Ion Cristoiu: Singurul obiectiv al Coaliţiei de Guvernare pare a fi păstrarea ţării pe linia de plutire

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi alegerile din 6 decembrie 2020 au adus o schimbare de regim, de centru-dreapta, marile reforme se lasă aşteptate, coaliţia de guvernare, practic, nu există, iar Opoziţia bălteşte pur şi simplu, văduvind gazetarul, ca istoric al clipei, de menirea sa de a prezenta, analiza şi comenta faptele zilei.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Pregătesc pentru tipar primul volum – 1990 – din seria O istorie a clipei, prin care intenţionez să-mi public, împărţite pe ani, comentariile dedicate zilnic, de 31 de ani încoace, vieţii noastre social-politice.

De ce am scris pînă acum zilnic?

Mai întîi pentru că asta a fost ambiţia mea, de a nu-mi scăpa o zi fără a comenta în scris un fapt, o întîmplare un eveniment din cuprinsul zilei respective.

Apoi – şi acesta e lucrul cel mai important – viaţa noastră social-politică mi-a oferit zilnic realităţi provocatoare de comentarii.

Zilele acestea m-a bătut gîndul să renunţ la hotărîrea de a scrie zilnic.

Şi nu pentru că am obosit să semnez în fiecare zi un text de gazetărie, conştient chiar înainte de a mă apuca de scris sau de bătut la computer, că va trăi doar o zi, că nu va rezista în posteritate, spre deosebire de textul de literatură, de eseu, de cercetare de istorie, care cel puţin îţi hrăneşte iluzia că va supravieţui trecerii timpului.

Nu, pentru că am obosit, ci dintr-un alt motiv, care trimite la a doua pricină pentru care am scris pînă acum zilnic.

Nu mai găsesc în viaţa noastră social-politică nimic din ceea ce altădată mă provoca, îmi stîrnea gînduri, mă făcea să mă enervez sau să mă bucur.

De la investirea guvernului de Centru Dreapta, din 23 decembrie 2020, scena noastră social-politică lîncezeşte.

Nu se mai întîmplă nimic în stare să-ţi stîrnească gînduri, opinii, comentarii, controverse.

Nu se mai întîmplă nimic în stare şi să te scoată din sărite.

Istoria postdecembristă cunoaşte două mari schimbări de regim:

Cea din 1996 şi cea din 2004.

Fiecare dintre aceste două momente au rămas în istorie ca momente ale Schimbării.

Cel din 1996, cînd a venit la putere după şase ani de guvernare FSN-istă, un regim de Centru Dreapta (Preşedinte, Guvern, Parlament, toate de Centru Dreapta), s-a numit chiar al Schimbării.

Nu întîmplător, PDSR a cîştigat alegerile din 2000 cu sloganul Schimbarea Schimbării.

Momentul 1996 s-a definit printr-un veritabil cutremur pe scena noastră politică. În ultimii ani dinaintea alegerilor, România fusese cuprinsă de o anchilozare catastrofală. Domnea, cum scriam eu într-un comentariu de după alegerile din 1996, din 18 decembrie 1996, Băltirea:

<Ce a fost rău şi mai rău sub regimul lui Iliescu? Nu rămăşiţele mentalităţilor comuniste. Nu dispreţul ciocoiesc faţă de cei mulţi şi alegători. Nu datul în floare al corupţiei. Nu continua degradare a vieţii cotidiene. Mai rău şi mai rău sub defunctul regim a fost băltirea. Am risipit, cred, un transatlantic de vorbe împotriva acestei bătute pe loc timp de şapte ani, împotriva acestui «lasă că merge şi aşa!», transformat în politică de guvernămînt, împotriva acestui «Să nu-mpingem poporul român la treabă, pentru că, asemenea Cetăţeanului Turmentat, ameţeşte!». Într-un cuvînt, împotriva stilului Iliescu de a face politică. Punîndu-şi pecetea asupra tuturor guvernelor postdecembriste, Ion Iliescu a adus pe români la exasperare. Exasperarea de a vedea că nu se mişcă nimic şi nici nu sînt şanse să se mişte. Exasperarea născută din conştiinţa că în timp ce din casa ţării cad bucăţi mari de lut şi acoperişul mai are un pic şi lunecă pe sprînceana ferstrelor, astupîndu-le, guvernanţii stau nepăsători sau, în cel mai bun caz, ne explică, nu fără o anume bucurie, cum se dărîmă pe ei şi pe noi toţi şandramaua.>

O stare de spirit asemănătoare se instalase în România înainte de alegerile din 6 decembrie 2020.

Anii dintre 2016 şi 2019 fuseseră anii Băltirii de tip PSD. Cu excepţia asalturilor neghioabe asupra Justiţiei şi a căderii propriilor Guverne, regimul PSD n-a produs nici cea mai mică tresărire pe suprafaţa băltoacei care era România.

În octombrie 2019 a venit la Guvernare PNL, iar în noiembrie 2019, Klaus Iohannis a obţinut, printr-o victorie zdrobitoare, un alt doilea mandat. În anul care a trecut pînă la alegeri mare lucru nu s-a făcut. Klaus Iohannis a justificat stagnarea prin absenţa unei majorităţi parlamentare şi a Pandemiei. În perioada premergătoare alegerilor, el n-a contenit să făgăduiască Schimbarea. Deşi i-a zis Resetarea, reformele anunţate de el ca începînd a doua zi după alegeri, pot fi subsumate conceptului de Schimbare.

O Schimbare – susţinea el – aşteptată de români de ani de zile, şi care ar avea rolul de a vîrî viteză de tren în căruţa care e România.

Au venit alegerile din 6 decembrie 2020.

Deşi PNL n-a obţinut scorul profeţit de Klaus Iohannis, se poate spune că alegerile au adus o schimbare de regim. PNL, USRPLUS şi UDMR alcătuiesc o majoritate parlamentară. Opoziţia, deşi însumează 40% (30% PSD, 10% AUR) nu e o ameninţare pentru Putere. PSD hibernează. AUR e izolat pe scena politică a ţării. PSD nu se poate alia cu AUR. Preşedintele e de Centru Dreapta. Spre deosebire de Emil Constantinescu, în 1996, are în mînă de şase ani toate pîrghiile Puterii. În plus, cele 12 luni de Guvernare PNL, au adus şi Coaliţiei multe pîrghii de Putere.

Cu o asemenea realitate în planul Puterii, te-ai fi aşteptat că România să fie în prezent o mare în furtună. Reforme după reforme, sau cel puţin Planuri de reforme menite a pune în mişcare o ţară anchilozată.

Nimic din toate acestea nu se întîmplă. România trăieşte de pe o zi pe alta. Guvernul PNL, USRPLUS, UDMR e un guvern de avarie. Singurul său obiectiv pare a fi păstrarea ţării pe linia de plutire. Coaliţia de guvernare pierde timp şi energie în scandaluri succesive. Premierul Florin Cîţu nu depăşeşte ca viziune mărginirea unui contabil mărunt. Klaus Iohannis întreţine o atmosferă de euforie neghioabă. Primarii de Centru Dreapta sînt o mare dezamăgire. Nicuşor Dan, cel care avea în Opoziţie un Program vizionar privind Capitala, gata să fie concretizat începînd de a doua zi după alegeri, n-a schimbat nici măcar o aşchie din Bucureşti. De patru luni, de cînd a ajuns primar e campanie electorală. Campanie împotriva Gabrielei Firea.

Viaţa politică a partidelor care alcătuiesc arcul Guvernamental nu există. PNL pare a nu mai avea nici preşedinte. Ar fi fost de aşteptat ca PNL, ca partid de Guvernămînt, să fi dezbătut pînă în organele colective felul cum merge Coaliţia, dar mai ales felul în care se prezintă miniştrii PNL. N-a făcut-o. Campania de înviorare a partidului s-a încheiat înainte de a începe. Rareş Bogdan s-a retras la Bruxelles. Liderii USRPLUS sînt absorbiţi total în administrarea domeniilor revenite după alegeri. UDMR ca de obicei nu există din punct de vedere politic.

Partidele de Opoziţie băltesc şi ele.

PSD practică Opoziţia măruntă, de hărţuire a Puterii. N-a oferit pînă acum nici un Proiect de ţară. N-a declanşat nici o dezbatere naţională. Nu s-a implicat în nici o controversă ţinînd de Reforme. E drept că lipsind Reformele, PSD nu se poate angaja într-o bătălie de contestare a acestora.

AUR îşi pierde timpul cu strădania de a dovedi adversarilor din politică şi din presă că e un partid frecventabil.

În aceste condiţii, despre ce dracu să scrii?

Am zis ziaristului Istoricul clipei.

Păi ce clipă din prezent merită consemnarea de către Istoric?!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro