ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Bucureşti – un oraş cîrpit. Moştenirea lui Ceauşescu, după cutremurul din ’77: ”lapte de ciment” în fisuri, acoperite cu tencuială: ”Tovarăşi, nu se mai admite nicio reparaţie capitală, fără aprobare!”

Securitatea: Mai mulţi specialişti în construcţii îşi exprimă diverse opinii, în afara cadrului oficial”

Teodor Coman îi raporta lui Ceauşescu pe 13 mai ‘77: Organele Ministerului de Interne au obţinut date din care rezultă că mai mulţi specialişti în construcţii îşi exprimă diverse opinii, în afara cadrului oficial, cu privre la lucrările de consolidare a clădirilor afectate de seismul din 4 martie a.c. şi a măsurilor ce ar trebui luate în vederea asigurării rezistenţei acestora, pentru eventualitatea unor noi cutremure. Unii din aceşti specialişti susţin că, întrucît la verificarea mai amănunţită a unor construcţii civile şi industriale au fost descoperite noi zone deteriorate, nu există certitudinea că au fost depistate toate fisurile la elementele de rezistenţă ale acestor construcţii şi, ca atare, se impune consolidarea tuturor stîlpilor de rezistenţă de la construcţiile avariate, chiar dacă aceştia nu prezintă fisuri sau deteriorări aparente. Se apreciază că toate obiectivele cu proces tehnologic, din zonele calamitate, au fost afectate în urma cutremurului din 4 martie a.c., iar degradările la unele hale industriale avansează, datorită funcţionării utilajelor”.

Urma nominalizarea acestor ”specialişti care şi-au spus părerea în aceste probleme”, fără a avea aprobarea partidului: inginerii Ioan Otescu şi Alexandru Pitiş Alexandru de la Institutul de proiectări construcţii maşini, Iuliu Hosu Iuliu de la Institutul de cercetări şi proiectări sectoare calde, Florin lIiescu Florin, director tehnic la Institutul de inginerie şi tehnologia proiectării pentru industria chimică şi mai ales seismologul Sandi Horia, şef de secţie la Institutul de cercetări în construcţii.

Toţi erau îngrijoraţi de faptul că nu era elaborate un punct de vedere comun între diferite institute de proiectări şi proiectanţi asupra modului de rezolvare a lucrărilor de consolidare a construcţiilor civile şi industriale. ”Unii seismologi romîni sînt de părere că, în unele zone din Capitală care au fost puternic afectate de seism, Calea Moşilor, Calea Văcăreşti şi altele, să se efectueze demolarea totală, întrucît cele 30-40 de clădiri care mai pot fi folosite ar stînjeni efectuarea lucrărilor în condiţii optime de amenajare a arterelor respective”, arăta ministrul de interne. Asta avea, după cum ştim, să-I dea idei lui Ceauşescu mai tîrziu, cînd a trecut la ”sistematizarea” Capitalei. Deocamdată, el voia ca Bucureştiul să fie gata, pentru defilarea de 23 august, pentru a arăta lumii capacitatea României socialiste de ”rezilienţă” (termen care pe atunci nu exista, Ceauşescu nici n-ar fi putu să-l pronunţe). 

Ce l-a iritat cel mai mult pe ”Conducătorul iubit” în această notă a ministrului de interne era că ”sovieticii şi americanii” veniţi la Bucureşti să-şi acorde expertiza ca sprijin pentru România aveau aceeaşi părere critică, faţă de lucările care se efectuau: ”după opinia unor specialişti americani - Basil Estreich, Otto Tashkovich, Daniel Lucko, Richard Adler şi Charles Zalazuick - problema consolidărilor este mai importantă şi mai dificilă decît o construcţie nouă, impunîndu-se ca ea să fie rezolvată numai după un studiu amănunţit al structurii de rezistenţă, de cel puţin trei luni de zile”. Exclus, pentru Ceauşescu, el voia să se termine tot pînă la 23 august. ”De asemenea, specialiştii sovietici I.M. Eisenberg şi A.M.Jarov, au afirmat că la multe clădiri, lucrările de consolidare se execută superficial, nefiind stabilite cu exactitate avariile provocate de sesism”, arăta Teodor Coman, subliniind că ”organele Ministerului de Interne au în continuare în atenţie aspectele semnalate”.

Nervos, Ceauşescu a vrut să vadă cu ochii lui ce se întîmplă în Bucureşti, la două săptămîni după această notă a Securităţii, într-o sîmbătă, a vizitat şantierele de reconstrucţie a Capitalei. Luni a convocat o şedinţă cu toţi factorii de decizie şi ”specialiştii” implicaţi, care avea să pecetuluiască pe termen lung soarta Bucureştiului, devenit un oraş cîrpit cu tencuială, după un cutremur devastator. E una din moştenirile lui, de care trebuie să ţinem seama şi să ne temem pînă în ziua de azi. 

Stenograma ”şedinţei de lucru cu activul de partid al Capitalei şi specialiştii care se ocupă de repararea şi consolidarea imobilelor avariate de cutremurul din 4 martie 1977”, care a avut loc la patru luni de la seism, pe 4 iulie, e un document tulburător, citit prin prisma temerilor şi dezbaterilor din aceste zile, cu privire la urmările unui cutremur puternic în România. E încă o lecţie despre cum trebuie să învăţăm şi să facem apel la istorie, pentru decizii majore din prezent – un prezent în care trebuie să cunoaştem, cu calm şi luciditate, cum stăm. Chiar la propriu – cum arată locuinţele noastre, dincolo de tencuiala lor sau pereţii de rigips care ascund în spatele lor de multe ori o zidărie ”putredă”.

Decizia lui Ceauşescu, care a pecetluit soarta Bucureştiului:

La şedinţă, Ceauşescu a venit gata nervos şi ”montat” împotriva ”specialiştilor” din construcţii, ale căror decizii trenau ritmul lucrilor. N-a început cu ei, ci cu activiştii de partid, pe care i-a luat la refec: ”ce prevede legea şi ce prevăd hotărîrile de partid, cu privire la atribuţiunile voastre? La ce n-aţi executat legea şi hotărîrile de partid? Legea prevede că Comitetul Executiv, el hotărăşte dacă trebuie reparată o casă sau nu, el hotărăşte tot ceea ce trebuie făcut în sector, iar comitetul de partid, el poartă răspunderea pentru tot ce se întîmplă. Dacă un pom se taie, răspunderea o purtaţi voi. De ce nu v-aţi executat îndatoririle şi prevederile legii? Dealtfel vreau să ştiu dacă în comitetul orăşenesc de partid s-a discutat şi s-a hotărît închidererea magazinelor în Capitală. 80 într-un sector. De ce? Aţi dat oraşul pe mîna cui vrea să-l distrugă? Pentru ce-ai fost pus prim-secretar, tovarăşe Gherghişan? Ca să laşi să se distrugă un sector, să se dezorganizeze viaţa populaţiei?” Dumitru Ghergişan nici n-apucă să răspundă, timorat: ”Tovarăşe secretar general, s-a intervenit la timpul oportun, însă eu vă raportez dumneavoastră că este centralizată activitatea comercială la nivelul Direcţiei generale municipale şi o parte din aceste...”

E întrerupt brutal, de un Ceauşescu care s-a hotărît să se năpustească împotriva specialiştilor în construcţii, folosindu-se şi de furia cetăţenilor, care riscau să fie evacuaţi din locuinţele şubrezite de cutremur: ”Cîţi cetăţeni v-au dat afară din imobile, asta cunoşti?”   ”Pe noi să ne dea afară?”, se miră o tovarăşă. ”Da, da... Echipele voastre, nu pe voi, că voi n-aţi mers să staţi de vorbă cu cetăţenii, că v-aţi boierit. Echipele care au fost, cîţi au fost daţi afară?” Ceauşescu susţine apoi că la el au venit cetăţeni, inclusiv ingineri constructori, care s-au plîns: ”aţi fost şi i-aţi ameninţat că îi trimiteţi în judecată, dacă se apucă să-şi repare construcţiile, ingineri constructori au venit şi mi s-au plîns, proprietari. Da, tovarăşe, ridicăm din umeri, pentru că am lăsat capitala vraişte şi n-o conducem, am distrus, ce n-a făcut cutremurul aţi făcut voi”. Adică, demolarea clădirilor afectate grav de cutremur, în opinia specialiştilor.

Şi e momentul ca Nicolae Ceauşescu să arate supremaţia Partidului, care ”e-n toate”: ”Eu nu discut cu proictantul, trebuie să execute ce i se spune. Eu am întrebat ce a făcut Comitetul Popular şi Comitetul Executiv al municipiului. El poartă răspunderea în faţa legii”. Institutul de Proeictări în construcţii recomadase ca refacerea clădirilor distruse sau grav avariate să se facă la un grad de rezistenţă la un cutremur de 8,5 grade pe scara Richter.

Nici vorbă de aşa ceva. Ceauşescu nu admite nicio întîrziere a lucrărilor, de care se face responsabilă conducerea de partid şi de stat de la Capitală. Ca să nu mai vorbim de ”specialişti”, care sînt ameninţaţi că pot fi puşi să plătească ”oalele sparte” – adică tot ce au decis să demoleze. Decizia lui Ceauşescu e fermă şi se bazează pe concluziile la care au ajuns şi activiştii de partid prezenţi în sală: să se refacă tot, aşa cum a fost înainte de cutremur. Inclusiv prin ”injectarea cu lapte de ciment” a fisurilor din structurile de rezistenţă şi ziduri, pentru a le astupa, să se lucreze ”la refacerea părţii locale degradate, fără niciun fel de alte intervenţii şi în nicio altă zonă a construcţiei”.

Ceauşescu e perfect de acord cu soluţia, care de fapt era şi a lui. Şi trage concluziile, care sînt devastatoare – pînă în ziua de azi şi mai ales pentru ziua de azi, cînd lumea se teme atîr de mult de un cutremur şi dezbate cu frenezie asupra urmărilor lui. Tovarăşul secretar general întreabă: ”Mai doreşte cineva? Nimeni. Tovarăşi, am convocat această scurtă şedinţă pentru a discuta o situaţie foarte gravă, care s-a creat în Capitală. Sînt cunoscute de toţi distrugerile destul de serioase provocate de cutremurul din 4 martie. Faptul că într-o perioadă scurtă s-a reuşit să se cureţe Capitala şi să-şi păstreze totuşi un aspect normal şi măsurile stabilite pentru ca în cîteva luni de zile să se termine cu toate reparaţiile clădirilor avariate. S-au stabilit într-adevăr şi unele colective, care să verifice imobilele grav avariate. Aşa a sunat hotărîrea CPEx-ului. S-a oprit şi s-au dat dispoziţii să se oprească funcţionarea comisiilor, care începuseră pe sectoare şi să se pună capăt acţiunii, care nu a dus decît la amplificarea panicii, a creat o psihoză inadmisibilă în Capitală (legată de posibile demolări ale clădirilor avariate – n.n.). Pe parcurs, lucrurile în loc să meargă înspre bine, au mers înspre rău. S-a discutat de cîteva ori şi am spus: niciun fel de bloc nu poate fi demolat, fără aprobare specială. Cele care necesită reparaţii capitale, să se supună aprobării, s-a dat clar dispoziţii: nu se poate închide un magazin. Or, în loc de toate acestea, au funcţionat comisii...”

Şi aici îşi începe Ceauşescu diatriba împotriva ”sfaturilor specialiştilor”: ”Se pare că au fost mai multe acţiuni iresponsabile, îi rog să mă scuze tovarăşii prezenţi în sală, dar nu pot să le calific, şi încă cu blîndeţe le calific aşa, pentru că au dus pur şi simplu la acţiuni de scoatere din funcţiune a zeci de imobile, care erau locuite de populaţie, imediat după cutremur şi care nu aveau niciun fel de avarii care să justifice această situaţie. Ne-am pomenit de fapt în cîteva zile cu zeci de imobile scoase din funcţiune şi puse într-o situaţie care depăşeşte cu mult ceea ce cutremurul a provocat. Sînt magazinele de pe Calea Victoriei, care toate funcţionau, în afară de unul singur, toate magazinele funcţionau, nu există nicio justificare, absolut niciuna, decît pur şi simplu o concepţie greşită şi o lipsă de răspundere a Capitalei şi a comisiei centrale, care a aprobat acest lucru.

Am luat pe tovarăşi şi am mers sîmbătă şi le-am spus: arătaţi-mi şi mie fisurile în bloc, în structura de rezistenţă, din 5 blocuri sau 6 pe care le-am vizitat, la două, la unul am găsit o fisură pe care trebuia s-o observ cu ochelarii, de dimensiuni de 10-15 centimetri longitudinal, care nu punea niciun fel de problemă, cel mult, ca să nu se întindă s-o consolideze local cu ceva şi am terminat problema, s-o prinzi acolo şi gata, am terminat tot... nimeni nu a stabilit şi nu poate stabili să ne apucăm să verificăm rezistenţa tuturor clădirilor din ţară. Dar cine, decît nişte oameni iresponsabili, îşi pot asuma asemenea lucruri!

Ce este asta, profesorii, noi nu profesorilor le-am dat răspunderea conducerii capitalei. Profesorii au fost chemaţi să lucreze şi ei în comisiile de specialişti, nu lor le-am dat răspunderea să punem ordine în Capitală. Avem un Birou Judeţean, un Comtet Judeţean, avem organe de stat, ele răspund. În fond, Comitetul Judeţean a abdicat de la răspunderea sa şi a dat răspunderea pe mîna unor oameni de specialitate, dar care legal nici n-au nicio răspundere pentru ce se întîmplă în Capitală, decît ca specialişti. Şi am pus mîinile în sîn şi ne-am uitat cum se pune la pămînt un oraş. Sigur, eu nu-i scuz deloc pe tovarăşii profesori şi pe tovarăşii proiectanţi care au soluţionat aşa, dimpotrivă, trebuie să discutăm foarte serios cu cei din construcţii, cu arhitectura noastră, că înseamnă că întreaga gîndire este greşită şi nu poate fi acceptată nici ca specialişti.

S-au petrecut lucruri deosebit de grave. Ce trebuie făcut însă tobarăşi imediat, se opreşte orişice echipă de verificare. De astăzi, am dat ordin la miliţie şi procuratură, îi arestează şi trimite în închisoare cine mai intră în casele oamenilor. Nimeni nu are voie să intre în casa nimănui! În al doilea rînd, de trece imediat la repararea locuinţelor şi acolo cetăţenii, trebuie obligat, aşa cum s-a hotărît în martie, fiecare cetăţean să-şi repare casa. În imobilele mari se fac lucrări de consolidare locale, acolo unde s-au produs avariile, la acei stîlpi care sînt, nu are nimeni dreptul să se apuce acuma să înceapă să lucreze, cum am constatat la 3 blocuri sîmbătă, cu ciocanul pneumatic să spargă stîlpii, pentru ca după aceea – zice – să-i consolidăm. Sub niciun motiv nu se pot accepta asemenea acţiuni care s-au făcut la cîteva blocuri care au dus la scoaterea lor din funcţiune.

Cazurile grave trebuie prezentate şi le vom analiza separat; restul, toate reparaţiile locale, rapid trebuie să fie sate în funcţionare. Asta este problema număru 1. Noi trebuie, în mare, să terminăm reparaţiile pînă la 23 august, în Capitală. Trebuie să rămînă cîteva lucruri mai grave, restul trebuie să se termine şi oamenii să fie toţi în casele lor. Şi trebuie să se lucreze zi şi noapte la repararea acestora... Să se repartizeze grupe sau proiectanţi, pentru a trece la reparaţii imediate şi nu la poezii, la acţiunea de reparare şi consolidare, acolo unde sînt fisurile vizibile. Nu are nimeni dreptul să se apuce acum să demoleze şi să dea jos tencuiala, să dea jos pereţii pentru a vedea dacă mai sînt fisuri ascunse sau nu. Sîntem în stare să punem Capitala jos, la pămînt. Nu glumesc.

Un arhitect, un inginer e mai bun, ca să spun aşa, să nu spun altceva, dovedeşte o pricepere mai mare cu cît vine şi distruge mai mult. Aceasta dovedeşte o lipsă de pricepere, o slabă pregătire, tovarăşi. Pentru asta nu trebuie să înveţi arhitectura şi să înveţi ingineria, ca să distrugi un bloc. Şi ca să vezi cum să remediezi nişte defecţiuni care au apărut în urma acestui cutremur. Eu aşa judec lucrurile şi asta cerem de la specialişti. Acei care vin cu propuneri de demolare trebuie trimişi frumuşel acasă şi nici nu mai trebuie să intre în comisiile acestea; indiferent de gradul de profesor sau de ce ar fi. Nu pentru asta avem nevoie, să nu ne mai impresioneze că unul vine cu nu ştiu ce grad. Aicea vedem cum acţionează să remedieze problemele, simplu, fără complicaţii”. 

Şi Ceauşescu trece la ameninţări, în cazul unor decizii contrare părerii lui: ”Nu mă opresc la celelalte probleme financiare, o să le discutăm noi, sigur că acuma trebuie să plătim şi ce aţi distrus, trebuie să vedem cine trebuie să plătească şi asta! Vreau să fiu foarte bine înţeles, tovarăşi: nu se mai admite nicio reparaţie capitală, fără aprobare. La 23 august toate clădirile, în afară de cîteva care sînt în discuţie dacă le mai facem sau nu, trebuie să fie în stare de funcţiune, asta e problema care se pune. Săptămîal şi chiar de două ori pe săptămînă să se raporteze la CPEx, ”Cred că am fost destul de clar, tovarăşi. Consider aceasta nu sfaturi – ordine obligatorii, şi de partid, şi de stat şi trebuie executate în întregime. Cu aceasta am închis şedinţa, tovarăşi. La revedere. (Aplauze puternice)”. În aceste aplauze puternice, am moştenit de la Ceauşescu o capitală pe de o parte cîrpită, pe de alta mutilată. Şi nici măcar pe termen mediu şi lung, n-avem ce-i face, cîtă vreme nici măcar o surpare a planşeului din Piaţa Unirii nu poate fi rezolvată prea curînd.