Poveştile lui Valeriu Şuhan: La plesneală cu un şpringar (parte a II-a)

Între timp, o investigaţie mai aplicată se derulează în legătură cu Laura. Lucra la Getax de câţiva ani.

E identificată o colegă, o ”tanti” mai trecută, mare cât o zi de post, care începe să turuie cu o energie şi un debit pe care nu le puteai controla. Pe lângă faptul că ea era ”cinstită” şi toţi ăilalţi erau nişte lepre, puşi pe căpătuială, iar Laura era ”cam curviştină, li se scurg ălora ochii după ea, mă scuzaţi tovarăşi”, reiese că avusese ocazia să intre o dată, în casa Laurei. Văzuse acolo că Laura avea o ”expoziţie” de parfumuri. Că de unde le are, tovarăşi, că numai la boit îi stă gândul, nu la plan, că eu care mă spetesc şi trag.... Si-aşa mai departe. O antipatică.

Poveştile lui Valeriu Şuhan: La plesneală cu un şpringar (parte a I-a)

Mariana, casieriţa, informatoare a colegilor de la Economic deşi ei nu recunoşteau, normal, cunoscută şi ea ”de prin oraş”, e abordată direct şi confirmă că nu mai era cu Jumate de vreun an şi ”să fie el al dracu’ că m-a mai şi lăsat gravidă şi l-a durut în... de chiuretajul meu.” I-auzi....

Laura figura cu o condamnare mai veche pentru ”acostare de persoane pentru întreţinerea de raporturi sexuale în scopul obţinerii de foloase materiale” şi încă nişte amenzi pentru aceeaşi faptă, tot destul de vechi. Necăsătorită, avea un copil, un băieţel, care era crescut de bunici undeva la ţară.

Audiată discret, femeia, cinstită şi resemnată cu propriile-i alegeri, nu ezită şi  declară că e iubita lui Jumate de aproape un an şi că ”ţine” la el. Ştia că fusese şpringar şi îl bănuia că nu s-a potolit.

Ai primit ceva de la el, e întrebată iar ea zice, da, nişte parfumuri, vreo 5-6, îmi plac mult parfumurile, completează. Ultimul îl primise chiar cu câteva zile înainte ca Jumate să fie arestat pentru barbutul ăla. Unde sunt parfumurile, acasă, zice femeia.

Unul dintre acele parfumuri, ultimul pe care i-l dăduse Jumate era nou, ”în ţiplă”, pus într-o pungă de plastic.

Atunci a răsărit ideea, timidă, a verificării dactiloscopice dar în sens invers, nu spre hoţ, ci spre reclamant. Fiind ”nou”, cu ţipla pe el, ar fi putut avea urmele reclamantului, ale păgubaşului. Părea iluzoriu, dar oricum nu era nimic de pierdut.

Se verifică iute plângerile depuse în ultimele trei luni înainte de arestarea lui Jumate şi sunt găsite 14 cazuri de unde se furaseră parfumuri cu marca respectivă. Unul singur însă, se referea la un parfum ca ăla, ”neatins”.

Chemat repede, criminalistul, prietenul bun şi nedespărţit al judiciariştilor, găseşte urme papilare bune, apte de a identifica persoana căreia îi aparţin. Câteva erau ale Laurei, firesc, una era a lui Jumate, iarăşi firesc, doar el i-l dăduse. Mai erau două foarte bune, ei astea, erau ale reclamantei. Nefiresc ! Nasol, pentru Jumate...

Corpul ăla delict, parfumul, îl lega direct, de reclamantă şi de faptă. Zbang !

Când l-au scos din arest, Jumate era jovial în aşteptarea cafelei şi a ţigărilor, gata să continue joaca cu anchetatorii. După ce a sorbit din cafea şi a fumat prima ţigară sporovăind, unul dintre ofiţeri a scos din fichet parfumul şi l-a pus pe birou.

S-a lăsat tăcerea pentru câteva minute bune. A spart-o Jumate zicând, ce să fac domnilor, e proastă, da’ e mama, a pomenit-o aiurea pe Laura, altfel eraţi ”pe lângă”,  acum hai să vedem, că la cazierul meu ori mă duc cu o faptă ori cu două-trei, cam tot aia e.

N-au fost două, nici trei, ci douăsprezece.

Ancheta a durat luni bune şi a presupus multă răbdare şi o luptă permanentă cu abilitatea lui Jumate, care jongla însă, din ce în ce mai greu cu propriile afirmaţii.

Obosea, răbufnea, se-nviora, devenea când irascibil, când prietenos, când placid, toate într-o compoziţie dramatică, stinsă de ”jocul” anchetatorilor care îl cunoşteau deja suficient, ca să-i dejoace manevrele. Timpul era de partea lor. Dar şi abilitatea. Regia chiar, până la urmă, era a lor.

Jumate a cedat greu, dar suprem. A devenit informator. Mulţi ani a fost o sursă de mare valoare prin informaţiile furnizate, chiar pe timpul pedepsei. Legătura cu el, în penitenciar fiind, a fost o  probă de imaginaţie şi creativitate din partea ofiţerului care l-a recrutat.

Legături, tăinuitori, moduri de operare individuale, fapte, toate, s-au constituit într-un şuvoi de informaţii care au dus la stabilirea ”evoluţiei” multor infractori. N-au ştiut nici un moment de unde i-a lovit ”beleaua”. N-au bănuit o clipă, că Jumate le-a fost fatal.

”Tanti”, colega Laurei, cea  ”corectă” şi orientată politic, a ajuns secretar de partid, iar după ’90, bineînţeles, a devenit membru al unui partid politic dintre cele mai democratice, făcând carieră.

Cât o priveşte pe Laura....

După ’90, biroul Interpol Italia a dat în urmărire o persoană dispărută. Era Laura.

După vreo câteva luni, italienii au scos-o de sub urmărire. Descoperiseră că fusese ucisă de concubinul ei italian, care o îngropase la liziera unei păduri.

Trist, pentru o femeie singură care, cu bune, cu rele, se străduise să trăiască mai bine.

Poveşti de viaţă, în care oamenii ăştia şi-au jucat propriul rol.

Numai că soarta lor a fost dincolo de ei şi faptele lor.