Marius Oprea PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Teoria conspiraţiei: e România de fapt un ”stat-cazarmă”, condus din umbră de oculta dintre masoni şi servicii?

Confesiunile unui ”defector” 

”Cînd am intrat in Minister, majoritatea celor admişi începeau să fie ofiţeri (acoperiţi – n.n.) în servicii; zece ani mai tîrziu, mulţi  erau şi masoni”. E confesiunea unui ”defector” din MAE român, care-şi protejează identitatea, al cărui nume poate fi dedus din textele sale – însă căruia o să-i respect opţiunea. Lungul serial al aventurilor sale prin interiorul ”sistemului” din România, publicate pe un blog numit ”Elements” s-a înrerupt brusc, la un moment dat şi s-a volatilizat apoi cu totul, în mod straniu, pentru că se ştie, orice „iese” pe internet, nu mai dispare niciodată. În ceea ce mă priveşte, pe măsură ce confesiunile au curs, am copiat fiecare episod al ”serialului”, care începuse să fie publicat cu cîţiva ani în urmă. Am observat, în timp, şi căderea în obsesii paranoide a personajului. Dar, oricum, analizat cu discernămînt şi spirit critic, cu luciditate şi echilibru, materialul e unul logic structurat, lectura e fascinantă, presărată cu exemple, cu nume şi prenume, cu acuzaţii aduse unor persoane perfect identificabile, dar mai ales conţine o rară descriere a modului de ascensiune în aparatul de stat din România, în care, mai mult decît clientelismul politic, important în momentul ”T zero” al ”recrutării” (sau selectării, ca să fiu mai blînd), dar irelevant ulterior, ceea ce conteză e să reuşeşti să pătrunzi în ”statul din stat”: o încrengătură de reţele, creată la interfetenţa masoneriei cu serviciile secrete.

Dacă persoana care a postat pe blogul ”Elements” (pe care am încercat să o contactez fără succes pe o adresă de mail care apărea la un moment dat pe acest straniu blog, dispărut între timp în neant) are dreptate, stăm rău. Ne putem prăbuşi oricînd, în tentaculele unei caracatiţe despre care mulţi români nici nu ştiu că există – cea a Securităţii ”masonice”. Presupuneam că trăim, într-un fel camuflat, într-un ”stat-cazarmă”, captiv al servicilor, dar nu ştiam care e grosimea zidurilor acestei cazrme. Nu ştiam că, de fapt, stăm atăt de rău. Autorul confesiunilor, un diplomat de rang mediu din MAE român, cu misiuni de mai mică importanţă în America de Sud şi Orient , scrie între altele: ”Masoneria. O întrebare foarte frecventă în domeniul lucrurilor pe care le cunoaştem indirect este cea despre natura masoneriei. E o religie, e o conspiraţie, o organizaţie care doreşte să preia controlul lumii? Răspunsul vă va surprinde: masoneria este o… standardizare. A spune masonerie e ca şi cum ai spune întreprindere. Există mari combinate care aduc prosperitate unui oraş întreg, există firme-fantomă cu care se dau tunuri financiare şi mici ateliere meşteşugăreşti”. Aidoma e şi aici, cu multele ”loje” masonice prezente şi în România. Ce e însă important e că, odată intrat în ”sistem”, reţeta e simplă: pentru a putea rezista şi promova, e nevoie de apartenenţa fie la ”servicii”, măcar colaborator, fie la masonerie. Cel mai bine, la ambele. 

În ceea ce priveşte apartenenţa multor ofiţeri din servicii la masonerie, diplomatul român spune: ”deşi nu cîştigau aproape nimic de aici, doar pentru a se simti băieţi mari, li se părea mai excitant decît a-şi apăra ţara, faţă de care au jurat şi ca ofiţeri de informaţii, şi ca masoni. În România, spre deosebire de orice altă ţară a lumii, toate masoneriile au acorduri de prietenie”. Problema însă se iveşte din ”faptul că ei se cunosc între ei şi se ascund de majoritate”, ceea ce ”arată clar pe cine consideră prieten si pe cine duşman”. Astfel încît, dezvăluie autorul confesiunilor, în cadrul masoneriei ”nu contează cine eşti, contează că eşti”. ”Însă, - spune el – pe măsură ce coborîm, lucrurile devin din absurde, aberante: serviciile secrete au adus partea ostilă a masoneriilor străine, care le-au capacitat şi pe cele româneşti şi care, la rîndul lor, sînt conduse în general de ofiţeri”.

Se întîmplă că ”serviciile îşi aduc informatori, care în masonerie le devin uneori superiori foştilor coordonatori. Chiar şi modul în care serviciile controlează ţara e similar celui al mafiei, sau al trupelor de ocupaţie – cei din Iaşi, Constanţa sau Braşov merg preferabil către SIE, cei din Cluj, Vrancea sau Prahova catre SRI, cei din Buzau, Sibiu si Argeş mai ales la DGIA, ceangăii si aromânii mai ales la SRI, neoprotestanţii şi greco-catolicii la SIE etc. Iar mare parte din zonele neglijate au devenit aşa pentru că nu a existat un plan pentru ele, adică cineva, acolo, care să sifoneze profiturile. Un secretar de stat a anunţat proiecte de colaborare cu o ţară, doar pentru că ambasadorul în acea ţară avea nişte aranjamente prealabile, cei doi erau prieteni, iar proiectele respectau regula MAE: valorificarea strict controlată”.

Acest ”control” aparţine unui sistem de putere omniprezent şi omniscient: ”Aşa că lăsaţi prostiile, în România nu aparţii unui serviciu sau unei masonerii – aparţii sistemului, care te poate repartiza oriunde, ca să colaborezi cu oricine, sau eşti ţintă vie. Unchi-meu, Jan Cozma, un maniac, era la DGIA; fii-su, Sorin Cozma, alt maniac, e la SRI; nepotu-sau, alt maniac, cu care am vorbit vreo săptămînă înainte de a pleca în China, fără să îmi spună ca sîntem rude, e la SIE; cui aparţine familia Cozma? – sistemului, restul sînt etichete puse să deruteze străinii”.

Concluzia autorului e una cinică şi fără speranţă. ”Românii nu se vor schimba niciodată, important e ce vor occidentalii să facă cu ei – cînd serviciile şi masoneria dictează sentinţe, cînd transferul averilor se negociază odată cu pedeapsa, cine mai ia în considerare ce scrie în Codul Penal? Hai?” Mai presus de lege, un sistem ocult se pare că dirijează totul, iar noi asistăm, de fapt, în politicile publice la un joc de păpuşi.
Stau însă lucrurile chiar aşa? Să credem, cum o fac mulţi, fără drept de apel, într-o uriaşă conspiraţie, care ne consideră robi, neştiutori, orbi, surzi, dar nu muţi, pentru că oricum vorbim pe lîngă subiect?

Cîţi au băut din vinul ”Opus One”?

La moartea lui Ivan Patzaichin, într-un comunicat al Marelui Maestru Stelian Nistor, publicat de MEDIAFAX, s-a spus că ”Francmasoneria a înregistrat o mare pierdere”. Marele sportiv fusese membru cu grad 33 al Supremului Consiliu al Lojei. Societate ”discretă”, cu o istorie tumultuoasă în România, masoneria este mai ales o ”modă”, care are însă gradul ei de pericol, pentru o societate democratică: aşează alături, în acelaşi cîmp de influenţă, oameni care au pîrghii de forţă, oculte sau nu şi anulează, din start, orice separare a puterilor în stat, pentru una singură – cea a lor.

E singurul punct în care trebuie să-i dau dreptate autorului de la citatele căruia am pornit acest articol. ”Sistemul” există. Ca şi întrebarea, legitimă, dacă el controlează puterea în stat, ori statul are suficiente pîrghii ”necontaminate”, ca să ţină sub control asemenea derapaje. Pentru că amintitul ”caz Baranga” e un simptom, menit să ne pună pe gînduri: cît de departe şi unde ar fi ajuns acest mason, dacă ar fi avut actele de studii în regulă?

În 17 septembrie 2017, într-o emisiune televizată pe tema masoneriei se afirma public că în România sînt aproape 40.000 de masoni înscrişi în diverse ”loji”, ceea ce ne aduce pe locul doi în Europa. La emisiunea respectivă, a intervenit prin telefon şi fostul ofiţer SRI, Daniel Florea, plecat din 2014 din rîndul cadrelor active, dar care a venit cu o opinie avizată. A fost întrebat ”dacă SRI monitorizează activitatea masoneriei” şi el a răspuns: ”de când a venit Coldea la conducerea SRI, uşor-uşor, din 2007, a dispărut interesul SRI pentru masonerie”. A fost ”interesul lui Coldea, de a promova acolo ofiţeri cu răspundere. Comandanţi mari au fost membri. Nu e o acuzaţie, e o realitate. Am găsit şi pe Google liste cu cadre SRI, (dar şi cu) judecători”. El a mai precizat un fapt important: ”în SRI, sunt obiligaţi să scrie, dacă sînt asociaţi unor organizaţii secrete”. Aici s-ar înscrie, bineînţeles, masoneria. Dar nu avem niciun fel de date, cu privire la numărul ofiţerilor SRI care sînt şi masoni. O ştie doar conducerea serviciului. Cît priveşte celelalte structuri de informaţii, nici atît.

Despre importanţi lideri politici, s-a afirmat cîteodată public că ar aparţine masoneriei. Astfel, îmi amintesc cum, supărat pe Adrian Năstase pentru că nu mai era băgat în seamă de o putere fost ”fesenistă”, dar deja consolidată, celebrul Antonie Iorgovan, autonumit ”părintele Constituţiei, afirma pe la mijlocul guvernării acestuia că România este condusa de ”un grup de masoni homosexuali”. Ceea ce e cumva o contradicţie în termen, de natură să aducă oprobriul public, întrucît românii au fobiile ambelor.

Şi despre Dragnea s-a afirmat, la fel, că e mason. Conform unor ”surse” din interiorul partidului, din ”tabăra” nemulţumiţilor ”vechii gărzi”, se spunea că acesta ar fi intrat în masonerie din 2003, cînd ”a trecut rapid de la iniţiere şi ucenic, la gradul de maestru, obţinut în 2004”. Se afirma, mai mult de atît, că la celebrele întîlniri care aveau loc la vilele de protocol ale SRI, Liviu Dragnea obişnuia să-i ofere fostului director adjunct al SRI, Florian Coldea, sticle de vin ”Opus One”, supranumit ”vinul masonilor”. Oricum, nici vinul şi nici ”şorţuleţul” nu l-au scăpat pe Dragnea de puşcărie. Ceea ce arată că într-un sistem, oricît de bine ar fi pus el la punct în România, nu te fereşte nimeni de căderea în ”beţia puterii” chiar dacă aceasta e provocată de un vin precum ”Opus One”.

Mai problematică e prezenţa magistraţilor în rîndul masoneriei. E deja celebru un scandal creat de judecătoarea Camelia Bogdan, între multele scandaluri iscate de aceasta, care, din slugă a lui Băsescu, a pozat după îndepărtarea ei din magistratură în victimă a ”sistemului”. Între altele, fosta judecătoare a acuzat faptul că şeful Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, era mason şi că ea a căzut victimă unui ”complot” al masoneriei. Camelia Bogdan a făcut chiar şi o plîngere penală, pentru faptul că Netejoru nu ar declarat că face parte din rândul masonilor – deşi, cum am văzut, o asemenea ”obligaţie” e statuată numai în rîndul ofiţerilor SRI. Iniţial, acest dosar de cercetare s-a deschis la DNA Constanţa şi a fost instrumentat de procurorul Andrei Bodea. Ulterior, fără explicaţii, structura centrală a DNA a preluat dosarul respectiv şi l-a atribuit lui Remus Budăi, care a fost acuzat că a încercat să îl scape pe şeful Inspecţiei Judiciare de acuzaţii. Acestea priveau faptul că Netejoru, împreună cu judecătorul Ionuţ Matei, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fac parte din aceeaşi lojă masonică SF 98 ”Sfîntul Gheorghe”, ”naşul” lor în masonerie fiind nimeni altul decît generalul Adrian Ciocârlan, fost director adjunct al SRI.

Dintr-o asemenea ”năşire” a rezultat şi ”produsul” Laurenţiu Baranga, scoţînd la iveală, într-un rar moment în care vălul a putut fi dat la o parte, o adevărată încrengătură de relaţii oculte. Căci Baranga a fost produsul unei  conexiuni între serviciile de informaţii (atît SRI cît şi SIE), care l-au promovat, cu masoneria – din care acesta făcea parte. Nu e de mirare că Florian Coldea, a ajuns şi el din repetent de la Politehnica din Timişoara, o ”eminenţă cenuşie” a Serviciului Român de Informaţii, dacă Baranga, un impostor fără liceu terminat, a reuşit să pătrundă pînă la funcţia de ”gestionar” al celor mai imporante secrete de stat ale Românei. Unul, părinte al ”binomului” şi al ”statului paralel”, celălalt, ”omul cu cheia” de la ORNISS şi spălarea banilor, ca şef, promovat de ”guvernul lui Iohannis” la Oficiul Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor. Am mai descoperit că, anterior acestor promovări, Baranga candidase în 2012 la Senat în Vîlcea, judeţul natal (asemenea lui Cîţu şi Vîlceanu), din partea Forţei Civice a lui Mihai Răzvan Ungureanu, fostul şef al SIE, care i-a şi lansat candidatura.

Cîţi Baranga au ”năşit” de-alde generalul Ciocârlan, din SRI? Cîţi au băut din vinul ”Opus One”? Unde sînt ei? Ce-i conduce spre masonerie?  E aceasta atît de puternică, sau forţa ei stă în faptul că ofiţeri din serviciile secrete au aderat la ea? Reamintesc un fapt istoric: şi anume că fostul Mare Maestru al masoneriei române interbelice, Jean Pangal, arăta într-o scrisoare din exil: ”noi nu sîntem o ţară de masoni. Noi nu putem păstra secretul timpului. Noi sfîrşim totdeauna prin a batjocori însemnele şi embleme transmise de Cruciade. Ne lipseşte gravitatea. Nu avem sentimentul iniţierii, nici voluptea misterului. Nu putem trăi în opoziţie. Nouă ne trebuie puterea publică, marşul, uniforma, parada şi muzica”.
Pentru aceste din urmă motive, s-au alăturat masoneriei ofiţerii din serviciile secrete. E încă un mod de a conduce şi a dirija din umbră, dintr-o ”frăţie” a celor echipati cu şorţuleţe şi înarmaţi cu compasul şi echerul. Numai din acest motiv, se poate conchide că această ocultă există. Că are o anumită înrîurire în România, iarăşi e cert – şi ”cazul Baranga” o confirmă. Că ea conduce România, e însă doar iluzia ei şi a celor care cred că pămîntul e plat.