dar şi în alte ţări.

În cazul celor trei viitori judecători, problema constă, aşadar, nu în faptul că sînt desemnaţi de partide sau de preşedinte (tot politician), ci în faptul că nici unul dintre ei n-are vreo legătură cu dreptul constituţional.

Cei trei nu sînt nici măcar judecători de meserie. Licu e procuror, Scânteie e notar, iar Ciochină consilier juridic.

Nu întîmplător cei de la CCR se numesc judecători. Ei trebuie să judece.

Judecătorii trebuie propuşi de partide.

Da, dar din rîndurile specialiştilor în drept constituţional.

De ce judecătorii trebuie propuşi de partide?

Foarte simplu.

Constituţia nu e o formulă matematică. Ea poate fi interpretată (de specialişti în Dreptul Constituţional) şi după viziunea judecătorului asupra lumii. Sînt specialişti în dreptul constituţional care văd în Constituţie un document vizînd întronarea autorităţii. Sînt în schimb specialişti care văd în Constituţie un document vizînd instaurarea libertăţii.

Sînt specialişti care văd în Constituţie un garant al unei politici conservatoare sau naţionaliste.

Sînt specialişti care cred, dimpotrivă, că Legea fundamentală garantează o politică modernistă şi internaţionalistă.

Un partid ajuns la putere încearcă să impună un Program electoral.

A avea la CCR un judecător care să împărtăşească viziunea din acest Program e o necesitate pentru un partid ajuns la putere.

Pentru asta va alege dintre mai mulţi specialişti unul care să interpreteze Constituţia potrivit viziunii partidului.

Din nefericire cei trei nu se înscriu în această legitate.

Pentru că respectivii au fost desemnaţi nu ca să interpreteze, ci ca să execute.

Nici măcar ordinele partidului, ci ordinele persoanelor care le-au pus.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro