Ion Cristoiu:Tezaurul ne-a fost luat de ruşi, nu de sovietici

Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie afirmaţiile dr. Ilie Schipor, fost consilier la Ambasada României în Rusia, sâmbătă, la Aleph News, conform cărora evacuarea Tezaurului BNR la Moscova s-a făcut la presiunea autorităţilor guvernamentale şi militare ruse, operaţiunea având menirea de a bloca orice tentativă a ţării noastre de a semna o pace separată cu nemţii, după dezastrul din debutul Primului Război Mondial.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Sîmbătă, 3 iulie 2021, de la ora 20 la 21, la Interviurile lui Cristoiu de pe Aleph News, am dezbătut cu Ilie Schipor cartea sa de excepţie, Destinul Tezaurului României - Argumente din arhivele ruse, recent tipărită la editura Oscar Print.

Pe Ilie Schipor îl ştiu din călătoriile mele în Rusia pentru a participa, ca Istoric al clipei, la inaugurarea celor două Cimitire de onoare, cel de la Rossoşka de lîngă Stalingrad, şi cel de la Apşeronsk în Ţinutul Krasnodar. A făcut parte din echipa de aur a ambasadorului Vasile Soare. Graţie talentului deosebit al ambasadorului de a se face plăcut gazdelor (atu crucial pentru un ambasador) s-au putut inaugura în Rusia două cimitire de Onoare ale militarilor români căzuţi în Campania din Est. Ilie Schipor a fost consilier la Ambasadă între 2009 - 2019. De fiecare dată cînd am mers prin Moscova cu el, mi-am dat seama ce înseamnă un membru al ambasadei care cunoaşte ţara gazdă nu de pe Wikipedia, nu din broşurile imbecile ale Ministerului, redactate între două fleici şi două trabuce, nici măcar doar din cărţi, ci din realitatea cotidiană, din viaţa de fiecare zi. Cu Ilie Schipor am mers la Butovo, cimitirul în care NKVD-ul a împuşcat peste o mie de oameni. De la el am aflat multe dintre secretele puterii lui Putin, între care se numără permanentul contact cu oamenii de ştiinţă din domeniul Sociologiei şi Politologiei. Timp de zece ani, fără a-şi neglija munca de consilier, Ilie Schipor a studiat în arhivele ruseşti documente despre istoria României. Despre aventurile sale în Împărăţia arhivelor de la Răsărit (ruşii au nu doar cel mai mare tun din lume, dar şi cele mai mari arhive din lume) mi-a povestit Ilie Schipor la un dialog prin Zoom în Pandemie pe cristoiublog.ro. Mi-a spus atunci că pentru ruşi trecutul din arhive e o armă şi, prin urmare, din cînd în cînd dosarele disponibile la sală sînt periate de cîte o comisie înfiinţată pentru a evita scoaterea la lumină a unor pete prea mari din trecutul rusesc. Dialogul de la Aleph News a debutat cu o imagine de ansamblu a Arhivelor ruseşti, prin care a umblat timp de zece ani Ilie Schipor:

<Arhiva de stat a Federaţiei Ruse este similară a Arhivelor Naţionale ale României. Are o clădire imensă. La fiecare, în prezentare, sînt date numărul de dosare, de fonduri, ş.a.m.d.. Orice este de zece ori mai mare ca la noi, cel puţin, comparabile însă cu arhive din alte state ca Germania, Marea Britanie, Franţa. Au şi arhive specializate. În primul rînd arhivele militare. Şi ele sînt de mai multe feluri. Arhive centrale militare sînt trei: arhiva operativă, care are documente pînă la al doilea Război Mondial, apoi au arhivele de la RGVA, arhivele militare ruse de stat unde sînt documentele despre Primul Război Mondial, puţine, dar despre prizonieri, de acolo am adunat materiale pentru volumul prizonieri români în URSS şi o a treia arhivă unde se păstrează documentele din Primul Război Mondial şi secolul XIX. Deci trei arhive militare. Apoi au arhive economice, distincte, au arhive pentru literatură.>

Era imposibil să discut cu un român care a frecventat Arhivele din Moscova şi să nu aduc vorba de Dosarele Mareşalului Antonescu de la ruşi. Răspunzînd întrebării dacă există şi Arhive ale FSB, Ilie Schipor mi-a răspuns:

<FSB-ul are arhivă şi am fost şi eu în ea. Au documente de după 1917-1918. Nu au fonduri publice. Noi am făcut demersuri pentru că ne interesa soarta unor militari şi civili care au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi, fie că erau prizonieri de război, fie că au fost arestaţi de trupele sovietice atunci când au intrat în ţară şi au fost judecaţi şi condamnaţi de tribunale militare speciale. Eu am găsit foarte multe dosare în arhivele unde sînt păstrate documentele legate de al doilea Război Mondial, dar erau cîteva dosare mai aparte, cîteva personalităţi, inclusiv lotul Antonescu. S-a făcut un demers oficial, din partea Ambasadei. Mi-au dat să văd două tipuri de dosare din lotul Antonescu şi un mare proces care a avut loc la Chişinău. Apoi arhivele au intrat în reorganizare.>

Despre Tezaur noi am avut pînă acum doar perspectiva dată de documentele din arhivele româneşti. Cartea lui Ilie Schipor surprinde prin perspectiva inedită: Cea dată de arhivele ruseşti.

Ce reuşeşte cartea lui Ilie Schipor? O spune autorul în Prefaţă:

<În cel puţin şase instituţii arhivistice de stat ruse – Arhiva de Stat a Federaţiei Ruse (GARF), Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică (RGASPI, fosta Arhivă a Kominternului), Arhiva Economică de Stat Rusă (RGAE), Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă (RGVIA) şi Arhiva de Politică Externă a Imperiului Rus (AVPRI) din Moscova, respectiv Arhiva Istorică de Stat Rusă (RGIA) din Sankt-Petersburg – sînt păstrate documente relevante privind evacuarea la Moscova, în 1916-1917, a Tezaurului României şi destinul sovietic al acestuia.

Cum aceste documente nu au fost şi nu sînt cunoscute de către specialiştii români, lucrările şi studiile publicate în ţară sînt fundamentate mai ales pe argumentele cuprinse în înscrisurile generate de către autorităţile române şi memoriile publicate de către cei implicaţi în transferarea la Moscova a Tezaurului României.

Această realitate a făcut posibilă punerea în circulaţie a unor scriituri fanteziste privind risipirea fără urme a Tezaurului, confiscarea acestuia de către autorităţile albgardiste, însuşirea lui de către voluntarii români transilvăneni sau cehoslovaci, restituirea integrală a bunurilor financiar-bancare şi patrimonial-culturale româneşti depozitate la Moscova, readucerea în ţară a bijuteriilor Reginei Maria, predarea – în secret, în perioada interbelică sau chiar după – a Tezaurului Băncii Naţionale a României către autorităţile de la Bucureşti etc.>

Studiul introductiv se concentrează pe o ipoteză nouă şi chiar şocantă în cazul Tezaurului:

<Contrar opiniilor vehiculate în istoriografia română, evacuarea valorilor Băncii Naţionale a României s-a făcut din iniţiativa şi chiar la presiunea autorităţilor guvernamentale şi militare ruse.>

Ipoteza e reluată în mai multe rînduri de-a lungul şi de-a latul studiului introductiv.

Un argument se referă la manipularea abilă a autorităţilor noastre de către ruşi că România va pica în întregime sub ocupaţie nemţească:

<În timp ce Comisia s-a implicat doar în pregătirea spaţiilor de depozitare, inventarierea şi preluarea oficială a Tezaurului bancar românesc, generalii ruşi de la Petrograd, Moghilev şi Iaşi au fost cei care au convins autorităţile române – cu argumente ce ţineau de «iminenta cădere a frontului de pe Carpaţi» – că aurul Băncii Naţionale a României se afla în pericol şi că salvarea acestuia putea fi făcută doar prin evacuarea în Imperiu.>

Dialogul avut cu autorul la Aleph News mi-a dat posibilitatea să insist asupra acestei teze, susţinută de autor în studiu, sprijinită de documente date în Anexă. Potrivit lui Ilie Schipor, multe dosare despre Tezaur sînt secretizate. Nu exclud posibilitatea ca în dosarele oprite să ajungă la sală se găsesc mai multe date şi documente despre interesul Rusiei de a pune mîna pe Tezaur.

În orice caz, ipoteza lui Ilie Schipor răstoarnă nu numai o întreagă istoriografie pe această temă, dar pune la punct şi propaganda anticomunistă primitivă de după decembrie 1989.

Atmosfera anticomunistă de după decembrie 1989 a dus la despărţirea teoretică a istoriei Rusiei în două în chestiunea atitudinii faţă de noi, românii:

Pînă la instaurarea regimului bolşevic, mai ales în anii de ţarism, România a fost bombonica Rusiei. S-au trecut cu vederea răpirea Basarabiei, folosirea Ţărilor Române ca poligon de război cu Imperiul Otoman. Mai ales pentru că Rusia avusese Ţar, aşa cum România, avusese Rege, se crease propagandistic imaginea unei Mari Puteri care-şi sacrifică interesele de dragul Românicii.

Într-un eseu mai vechi, dedicat cărţii lui Lilian Zamfiroiu, despre Relaţiile româno-italiene, am arătat că albgardiştii din Occident, deşi anti-bolşevici, nu acceptau în veci retrocedarea Basarabiei, ţinut considerat de ei ca aparţinînd Imperiului. Eseurile publicate de mine pe cristoiublog.ro au dezvăluit că poziţia critică a lui Arghezi faţă de intrarea noastră în Război alături de Antantă îşi avea temeiul într-un anti-rusism funciar al publicistului. În ciuda acestor adevăruri, s-a acreditat după decembrie 1989 teza că Tezaurul ne-a fost răpit de bolşevici. Dacă ar fi trăit, Ţarul ni l-ar fi dat înapoi. Nu ştiu dacă ni l-ar fi dat înapoi. Dacă i-am fi luat şi lui Basarabia, sigur nu ni l-ar fi dat. Potrivit lui Ilie Schipor, documentele din arhivele ruseşti arată o preocupare de fond a Ţarului de a pune mîna pe Tezaur. Operaţiunea Tezaurul trimis la Moscova a fost una strict militară, prin ocolirea căilor diplomatice obişnuite. Încercarea noastră de a amîna trimiterea a fost contracarată de acţiuni viguroase după venirea la Iaşi a ambasadorului Mosolov. Ilie Schipor citează din cartea de memorii a ambasadorului, Misiunea mea în România, editura Silex, Bucureşti, 1997, pentru a demonstra prioritatea acordată de Rusia ţaristă Afacerii Tezaurului:

<A doua zi, dis-de-dimineaţă, m-am dus la Brătianu pentru a discuta împreună cu el această problemă (evacuarea tezaurului – n.n.). Fără a se opune propunerii mele, el considera totuşi transferarea aurului intempestivă şi cerea să se mai aştepte, să nu se dea dovadă de prea multă grabă. I-am explicat atunci că soluţionarea acestei probleme nu mai poate suferi amînare, căci la Cartierul Imperial începea să se acrediteze ideea că se comisese o mare eroare atunci cînd se luase hotărârea ca linia frontului nostru să se prelungească şi în România.

Aceia care deplîngeau acum intervenţia ghinionistă în război a României se temeau de noi complicaţii care ar putea să apară. Penuria de trenuri putea să întîrzie sosirea trupelor ruseşti pe frontul din România. Expedierea aurului românesc în Rusia era menită să strângă şi mai mult legăturile de alianţă dintre cele două ţări ale noastre.>

Ilie Schipor mi-a explicat în emisiune că Operaţiunea Tezaurul avea menirea de a bloca orice tentativă a României de a semna o Pace separată cu nemţii, după dezastrul din debutul Primului Război Mondial.

Deşi ne erau aliaţi, ruşii n-aveau încredere în noi, românii.

Cum de altfel n-au încredere nici azi.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro