Ion Cristoiu: Tudor Arghezi, despre cum pleacă miniştrii fostului Guvern pentru a lăsa locul celor din noul Guvern

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că între schimbarea de guvern din 4 ianuarie 1914, descrisă de Tudor Arghezi, şi cea din 23 decembrie 2020 nu există mari deosebiri, astfel că atmosfera plecării unui ministru şi venirii altuia e aceeaşi şi după 106 ani.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Miercuri, 23 decembrie 2020, a avut loc învestirea noului Guvern. Evident, unii miniştri pleacă pentru ca alţii să vină în locul lor. La Interne, de exemplu, Marcel Vela îi lasă fotoliul lui Lucian Bode. Lucian Bode, ca ministrul al Transporturilor, a făcut un accident grav, despre care nu s-a mai auzit nimic. Din Poliţie face parte şi Brigada rutieră, cea care se ocupă cu sancţionarea autorilor de accidente de circulaţie. Cred că de aia l-au pus pe Lucian Bode la Interne. Pentru că se pricepe la accidente de circulaţie. Marcel Vela, falnicul proprietar al gecii de june prim, i-o lasă succesorului odată cu biroul şi pe Decorata? Sau poate Lucian Bode are şi el o Decorată a lui, de la Ministerul Transporturilor, pe care trebuie s-o ia cu el la Interne. Legendara Violeta Alexandru, cea care-şi posta pe Facebook pînă şi orele între care îşi făcea bagajul, lasă biroul Ralucăi Turcan. Raluca Turcan a primit postul drept răsplată de la Ludovic Orban, pentru că a trecut de partea lui, deşi era o iohannistă deplină.

Culmea a fost atinsă de Stelian Ion, răsplătit cu postul de ministru al Justiţiei, pentru că a reuşit să obţină de la Radu Mazăre o garsonieră. Ceremonia de predare – primire e programată pentru joi, 24 decembrie 2020. Stelian Ion n-a mai avut răbdare şi după şedinţa de guvern din 23 decembrie 2020, în toiul nopţii, s-a dus la ministerul Justiţiei şi i-a cerut lui Cătălin Predoiu să-i dea biroul.

În urmă cu 106 ani, mai precis în 4 ianuarie 1914, la Bucureşti avea loc o schimbare de guvern. Locul Guvernului Conservator condus de Titu Maiorescu îl ia Guvernul PNL condus de Ionel Brătianu. Pe 6 ianuarie 1914, asta înseamnă în după amiaza lui 5 ianuarie 1914, a doua zi după instalarea noului Guvern, pentru că la vremea respectivă ziarele se antedatau, Tudor Arghezi publică în Seara, sub titlul Despărţire, o seducătoare descriere a momentului în care un ministru pleacă şi un altul îi ia locul. Deoarece Tudor Arghezi a murit demult şi deci n-are cum să scrie despre atmosfera de acum a plecării miniştrilor pentru a lăsa locul altora, reproduc mai jos tableta din Seara:

<Psihologia unui ministru care pleacă trebuie să fie curioasă. După un an, doi, trei şi uneori patru ani, dar niciodată mai mulţi, el îşi părăseşte cabinetul în care a «lucrat», în care şi-a petrecut, în orice caz, cîteva ore pe zi. Cutiile biroului se golesc, hîrtiile sînt aruncate în geamantane. La minister, excelenţa sa şi-a păstrat toate amintirile ce nu trebuiesc împărtăşite cu familia: scrisori, portrete, bibelouri. Într-un sertar ţigările, batistele, apa de Colonia; într-altul bomboanele. O vizitatoare şi-a lăsat între două hîrtii sau subt perina canapelei, mănuşile cu numărul lor, care vor fi a doua zi restituite într-o cutie cu alte douăsprezece perechi. Interiorul sertarelor furnică de asemenea fine amulete, ca sufletul unui poet, şi în vreme ce solicitatorul intră curbat din jumătatea spinării ca să ceară ministrului locul unui copist în funcţiune, dosare grave stau grămădite pe masă, şi excelenţa mototoleşte nervos o voaletă imprudent uitată lîngă călimară. Solicitatorul vorbeşte răguşit de emoţie, îşi caută cuvintele, îşi exprimă devotamentul, se drege şi se cocoşează, se învîrteşte, duce mîna la gură ca o bucătăreasă, şi ministrul ascultă cu ochii pe fereastră şi cu o mînă în buzunar, fără să ştie ce vrea domnul cu guler, cînd a început şi nici cînd sfîrşeşte; căci încă demult devotatul a ieşit subtil, înainte ca ministrul să fi băgat măcar de seamă că cineva tuşise intrînd.

Dar e o cădere pentru ministere. Ministrul a căzut de la putere – încet, încet. Bagajele se strîng şi se mută. Ministrul e trist; cabinetul va rămîne în seama urmaşului, un adversar, vorbă să fie. E ca şi cum s-ar desprinde de un ţărm pe al cărui lac ar fi plutit, legănat şi aproape fericit, şi ca şi cum i-ar fi murit o rudă care locuia în casa ceea, de sub salcîmi.

La plecare, se joacă o scenă de teatru. Ministrul îşi adună funcţionarii superiori în cabinet şi le ţine un discurs. «Dumneavoastră, care... Domniilor voastre cărora... Cu regret... A fost... Cînd eram... Va fi... Datoria... Cînd noi... Vă mulţumesc...»

Discursurile acestea prezintă avantajul de a fi cordiale. După dispute, nervozităţi ridicule, scene, după dosare aruncate, hîrtii sfîşiate, jumătăţi de înjurături, violenţe, ministrul mulţumeşte personalului că şi-a împlinit admirabil datoria. Şi-i o despărţire care celor mai naivi le scoate cîte un oftat, seara, la masă, cînd povestesc nevestei cît a fost domnul ministru de gentil, zicîndu-i întîia oară «domnul ministru».

Dar efectul acestui discurs melancolic e şters de discursul energic al noului ministru, acesta e vehement şi idealist. El vorbeşte cu îndîrjire de principii, de devotament, de menirea omului, de ţară şi stat. În vocea şi cuvintele lui sună un fel de înverşunare. Cîteva zile ministrul cel nou îşi face o reputaţie de tiran.

Apoi zelul slăbeşte. Camera, Senatul, presa, lumea, pomenile, dezamăgirile, consiliul de miniştri – înmoaie vînjul: ministrul încetinează, guvernul «cade». Şi scena se repetă.>

 Publicistul Tudor Arghezi scria aceste lucruri în ianuarie 1914 la venirea Guvernului Ionel Brătianu la putere în locul Guvernului conservator Titu Maiorescu. În decembrie 2020, mai precis în 23 decembrie 2020, schimbarea miniştrilor s-a făcut prin plecarea celor din PNL pentru a lăsa loc celor din USRPLUS. Ce asemănări şi deosebiri sînt între cele două momente: Cel descris de Tudor Arghezi ca petrecîndu-se la începutul lui ianuarie 1914 şi cel de acum încă nedescris de un publicist de talia celui care a scris Unghiile şi sexul lui Popa Iapă?

Cu excepţia momentului cu ascunderea mănuşilor vizitatoarei (şi nu pentru că nu s-a folosi şi azi canapeaua sau salteluţa, ci pentru că vizitatoarele din prezent nu poartă mănuşi), atmosfera plecării unui ministru şi venirii altuia e aceeaşi”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro