ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Destinul avocatului Ienci Pop, organizator al Adunării de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, pînă la Cimitirul Săracilor de la Sighet

Nelipsit de la întîlnirile ”unioniştilor” români, de la hotelul ”Hungaria”

Ioan C. Pop, „Ienci” Pop, cum îi spuneau prietenii şi apropiaţii, s-a născut la 1 februarie 1880 în  satul Bucerdea Vinoasă, comuna Ighiu, judeţul Alba – în inima Ţării Moţilor. A urmat şcoala primară în comuna Ighiu şi a fost trimis pentru studiile gimnaziale la Aiud, la liceul catolic ”Gabriel Bethlen”, şcoală confesională de bună calitate, unde condiţia pentru înscriere ţinea şi de rit – pentru români, fiind necesar cel puţin botezul greco-catolic. După încheierea studiilor liceale, a urmat Facultatea de Drept la Cluj şi Budapesta şi, întors în ţară, a profesa avocatura la Arad.

După cum reiese din dosarul său întocmit de Securitate, a desfăşurat ”activitate pe tărîm naţional” – ceea ce a fost notat de securişti drept un fapt incriminant: ”încă ca [sic!] student a militat şi a luat parte la toate acţiunile Partidului Naţional din Ardeal. În anul 1905 face cunoştinţă cu fostul prim-ministru Vaida Voievod. Între anii 1905-1918 ia parte la toate manifestările şi acţiunile culturale, bisericeşti, economice, financiare şi politice, fiind ales în mai multe locuri în Consiliul de conducere şi apoi preşedintele Reuniunii Meseriaşilor Români”.

Apropiat de Alexandru Vaida Voievod, liderul Partidului Naţional, Ienci Pop a făcut încă din studenţie propagandă naţională, fiind în atenţia autorităţilor maghiare. A fost şi arestat, de mai multe ori, în diferite incidente, alături de alţi tineri studenţi români – atît la Cluj, în Ardeal, sau la Budapesta.

La capătul tuturor manifestaţilor şi a presiunilor exercitate în special de aceste grupuri de tineri, ei au reuşit să obţină acceptarea candidaţilor români ca deputaţi în Parlamentul de la Budapesta şi, drept urmare şi a eforturilor lor, Alexandru Vaida Voevod şi Iuliu Maniu au devenit deputaţi. Din 1910, la finalizarea studiilor, Ioan ”Ienci” Pop s-a stabilit în Alba Iulia, unde a profesat avocatura şi s-a implicat activ în viaţa culturală şi ”de obşte”, devenind foarte repede o persoană cu notorietate în oraş. Ienci Pop era nelipsit de la întîlnirile fruntaşilor Partidului Naţional Român, care-şi ţineau în acea vreme adunările comitetul judeţean Alba, ca o ironie voită, la Hotelul ”Hungaria”. După Unire, acesta a devenit Hotel Dacia şi locul în care şi-au ţinut ţărăniştii şedinţele conducerii judeţene (în vreme ce liberalii se întruneau la Hotel ”Europa”).

Vechiul hotel ”Hungaria”, loc de întrunire al liderilor Partidului Naţional şi apoi al ţărăniştilor (prezidaţi din 1926 de Ioan Ienci Pop), monument arhitectonic al Unirii, a fost demolat în 1988, la şapte decenii de la adunarea de la 1 decembrie 1918, cînd Alba Iulia era în plină sistematizare, iar fostul hotel ”Hungaria, apoi ”Dacia”, devenise ”Apulum”.  

Alături de căpitanul Medrea, a pregătit Adunarea de la Alba Iulia în două săptămîni

Întors din război, în 14 noiembrie 1918 Ienci Pop a fost imediat ales ca membru de frunte în Partidul Naţional Român din Alba Iulia să se ocupe de pregătirea şi organizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, alături de căpitanul Florin Medrea. Planul desfăşurării concrete a adunarii, deşi iniţiat şi aprobat de Consiliul Naţional Central, a fost pregătit în toate amănuntele şi complexitatea sa într-un timp record de către cei doi, iar primele măsuri au început a fi luate încă de la 15 noiembrie 1918: de la organizarea propagandei, pentru a face cunoscută convocarea Adunării şi modul de reprezentare (de propagandă s-a ocupat în mod direct şi exclusiv Ioan ”Ienci” Pop), pînă la asigurarea circulaţiei, încartiruirea şi alimentarea unui atît de mare număr de delegaţi şi paricipanţi, în oraş şi împrejurimi, care erau aşteptaţi, păstarea ordinii şi a siguranţei însăşi a Adunarii Nationale.

Măsurile de siguranţă au fost precis organizate: s-au instituit gărzi militare române prin toate staţiile de parcurs ale trenurilor care erau aşteptate să sosească, într-o succesiune nemaivăzută, în gara din Alba Iulia, s-a asigurat chiar şi paza pe linia ferata, paza podurilor, tunelelor şi a şoselelor, în punctele principale de afluenţă către oraş. Organizarea a fost fără cusur, neînregistrîndu-se niciun fel de incidente, într-o stare de spirit a românilor cum nu se mai văzuse.

La 2 Decembrie 1918 Ienci Pop a fost ales membru al Marelui Sfat Naţional şi deputat bisericesc sinodal al Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal. La 11 ianuarie 1919, ca urmare a modului exemplar în care organizase adunarea care a hotărît Unirea, a fost numit primul prefect al judeţului Alba. Continuînd demersurile sale făcute în calitate de prefect, din luna mai 1929, cînd a ajuns inspector general administrativ pe întreaga ţară, în 1929, oraşul său şi al Unirii a devenit reşedinţă de judeţ, fiind transferate Prefectura şi celelalte instituţii de la Aiud la Alba Iulia.

Ienci Pop a îndeplinit şi alte funcţii: a fost preşedinte al Baroului de avocaţi Alba (1920 – 1926), director al Băncii Agrare din Cluj, director general al Întreprinderilor Forestiere Cluj, deputat al judeţului Alba din partea P.N.R./Partidul Ţărănesc, în legislatura 1926-1930. A fost preşedinte al Partidului Naţional Român din judeţul Alba, fiind ales imediat după Unire, iar în 1926, la 30 noiembrie, după fuziunea dintre Partidului Naţional Român şi Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache a devenit preşedinte P.N.Ţ. în judeţul Alba, funcţie pe care a ocupat-o pînă la desfiinţarea partidului, de către autorităţile comuniste. Între 1932 şi 1933 a fost şi ministru secretar de stat în Ministerul de Interne, în cele două guverne prezidate de protectorul său din tinereţe, Alexandru Vaida-Voevod. Ultima funcţie deţinută care apare în dosarul său de Securitate a fost aceea de delegat al guvernului la Societatea auriferă Mica din Brad (1944-martie 1945).

Soarta lui Ienci Pop a fost, prin trecutul politic, pecetluită – ca a tuturor foştilor fruntaşi ţărănişti. A fost arestat pentru prima oară cu prilejul tulburărilor din cursul campaniei electorale pentru alegerile din noiembrie 1946, căzînd victimă a unei înscenări. În 4 august 1946, la Banca “Izvoru” din Alba Iulia a avut loc o şedinţă a organizaţiei judeţene P.N.Ţ., prezidată de Ioan C. Pop, prilej cu care participanţii, delegaţi din judeţ, au fost atacaţi de grupuri de muncitori, majoritatea maghiari, aduşi şi instigaţi de comunişti de la salinele din Turda şi Ocna Mureş. În scopul de autoapărare, cîţiva dintre participanţi au tras focuri de pistol în aer, iar poliţia a intervenit, apoi, cu promptidudine, reţinîndu-I în clădirea băncii pe ţărăniştii participanţi la şedinţă. Pentru că şi asupra lui “Ienci” Pop s-a descoperit un pistol, a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru deţinere ilegală de armă de Curtea Marţială Sibiu. deşi nu s-a putut dovedi că l-a folosit; ulterior,  a fost achitat în apel de Curtea Marţială de la Cluj.

Avea atunci 66 de ani şi nu putea fi bănuit de faptul că iniţiase el o acţiune violentă. Timpul petrecut în libertate nu a fost lung şi nu ştiu ce speranţe şi-a mai putut face Ioan C. Pop, în faţa valului de teroare care se dezlănţuise deja. Dar nu mai avea nici energia de a se putea retrage şi a se ascunde din faţa acestui tăvălug. Şi, în fond. se ştia nevinovat.

Trecutul i-a pecetluit soarta şi i-a scurtat zilele

Cu toate acestea, în cele din urmă, Ienci Pop a fost arestat, precum toţi foştii senatori, deputaţi şi şefi ai organizaţiilor judeţene ale P.N.Ţ., în baza ordinului 18.000, semnat de Teohari Georgescu şi pus în aplicare de Siguranţă şi Corpul Detectivilor, condus de Alexadru Nicolski. În baza acestui ordin, avocatul Pop a fost ridicat de agenţii poliţiei secrete comuniste din Serviciul Judeţean de Siguranţă Alba şi a fost ”internat în Penitenciarul Aiud”. Pentru că nu se găsise niciun cap de acuzare pentru încadrarea lui într-un proces, a fost eliberat de la Aiud la 23 ianuarie 1948.

Dar acesta a fost, ca în atîtea alte cazuri, un tertip folosit de poliţia politică, pentru a “consolida” cazul: la 13 martie 1948, ”făcîndu-i-se o percheziţie domiciliară, i s-a găsit material subversiv”. Acest material “subversiv” erau drapelul P.N.Ţ. şi materiale P.N.Ţ. rămase nedifuzate din campania electorală, pentru alegerile din noiembrie 1946, pe care Ienci Pop nu a avut inspiraţia să le distrugă – cine-şi putea imagina, de fapt, că drapelul Partidului Naţional Român, pe care-l condusese în Alba cu decenii înainte, devenise, peste noapte, subversiv?

La scurtă vreme, Ienci Pop a fost trimis în judecată, fiind condamnat de Tribunalul Alba Iulia, prin Sentinţa nr. 960 din 6 aprilie 1948, la 5 ani închisoare corecţională. A fost închis pentru executarea pedepsei la Penitenciarul din Alba Iulia. Bătrînul avocat a înaintat recurs, iar la 16 iunie 1948 Curtea de Apel Deva I l-a admis parţial, în sensul că pedeapsa nu a fost aplicată corect şi a casat sentinţa Tribunalului Alba Iulia, dispunînd rejudecarea fondului, la aceeaşi curte şi încarcerarea lui Pop la Penitenciarul din Deva. La 30 noiembrie 1948, Curtea de Apel Deva a declinat cauza către tribunalele militare, iar Tribunalul Militar Sibiu a judecat cauza şi a emis Sentinţa nr. 276/29 martie 1949, prin care l-a condamnat pe Ioan C. Pop la 8 luni închisoare corecţională, pentru ”delictul de deţinere de publicaţii interzise”.

În 4 februarie 1949, în vreme ce Ienci Pop se afla pentru executarea pedepsei în penitenciarul din Deva, în baza unui nou denunţ, Judecătoria Mixtă Alba Iulia a redeschis procesul pentru ”port ilegal de armă” şi, după o judecată sumară, l-a condamnat din nou prin sentinţa nr.118, la 2 ani închisoare corecţională. Pop a ieşit din închisoare la 6 octombrie 1949, dar pentru scurtă vreme. A mai fost în libertate pînă la 19 septembrie 1950, cînd Judecătoria Mixtă Alba Iulia a emis un nou mandat de arestare, prin care cerea ca Ioan C. Pop să fie reţinut, pentru a executa pedeapsa de 2 ani, decisă la 4 februarie 1949 de către instanţa din Alba Iulia.

Lucrurile nu puteau rămîne aşa, mai ales după înfiinţarea Securităţii, la 30 august 1948, care putea dicta asupra justiţiei, sau îşi construia propriile legi, după cum considera de cuviinţă – căci, prin decretul de înfiinţare, se stipula clar că ea e insituţia care “luptă împotriva duşmanului de clasă, prin orice mijloace”. Iar pe “Ienci” Pop propriul trecut îl condamna fără drept de apel, ca “duşman de clasă” – şi nu doar la un an-doi de închisoare corecţională. Pe cînd se afla în penitenciarul din Alba Iulia, soarta i-a fost pecetluită. La 8 februarie 1951, Direcţia Raională de Securitate Sibiu (de care se subordona administrativ Alba Iulia) raporta Direcţiei Regionale de la Bucureşti că ”numitul a fost ridicat de noi şi înaintat la Sighet, în cadrul ordinului special al foştilor miniştri”.

Din 6 mai 1950, cînd a ajuns la Securitatea din Sibiu, unde a fost transportat Ienci Pop a dat mai multe declaraţii care sînt în dosarul său de la Securitate, înainte să pornească într-o dubă, în drumul fără întoarcere, spre nordul extrem al ţării, unde atunci “geografia concentraţionară” aşezase “Dunărea”, numele conspirativ al Peniteciarului de la Sighet. Aici au ajuns, cu sau fără o condamnare, doar în baza unor liste, cei ce constituiseră elita politică şi culturală a vechii Românii, precum şi nesupuşii ierarhi ai Bisericii Române Unite cu Roma, scoasă şi ea în afara legii. Majoritatea celor originari din Ardeal erau, ca şi “Ienci” Pop, dintre făuritorii României Mari şi, la fel, cei mai mulţi dintre ei şi-au găsit sfîrşitul aici.
 
Pentru a i se fabrica totuşi un dosar, deşi se afla deja la Sighet, au fost aduşi la Securitatea din Alba, în vara anului 1951 mai mulţi ţărani din locurile natale, ca să dea declaraţii despre “exploatatorul” Ioan C. Pop. Unii dintre ei din satul Ţelna, comuna Ighiu, declarau la 7 iunie 1951 despre ”abuzurile” pe care le-ar fi săvîrşit acesta.

Bieţii ţărani s-au trezit puşi să declare că  “le luase cu japca şi 1-2 jugăre ce aveau” şi, pe deasupra, după ce îi exploata pe propriile pămînturi, nu le dădea mai nimic pentru munca lor, le plătea foarte prost sau chiar deloc, ba chiar pe unii îi bătea foarte rău cu bîta. Afirmau, în faţa securiştilor, că arestatul din “Colonia Dunărea” (Penitenciarul Sighet), profita cu ticăloşie de faptul că ei, ţărani amărîţi, n-aveau cum să i se opună ca el să le ia pămîntul, fiind ”mare avocat şi preşedinte al P.N.Ţ. Alba”, dar, după cum insistă unul, “îi mai şi batjocorea şi bătea”, astfel încît, după ce s-a afirmat ca mare român, a trecut ”la propria îmbuibare”. În baza acestor declaraţii, Ienci Pop a primit o pedeapsă administrativă, care justifica faptul că se afla în spatele gratiilor, la Sighet. Prin Decizia M.A.I. nr. 334/1951 a fost condamnat ”administrativ” pe 24 de luni, cu începere de la 1 aug. 1951.

Bătrîn şi bolnav (avea deja 71 de ani, iar condiţiile de la Sighet erau unele de exterminare), Ienci Pop nu a mai rezistat mult. Un document al Securităţii din 15 decembrie 1953 arată că prin Decizia M.A.I. nr. 559/1953, pedeapsa i-a fost majorată cu încă 60 de luni, urmînd să expire la 1 aug. 1958 şi în acelaşi act se arată despre el că ar fi ”decedat în anul 1953 (februarie) în Penitenciarul de la Sighet” Osemintele sale zac, alături de cele ale multor dintre făuritorii marii Uniri, aruncate la marginea oraşului, în “cimitirul săracilor” de la Cearda.  

Cît despre “exploatatorul” Ioan C. Pop despra care vorbeau ţăranii aduşi la Securitatea din Alba în  vara anului 1951, acesta ctitorise, pe propria cheltuială, pentru moţii săi de pe valea Bucerdei şi din împrejurimi  chiar în satul natal o biserică cu hramul ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“,  ctitorie încheiată şi tîrnosită la 15 februarie 1925. După 90 de ani de la acest moment, în 2015, Parohia din Bucerdea Vinoasă şi Protopopiatul Alba Iulia au organizat o manifestare de comemorare a ctitorului bisericii, în amintirea căruia a fost oficiată o slujbă de pomenire a ctitorului “exploatator”, în faţa unui mare număr de credicioşi.