Ion Cristoiu: Rolul copleşitor al femeii în bătăliile pentru putere din Istoria Lumii

1. Nemuritorul Caragiale despre nemuritorul popor român:

„Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm încolo orice modestie; căci e ştiut că din discuţie răsare scînteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături, dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuţiei; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuţia prea degrabă; ei! atunci de unde ar mai ţîşni adevărul? ” (I.L. Caragiale, Cîteva păreri, Ziua, 22 februarie 1896)

Publicistul, pentru că fragmentul e decupat dintr-un articol de gazetă, dezvăluie un nărav întemeietor al românilor:

Flecăreala despre orice, dar mai ales despre politică.

De la controversa de bodegă, gata să atingă nivelul picioarelor în fund, pînă la talk show-ul din pieţele de zarzavat, toată lumea în Moldo-Valahia îşi dă cu părerea.

2. Ca şi Game of Thrones, serialul Rome insistă pe rolul copleşitor al femeii în bătălia pentru putere. Fireşte, Cezar a fost asasinat din motive ţinînd strict de bătălia dintre plebe şi aristocraţie. Serialul, din motive de rating, exagerează rolul nefast al Serviliei, mama lui Brutus şi ibovnica lui Cezar, în iniţierea complotului şi mai ales în desăvîrşirea acestuia. Asta nu înseamnă că, alături de Atia, nepoata lui Cezar şi mama lui Octavian, Servilia nu joacă un rol important în lupta dintre Cezar şi Senat. Motivul cultivat pe faţă de serial e răzbunarea din amor neîmplinit. La o privire mai atentă, motivul Serviliei e cel al mamei lui Nero şi al mamei lui Tiberius, legendara Livia:

Credinţa că vor conduce lumea prin intermediul fiilor.

De regulă ştim despre ambiţia de a conduce lumea prin manipularea soţilor sau mai ales a amanţilor. Atît Game of Thrones, cît şi Rome avertizează asupra ambiţiei femeilor de a conduce lumea prin intermediul copiilor. S-a vorbit despre rolul amantelor şi nevestelor în asfaltarea Istoriei. După cele două seriale, dar mai ales după Rome, mult mai apropiat de adevărul istoric decît producţia fantasy Game of Thrones, putem vorbi de rolul mamelor. Rolul ibovnicelor e jucat de Atia. Aceasta foloseşte condiţia de mamă, asupra Octaviei şi asupra lui Octavian, pentru a-şi satisface foamea de putere. Condiţia de amantă şi-o foloseşte asupra lui Marc Antoniu şi a lui Timon, cel cap de gaşcă de kileri. Faţă de bărbaţi – zic cele două seriale – femeile au cîteva mari avantaje în lupta pentru putere. Şi nu mă refer la chestia dintre picioare, evocată de Cersei în sfaturile date Sansei din Game. Mă refer la lipsa de scrupule, infinit mai mare decît la bărbaţi, la folosirea fără complexe a mijloacelor perfide de luptă, la ambiţia fără margini, la consecvenţa în urmărirea scopului. Cel mai mare avantaj îl reprezintă dispreţul faţă de onoare. Atia îi spune Serviliei, într-o discuţie de o rară ipocrizie din partea amîndurora, că bărbaţii fac mare caz de o chestie numită onoare. Amîndouă sînt de acord că e o prostie tipică bărbaţilor.

3. Am terminat partea ultimă (începînd de la asasinarea lui Iulius Cezar pînă la instalarea lui Octavian) a eseului Rubicon, variantă românească a eseului Rubicon: The Last Years of the Roman Republic, de Tom Holland, apărut în 2005, în Anglia. Cartea e fermecătoare în felul ei. Ca şi Istoria ilustrată e cartea unui autor care ştie să istorisească, dar mai ales ştie să reînvie din date moarte o lume uitată. Pledoaria sa pentru Republică mi se pare însă aiurea. La o adică pare scrisă de un haştag Rezist, angajat cu tot cu hormoni în lupta cu Donald Trump. Să fim limpezi. Pieirea Republicii era condiţia sine qua non a supravieţuirii Romei sub formă de Imperiu. Pe de o parte, pentru că, pe măsura extinderii, Roma nu mai putea fi administrată de senatorii pierduţi în gîlcevi şi intrigi. Pe de alta, pentru că Republica intrase în conflict cu mersul Istoriei.

Republica nu era altceva decît raiul celor înstăriţi. Senatul, proclamat esenţa Republicii, instituţia care hotăra asupra Romei, apare şi se susţine ca un loc al privilegiaţilor. Pe măsură ce înaintăm în Istorie, Roma e alimentată cu sînge proaspăt. Cavalerii, negustorii, căpeteniile neamurilor vasale Romei, asigură Romei vitalitatea. Conducerea rămîne însă în mîinile unei găşti tot mai boşorogite, tot mai efeminate. Petru a-şi justifica puterea, aristocraţii fac mare caz de Republică. Serialul Rome e din acest punct de vedere o capodoperă a ipocriziei. Servilia, ibovnica nesatisfăcută a lui Cezar, invocă din minut în minut salvarea Republicii în complotul pentru asasinarea lui Cezar, deşi pe lîngă frustrarea de a se vedea părăsită (suferea din orgoliu rănit, nu din iubire neîmplinită), un motiv rămîne ambiţia de a conduce Roma prin intermediul lui Brutus.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro