COMENTARIU Marius Oprea | Căutarea morţilor fără cruce ai comunismului se va face din banii de pe picturile Doinei Cornea

Ieri, la Cluj, am participat la lansarea proiectelor de cercetare ale Fundaţiei ”Doina Cornea”, condusă de fiul ei Leontin Iuhas, pentru anul 2021. Ocazie cu care am putut conchide că mult mai uşor am ieşit din comunism, decît din consecinţele comunismului.

Observaţia de mai sus a făcut-o Jean Fracois Revel, în cartea sa ”Revirimentul democraţiei”. Ascultîndu-l ieri la conferinţa Fundaţiei pe Preşedintele Emil Constantinescu, care a făcut o analiză aplicată a renaşterii unor reflexe totalitare în gîndirea şi practica politică din România, cei prezenţi au aflat că, înainte de sovietizarea totală a României din 1948, comuniştii au distrus mai întîi institute de cercetare, precum Institutul de Studii Sud-Est Europene şi cel de Studii Bizantine. Ceea ce se repetă în prezent, spunea preşedintele. A menţionat înlăturarea echipei de arheologi, cît şi a mea şi suspendarea proiectului de căutare şi deshumare a victimelor comunismului, la Instututul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A vorbit despre atacurile neomarxiştilor de la USR-PLUS, la Institutul Levantului. Despre ”demascarea” şi punerea la zid a Academiei Române, a cercetătorilor şi a intelectualilor care mai îndrăznesc, în genere, să scrie în studiile lor şi să vorbească despre patrie şi tradiţiile ei.

Leontin Iuhas, fiul Doinei Cornea a arătat ieri că ”în toate textele, luările de cuvînt, poziţiile publice exprimate de mama, apărea, ca punct central, adevărul, necesitatea noastră de a trăi în adevăr. Nu ştiu în cîte suflete au prins rădăcini cuvintele ei”. Personal, cred că în puţine. Ne desprindem greu de vechile deprinderi. Mai mult, zicem des că ”înainte era mai bine”. Leontin Iuhas mai spunea: ”Cum poate fi pusă o societate care, poate, este într-o oarecare derivă, pe nişte baze sănătoase? Dar este posibil ca o societate, poate bolnavă, să se vindece dintr-odată? Nu, nu e posibil. În schimb, fiecare dintre noi putem face eforturi individuale, printre care şi pe cel de cunoaştere şi asumare a trecutului. Cîţiva oameni, printre care şi mama, au făcut acest efort chiar înainte de 1989, suferind represalii din partea regimului comunist. Şi după Decembrie 1989 mama şi-a dedicat o mare parte a timpului recuperării memoriei poporului român”.

În cadrul acestei ”recuperări a memoriei” eu mă ocup, la Fundaţie, de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, unul dintre programele ei. Cum am făcut şi între 2010 şi 2012, cînd am fost dat afară de la Institut din dispoziţia lui Traian Băsescu şi am continuat totuşi investigaţile, o fac şi acum. Morţii nu pot fi lăsaţi în gropi comune de către cei vii, cînd acestea se cunosc. Ar fi sfîrşitul umanităţii noastre. Am spus ieri că vrem să ne continuăm investigaţiile din şantierele de arheologie de la locurile de înhumare a morţilor lagărului de la Periprava şi a penitenciarului de la Tîrgu Ocna, să continuăm dezgroparea ţăranilor ucişi şi îngropaţi în spatele clădirii fostului Comandament Unic al Securităţii din Caransebeş, care s-a ocupat de lupta împotriva partizanilor şi de deportările din Banat. Mai vrem să deschidem şantiere noi în Insula Mare a Brăilei şi la Lugoj, cît şi să facem o nouă încercare (cred că a opta) de descoperire a locului unde a fost înhumat Iuliu Maniu la Sighet, pe baza unor noi informatii obţinute de colegul meu şi coordonatorul şantierelor arheologice, Gheorghe Petrov. Echipa, arheologii Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Horaţiu Groza de la Muzeul din Turda şi Paul Scrobotă de la cel din Aiud, a rămas la fel de unită şi determinată, din 2006 (de cînd am început aceste investigaţii) şi pînă azi.

Aşa că, iată, în toată această lume confuză în care trăim, mai sînt şi veşti bune. Cu sprijinul primăriei din Cluj, al primarului Emil Boc, care s-a implicat sufleteşte în acest proiect, ”casa în care a locuit mama se va transforma într-o veritabilă casă memorială”, spunea Leontin Iuahs. Ea va găzdui şi sediul Fundaţiei ”Doina Cornea”, al bibliotecii cu numele ei şi va fi  dedicată colecţionării şi conservării mărturiilor publicate ale supravieţuitorilor represiunii comuniste. ”Pînă atunci, datorită proiectului Case de poveste al Asociaţiei Create.Art.Enjoy, casa mamei a putut fi vizitată în toamna anului trecut şi va mai putea fi văzută o dată şi în această primăvară”, a mai spus fiul doamnei Cornea. El, Tin Tin, cum îi spunea mama sa, m-a găzduit chiar în această casă, în noaptea dinaintea primei noastre conferinţe sub egida Fundaţiei ”Doina Cornea”.

La finalul ei, întorşi acasă, l-am întrebat de unde crede că vom obţine bani pentru săpături, în acest an. La început mi-a spus doar să stau liniştit, că vor fi. Am insistat. Mi-a spus că, dacă nu vom găsi alţi donatori, banii vor veni oricum, sînt cei de la Casa de Licitaţii Artmark, de pe urma licitaţiei caritabile din toamna anului trecut, cînd s-au vîndut tablouri pictate de Doina Cornea şi obiecte personale ale ei. Toate acestea au intrat în posesia celor care au vrut să sprijine, prin achiziţia lor, înfiinţarea Fundaţiei. Unii le-au donat înapoi, în vederea înfiinţării casei memoriale.

Am tăcut. Cum e să ştii că pleci în căutarea victimelor comunismului, a celor îngropaţi fără cruce, a poporului pierdut al României, ştiind că nu statul român sprijină în vreun fel aceste acţiuni, ci o face, de acolo, din cer, Doina Cornea, cu obiectele care au fost parte din universul ei cotidian, şi cu picturile ei?

Jean Francois Revel avea dreptate. Dar e greu şi amar cîteodată să trăieşti consecinţele comunismului, la fel de greu şi amar ca şi comunismul.