ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Sever Ispravnic – tată şi fiu la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918, tată şi fiu la închisoare, sub comunişti

Sever Ispravnic-senior a fost delegat titular al Cercului electoral Pecica la Marea Unire, unde a fost însoţit de fiul său, Sever-Marius, pe atunci în vîrstă de 15 ani. Amîndoi aveau să cunoască, din nefericire, şi temniţele comuniste: tatăl, ca fost avocat ”burghez” şi fiul ca fost ziarist şi politician liberal. Aveau să se reîntîlnească în libertate, cu numai o lună înainte de moartea lui Sever Ispravnic – tatăl.   

 

 Sever Ispravnic – tatăl s-a născut pe 10 iulie 1871, la Curtici. După mamă era nepot al lui Iustin Marşieu, ales la 1918 membru al Marelui Sfat Naţional Român. Soţia lui Sever Ispravnic, Adriana, a fost delegată a Reuniunii femeilor române din comitatul Arad, membră a “Reuniunii femeilor române” din Arad, membră a unor asociaţii de binefacere pentru ajutorarea săracilor şi copiilor orfani şi a “Asociaţiei pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române”, din 1930. Fiul lor, Sever – Marius s-a născut la 16 iunie 1903. Întreaga familie a fost pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia – soţii Adriana şi Sever Ispravnic numărîndu-se între cei 1228 de delegaţi ai Adunării.

 

Sever Ispravnic a absolvit Facultatea de Drept din Budapesta (1894), unde doi ani mai tîrziu şi-a susţinut şi doctoratul în drept, colaborînd din tinereţe la gazetele naţionale Tribuna şi Românul. Cea mai mare parte a vieţii a profesat avocatura, în perioada interbelică fiind multă vreme preşedintele Baroului din oraş, funcţie care avea să-i aducă, mai tîrziu, după instaurarea comunismului, o serie de acuzaţii pe lîngă aceea de a fi fost implicat în politică. Din 1910 a ajuns unul dintre membrii marcanţi ai Partidului Naţional Român, făcînd parte din Comitetul Central al acestuia. 

 

În împrejurările Marii Uniri, Aradul, aflîndu-se aproape de linia de demarcaţie dintre Ungaria şi România, a fost un adevărat butoi de pulbere, riscîndu-se izbucnirea unor conflicte sîngeroase între Gărzile Naţionale româneşti şi armata ungară, care staţiona încă în zonă. Pe 2 ianuarie 1919 dintr-un tren blindat al trupelor maghiare, staţionat în gara Arad, s-a deschis focul asupra delegaţilor care se înapoiau de la Alba Iulia. Pe 15 ianuarie Consiliul Naţional Român l-a numit prefect pe Iustin Marşieu, unchiul lui Sever Ispravnic. Peste două săptămîni armata ungară, dotată cu două trenuri blindate venite de la Szeged, a preluat controlul gării Arad şi ulterior a trecut la dezarmarea Gărzilor Naţionale româneşti. 

 

Pentru a se evita incidente între români şi maghiari, din 25 martie, oraşul a intrat sub administraţia unui guvernator şi a unei misiuni militare franceze şi în Arad se declara starea de asediu. Aceasta a luat sfîrşit odată cu intrarea trupelor române în oraş, care a fost anunţată de avocatul Sever Ispravnic, pentru a doua zi, autorităţilor civile şi militare maghiare, în scopul de a se evita orice vărsare de sînge. Într-adevăr, a doua zi, pe 17 mai 1919, spre surpriza generală, regimentul 6 Vînători al Armatei Regale îşi făcea apariţia în oraş; primii care i-au întîmpinat au fost grupuri de elevi, printre care şi Marius-Sever alături de tatăl său, Sever Ispravnic şi un număr mic de orăşeni, care au crezut în ştirea pe care o răspîndise avocatul.

 

După 1918, Sever Ispravnic - senior a avut un traseu politic oscilant. A participat la primele alegeri pe listele Partidululi Poporului al lui Alexandru Averescu, cîştigînd un mandat de deputat. Cînd partidul a intrat în declin, s-a înscris în PNL şi a ajuns în conducerea locală a liberalilor. A fost ales în două rînduri senator şi membru al Consiliului Naţional Bisericesc din Bucureşti, pentru Eparhia Aradului.

 

Figură proeminentă a comunităţii arădene, credincios ortodox, a fost fondator al Băncii “Victoria”. În 1907 avusese iniţiativa construirii unei şcoli pe propriile-i speze, continuînd acţiunile de susţinere a învăţămîntului şi bisericii arădene, cu mai multă forţă după Unire. Din săptămînalul arădean Biserica şi şcoala din 17 ianuarie 1924, îl aflăm pe Sever Ispravnic implicat în alte proiecte educativ-bisericeşti din oraş: sub titlul ”Fortificarea Aradului”, el arăta într-un interviu că vor fi ridicate în oraş “încă 3 biserici româneşti de rit ortodox”, care “să fie izvorul cel mai curat de sentimente româneşti şi de propovăduire a unităţii noastre”. La sfîrşit, ziaristul nota: “mi-a mai comunicat dl. Ispravnic că are promisia ministrului de instrucţie, de a ridica aici un internat pentru 400 studenţi, care va fi pus sub conducerea unui preot-duhovnic”.  

 

Sever Ispravnic a fost pionier în unele domenii. În anul 1940, cînd cultura orezului a fost introdusă pentru prima dată în judeţul Arad, prin experimentul realizat pe o suprafaţă de 0,5 ha la ferma Camerei Agricole, el a fost cel de-al doilea arădean care, pe proprietatea sa din Iermata, de patru hectare şi-a întemeiat orezării, producţie-pilot care a încetat în zonă, odată cu colectivizarea agriculturii din anii comunismului. 

Deşi nu a avut niciodată simpatii legionare. Sever Ispravnic a fost acuzat, după venirea comuniştilor la putere, de atitudini xenofobe şi antisemite, prin aceea că, în calitate de prodecan şi decan al Baroului Arad din 1935 pînă în 1944, ar fi împiedicat accesul în barou al unor avocaţi evrei. Marius-Sever, fiul său, a fost acuzat de aceleaşi fapte. La dosarul de urmărire informativă deschis pe numele bătrînului Ispravnic au fost depuse inclusiv documente care arată era adept al principiului „numerus clausus”, susţinînd că „legiferarea o găsim posibilă, pe următoarele considerente de drept: dacă nu acceptăm principiul rasist de drept, după care «drept este ceea ce e în interesul poporului dominant», atunci trebuie acceptat principiul după care «lege sau dreptate este ceea ce e echitabil şi o necesitate a majorităţii». Sub imperiul acestor necesităţi, se poate face «reparaţiunea» necesară, nu numai în Corpul Avocaţilor, ci şi în toate domeniile unde au penetrat străinii în mod abuziv. Este necesară legiferarea unui numerus clausus, spre a se ajunge la proporţia sănătoasă din alte ţări, atît în barouri, cît şi la universităţi”. 

 

Fiind denunţat de unii avocaţi evrei, la 24 iulie 1945 a fost interogat de comisarul Stern Constantin, din Biroul Poliţiei de Siguranţă din Chestura Poliţiei Municipiului Arad, împreună cu fiul său, Marius-Sever Ispravnic; ambele interogatorii s-au făcut „avînd în vedere ordinul din 19 iul. 1945 al I.R.P. Timişoara, prin care ni se trimit două denunţuri contra lor”, denunţuri făcute de „avocaţii democraţi din Arad”. A fost ridicat de acasă, împreună cu fiul său.

 

Bătrînul avocat Sever Ispravnic susţinea, răspunzînd acuzaţiilor, că „nu corespunde adevărului ca subsemnatul să fiu antidemocrat sau fascist”, că „n-am primit nici o demnitate în timpul regimului antonescian” şi că la 28 august 1944 a semnat în numele organizaţiei locale a P.N.L. adeziunea la Blocul Naţional Democratic, el fiind semnatarul „în lipsa unui responsabil al Partidului Liberal”; cît despre activitatea politică, arăta că în P.N.L., „fiind în etate de 74 ani, înaintat în vîrstă, nu mai activez”. Au fost interogaţi cu acea ocazie mai mulţi martori-denunţători, care au dat declaraţii „din care rezultă că în timpul dictaturii antonesciene a fost luptătorul înverşunat al ideilor extremiste, naţional-reacţionare, reprezentînd fracţiunea antisemită şi fascistă a Baroului Avocaţilor Arad, al cărui decan a fost, căutînd eliminarea completă a minoritarilor şi în special a avocaţilor evrei din profesia de avocatură”. Ca răspuns, el a arătat că la cabinetul lui avea angajaţi şi avocaţi evrei şi a citat la rîndul său nume de martori, pentru a fi interogaţi. 

 

În acelaşi timp, fiul lui ,Marius-Sever Ispravnic, avocat şi ziarist, a fost interogat referitor la activitatea sa la conducerea ziarului Tribuna Română din Arad în timpul războiului antisovietic şi privind eventuale legături ale sale cu „cercurile hitleriste din localitate” sau cu „regimul antonescian”, pe care acesta le-a negat, ca şi tatăl său. 

 

Între 28 iulie şi 10 august 1945, Siguranţa Arad a adunat mai multe declaraţii din care reieşea că Sever Ispravnic, ca decan al Baroului Arad, a ridicat dreptul de practică unor avocaţi evrei, că altora le-a a refuzat înscrierea în Barou. În cauza în care era arestat şi anchetat în 1945, Ispravnic a adus şi martori propuşi de el, dintre care unii evrei, care au arătat că nu era „fascist” şi că denunţurile au fost făcute „din ură”. Cu toate că atît el, cît şi fiul său au scăpat de internarea în lagăr, au rămas sub supravegherea Siguranţei: la 16 octombrie 1945, Serviciul Poliţiei de Siguranţă din Inspectoratul Regiunii de Poliţie Timişoara cerea Chesturii de Poliţie Arad să „luaţi măsuri pentru ţinerea în observaţie a numitului Ispravnic Sever, prin informatori şi filaj”. Măsura îi privea pe ambii, tată şi fiu. 

 

Ca urmare a supravegherii, în 27 aprilie 1947 Siguranţa Arad a efectuat la bătrînul avocat Sever Ispravnic o percheziţie domiciliară, confiscînd reviste privind cercetăşia, străjeria (rămase de pe vremea copilăriei şi adolescenţei fiului său). Urmărirea lui a continuat, cu toată vîrsta înaintată, iar la 2 septembrie 1951 i s-a deschis un „dosar de urmărire”, „pentru a se putea stabili dacă duce vreo activitate duşmănoasă organizată împotriva regimului nostru”; la Securitate erau „semnalări” că ar „critica regimul tot timpul” şi că ţinea legătura cu foşti membrii ai P.N.L.. În aceeaşi zi, a fost chemat din nou la Securitatea din Arad şi interogat, deşi avea 80 de ani, fiind chestionat asupra activităţii sale liberale din trecut. 

 

La 7 mai 1952, în dosarul de urmărire a lui Sever Ispravnic se alcătuira un raport al Serviciului 312 (care se ocupa de foştii liberali) din Direcţia Raională a Securităţii Statului Arad, privind stadiul cercetărilor asupra lui Sever Ispravnic, în care se arăta că, fiind urmărit timp de 6 luni, „am stabilit că acesta în prezent nu duce nici un fel de activitate duşmănoasă organizată împotriva regimului nostru”, că „materialele ce au fost de verificat [denunţurile împotriva sa, privind menţinerea legăturilor cu foşti liberali – n.n.] nu s-au verificat” şi se propune încheierea urmăririi, dată fiind şi vîrsta înaintată a obiectivului. Se propunea închiderea dosarului, iar printr-o rezoluţie din 14 mai 1952 se dispunea că „se închide dosarul, însă se ţine în evidenţă şi se urmăreşte mai departe prin agentură”. 

În cele din urmă, în acţiunea concertată împotriva foştilor lideri locali ai partidelor istorice, în noaptea de 15 spre 16 august 1952, la ora 2.00, Sever Ispravnic a fost arestat de Direcţia Raională a Securităţii Arad, pentru următoarele motive, trecute pe fişa de arestare întocmită pe numele lui: „Membru în delegaţia Permanentă a P.N.L. A participat la manifestaţii, întruniri, a ţinut cuvîntări, a plătit cotizaţii. A făcut propagandă P.N.L. pentru recrutarea de noi membri. A fost senator în Arad”. La percheziţia domiciliară, efectuată cu ocazia arestării, nu s-a găsit nimic; în aceeaşi noapte, a fost arestat şi fiul lui.

 

Pe numele lui Sever Ispravnic – senior s-a întocmit o fişă matricolă penală cu numărut 34 la Penitenciarul Arad, ceea ce reprezenta anticamera birocratică a intrării sale în universul concentraţionar; ca o culme a ironiei, faţă de acuzaţiile sale de antisemitism, numele i-a fost trecut acolo „Shebel”. Probabil aşa auzise plutonierul care i-a întocmit fişa, de la bătrînul avocat, arestat la vîrsta de 81 de ani. La capătul fişei, un adaos arată că aceasta a fost  „întocmită din greşeală, fiind lot special”, adică fiind inapt de muncă şi, în consecinţă, urmînd să fie pus în libertate cu ”domiciliu obligatoriu”.  

 

Mai mult a avut de suferit fiul său, „Ispravnic Marius-Sever, fost avocat, doctor în drept, P.N.L.” Aşa îl prezintă fişa matricolă penală care i-a fost întocmită la penitenciarul Giurgiu (de unde a fost transferat la Piteşti, pe 3 martie 1954). El a fost condamnat la 16 august 1952 la o pedeapsă „administrativă” de închisoare de „60 de luni” pentru apartenenţa la PNL şi pentru că a fost membru al Delegaţiei Permanente Arad, cît şi ca fost „mic burghez, fost proprietar a 2,5 ha de vie şi 12 hectare pămînt”. Ca semne particulare, avea „lipsă două coaste partea stîngă şi e operat la picioarele amîndouă”, ca rezultat al unor răni primite pe front. 

 

În lagărul de la Giurgiu, Sever Ispravnic-junior l-a avut alături pe arădeanul Ghiţă Lipovan, a cărui fiică povestea ce i-a relatat tatăl ei, despre foamea îndurată acolo. Între altele, despre faptul că Ispravnic-junior intrase deja în faza caşexiei, organismul autodevorîndu-i-se din cauza subalimentaţiei şi avitaminozei: “la  intrarea  în puşcãrie, tata avea aproximativ 120 kg, la ieşire a mai rãmas  cu  vreo  55; îmi amintesc cum povestea cã prietenului său din Arad, avocatului Sever Ispravnic, care ajunsese la vreo 30 de kg, i s-a gãurit gamela şi acesta, disperat, şi-a dat seama cã va pierde şi urma de mâncare, care reprezenta porţia zilnicã. Atunci tata a reuşit sã fure o bucatã de cîrpă din spãlãtorul de vase şi sã  o  îndese  în  orificiul  gamelei,  spre  disperarea  posesorului ei, care ţinea foarte mult la curãţenie şi igienã”. 

 

Sever Ispravnic-junior, ajuns, în aceste condiţii de înfometare, în faza de distrofie de gradul III şi inapt de muncă, fiind slăbit şi bolnav, a fost eliberat înainte de termen, în urma unei decizii luate de o Comisie a MAI, la 22 iunie 1954. Datorită acestei decizii, a mai apucat să-l vadă pe tatăl său, bătrînul Ispravnic, ajuns la vîrsta de 83 de ani; acesta s-a stins din viaţă la o lună după eliberarea fiului, pe 28 iulie 1954, în dizgraţia noilor puternici ai zilei, care nu dădeau doi bani pe generaţia făuritorilor Unirii şi pe împlinirile lor.