Ion Cristoiu: Take Ionescu şi nevastă-sa mult mai tînără ca el cu 33 de ani

A murit din cauza stridiilor. Stelian Popescu în Amintiri despre cum a murit Take Ionescu:

„Ştiinţificeşte s-a constatat în urmă că moartea a fost datorată unei febre tifoide, contractată în urma mîncării unor stridii la Neapole spre a răspunde unei tachinări a tinerei sale soţii care atunci cînd el a refuzat să mănînce stridii la Neapole împreună cu ea, aceasta i-a zis că este fricos şi de aceea nu mănîncă. El ştia de mult că stridiile de Neapole au o reputaţie rea din cauza febrei tifoide aproape endemice în localitate, dar totuşi, pentru a complace soţiei sale, a mîncat şi a contractat una din acele febre tifice cari şi-au localizat microbul pe aortă şi din care cauză a murit.”

Se impun cîteva precizări.

După moartea primei neveste – celebra englezoaică Elisabeth Richards –, Take Ionescu se recăsătoreşte cu Adina Cordescu, născută Olmazu, cu 33 de ani mai tînără decît el. Făcuse pentru jună ditamai pasiunea. Amorul începuse în iarna lui 1916, cînd Guvernul se refugiase la Iaşi şi nevastă-sa mai trăia şi nu lăsa impresia că va muri curînd (a murit în urma unui accident de călărie).

În 1918 Adina era în refugiu cu familia la Odessa. Take Ionescu, ditamai vicepreşedinte al Consiliului de miniştri, îi cere voie lui Ionel Brătianu să meargă să-şi vadă iubita.

Ajuns acolo se dă în spectacol de june. Adina se numea Cordescu, deoarece era măritată cu Dumitru Cordescu, de care divorţează în 1919, pentru a se căsători cu Take Ionescu. Pînă atunci trăise cu Take Ionescu în regim de adulter.

De ce-a biruit creştinismul? Fac o pauză în lectura cărţii La Rome antique pour les Nuls de Catherine Salles şi Guy de la Bedoyedoyére. Iniţial, am vrut o pauză mică. Luasem de la anticariat volumul Istoria ilustrată a Angliei, varianta românească a cărţii lui G. M. Trevelyan din 1926: History of England (curios, ai noştri or fi făcut-o ilustrată?) şi întors acasă mi-am zis să citesc partea despre Britania romană. Se înscria în preocuparea mea din ultimul timp pentru Roma antică.

Terminînd paginile despre Britania romană, nu m-am putut opri. Am trecut la anglo-saxoni. Sînt sigur că voi trece şi de danezi. Nu cred că voi merge mai departe. Am trecut de romani, pentru că, deşi revenit la Roma antică, după popasul la Roma, mi-am păstrat interesul pentru anglo-saxoni şi vikingi. Trevelyan e seducător. Mare condeier, ştiind să povestească, el aplică la Istoria Angliei perspectiva unui gînditor social-politic şi moral. Un istoric pur şi simplu ar fi insistat, în tratarea ocupaţiei romane în Britania, pe bătălii, crize şi succesiuni de şefi. Trevelyan se ocupă de impunerea de la sine a civilizaţiei romane.

Creştinismul e surprins în succesul dobîndit asupra religiei nordicilor prin aura conferită lui Dumnezeu şi mai ales prin dimensiunea morală. Zeii Nordicilor sînt, ca şi zeii greci, ca şi zeii romani, nişte oameni deosebiţi de pămînteni doar prin puterile miraculoase. În rest, ei sînt aproapre identici cu vikingii din corăbii. După moartea unuia de-al lor, vikingii, prăvăliţi într-un chef monstru, spun cu invidie, 

Acum cel mort stă şi bea bere cu Odin. Aţi auzit cumva vreun creştin zicînd despre un martir, mort pe cruce sau pe rug, Acum stă la un pahar de vin cu Dumnezeu? Tot în Trevelyan dau peste citatul din Beda Venerabilul despre viaţa ca zbor al unei vrăbii prin hall. Prilej de a mă întreba, avînd în vedere că mi-e cunoscut, dacă nu cumva am mai citit o dată Istoria ilustrată a Angliei.

Căutînd să văd dacă n-am în folderul Cărţi lucrarea lui Trevelyan, descopăr mai multe cărţi semnate de Valerio Massimo Manfredi. Una dintre ele se intitulează Idele lui Marte. O deschid cu o aplicaţie şi văd că e un soi de roman istoric despre asasinarea lui Iulius Cezar. Pe okazii.ro dau peste carte în vînzare la Tîrgul cărţii de pe Magheru. Mă grăbesc s-o comand.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro