PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Cornel Nistorescu şi ”Cîntare Americii”, Mădălin Hodor şi ”ţara de rahat”

Pe Cornel Nistorescu îl cunoaşte toată lumea: ca jurnalist, s-a pus de-a curmezişul neocomunismului Iliescu, l-a atacat pe Năstase, nu l-a iertat nici pe Băsescu. Are o voce sonoră şi profundă. Pe Mădălin Hodor, îl cunoaşte lumea pentru că i-a făcut ”căcaţi” (e drept, ”cu ochi”) pe deţinuţii politici care au trecut prin reeducarea de la Piteşti. Se pare că are predilecţie pentru acest cuvînt, cu care asociază şi România.

 

Cine eşti, Mădălin Hodor?

 

Pe 1 decembrie 2019, Mădălin Hodor posta pe pagina sa de facebook, la două zile după ce cîştigase procesul care i-a fost intentat de ziaristul Ion Cristoiu: "La mulţi ani, România! O dedicaţie de la mine, de ziua ta. Tribunalul Bucureşti a respins apelul maestrului 'Coroiu' în procesul pe care mi l-a intentat. Pentru cei care nu mai ţin minte, tovarăşul Cristoiu m-a dat în judecată şi a cerut daune materiale, pentru că am publicat listele colaboratorilor UM 0225 (Brigada Antiemigraţie a CIE), liste pe care figura cu 'onoare' şi domnia sa. Lîngă domnia sa toată floarea cea vestită a 'intelectualităţii' româneşti ante şi post”. Hodor spunea că de ziua ei, România are un turnător în minus. "O să îmi mulţumeşti tu mai încolo şi trece-o în contul meu, ţară de rahat, că asta a fost gratis” şi încheia, cu un ”La mulţi ani! Te iubesc”. Domnul Hodor şi-a făcut un titlu de glorie din atacuri, unele chiar scatologice, precum cel menţionat în preambulul acestui text. Ceea ce nu e deloc potrivit pentru un istoric. Nici măcar pentru un pamfletar. Singurul care n-a fost taxat vreodată de Hodor e Traian Băsescu, cunoscut şi ca ”Petrov”. Aşa ar fi trebuit să-l cunoască şi Hodor, printre primii, prin natura postului său la CNSAS. 

 

În schimb, nu a scăpat de Hodor mai nimeni dintre ”antibăsişti”, mai ales într-o epocă în care în armata celor care-i ridicau osanale preşedintelui-turnător era chiar cea mai mare parte din ”toată floarea cea vestită a 'intelectualităţii' româneşti ante şi post”, despre care vorbea el. Deşi Mădălin Hodor era (şi este) plătit ca ”investigator” în arhivele fostei Securităţi, a avut grijă să nu caute presupusele note informative ale lui Băsescu, despre care publicasem deja şi eu, cu date exacte, perioada în care era de presupus că a colaborat cu Securitatea, ca student la Marină. Am făcut-o pe larg şi într-o carte (”Adevărata faţă a lui Traian Băsescu, 2012), devenind astfel şi eu ”ţintă-piept” pentru Hodor.

 

Cînd în sfîrşit a emis o opinie despre colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, Hodor a afirmat că acesta nu se poate face vinovat pentru fals în declaraţii, atunci cînd a completat formularul-tip, pe propria răspundere, semnînd că ”nu a colaborat”. Hodor spunea că ”declaraţia-tip pe propria răspundere e că nu au colaborat sau nu au fost agenţi ai fostei Securităţi, în sensul legii. Aici e chichiţa. Cei care semnează declaraţia, spun că la momentul în care au semnat nu aveau decizie definitivă de colaborare. În declaraţia aceea nu se spune despre relaţii cu Securitatea, care să implice o asumare generală, ci de colaborare în sensul legii” – ca şi cînd Băsescu,  sau oricine, nu şi-ar fi cunoscut propriul trecut, încadrat perfect în ”portretul-robot” pe care legea îl face colaboratorului Securităţii. Iar necunoaşterea legii nu te absolvă, cum ştim, de consecinţele ei. Dar, să trecem. E dreptul lui Mădălin Hodor să-l apere, în felul lui, pe Traian Băsescu. Deşi ”fişa postului” i-ar fi cerut să-l deconspire.

 

Dacă în acest caz flagrant Mădălin Hodor n-a avut nimic nici de zis şi nici n-a făcut nimic, deşi ar fi putut doar să-şi facă treaba, cu atît mai mult cu cît era vorba, în fond, de şeful statului (poate că tocmai de aceea n-a făcut-o), el nu iartă pe nimeni dintre cei care s-au situat pe poziţii critice faţă de autoritate. Ţinta predilectă au fost intelectuali şi jurnalişti. Mai ales cei care l-au criticat pe Băsescu. 

 

În aprilie 2018 în revista ”22”, Mădălin Hodor publica, cu certitudinea autenticităţii, un document din arhivele Securităţii – o listă de ”colaboratori” ai spionajului românesc, potenţial folosiţi în acţiuni de ”influenţare” a exilului. Spun ”potenţial”, pentru că era evident vorba de o listă a ceea ce-şi propunea Securitatea să facă, nu a ceea ce realizase deja. Includea, deci, atît persoane deja aflate ”pe ştatele” ei, cît şi unele pe care-şi propunea să le utilizeze. Hodor n-a făcut această distincţie, deşi, de pildă în dreptul numelui lui Ion Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, apărea clar un ”Nu” adnotat, care arăta atît faptul că o ”colaborare” propusă nu s-a realizat, cît şi caracterul de ”document de lucru” al listei prezentate. 

 

Unul dintre numele de pe listă era cel al lui Cornel Nistorescu. La finele lui 2021, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a emis o a doua adeverinţă de necolaborare, pentru jurnalist. Prima e din 2002. De data aceasta, a fost ”verificat” la cererea unor ”colegi din presă”, de la ”Newsweek”, unde domneşte cunoscutul linguşitor băsist Mircea Marian. ”Colegi” care s-au  inspirat din ”lista lui Hodor”. 

 

Mădălin Hodor se îndoieşte şi de această a doua ”judecată” a CNSAS – instituţia în care lucrează şi extinde definiţia colaboratorului din lege. Zice că ar trebui să-i cuprindă şi pe cei ce ”au făcut propagandă la comandă”, pentru regimul comunist. Nu întîmplător, aşa s-ar arunca anatema asupra unei bune părţi a presei din România. Nu întîmplător, a ziariştilor ”de carieră”, chiar făuritori ai presei libere de la noi, care nu s-au sfiit să critice puterea, înţelegînd şi asumînd rolul celei de-a ”patra puteri în stat”. Împotriva căreia ţinteşte în special Hodor – cu excepţia ”prietenilor” foşti băsişti de la Newsweek, ori a acelei părţi ”progresiste” a ei, precum G4 Media, unde cercetătorul de la CNSAS a declarat recent, comentînd verdictul CNSAS: ”Eu cred, totuşi, că el (Nistorescu – n.n.) a avut o relaţie de colaborare”. În pofida prevederilor legii şi a verdictelor anterioare primite de acesta, Hodor îi aplică definiţia sa personală, extinsă, şi nu a legii pe care trebuie să o aplice, ca angajat CNSAS – şi pe care n-a aplicat-o, fie şi în litera ei prea ”restrictivă”, cum o consideră el, în cazul lui Traian Băsescu. 

 

De ce Cornel Nistorescu?

 

În urmă cu mai bine de un deceniu, supus unor atacuri privind tot presupusa lui relaţie cu Securitatea, Cornel Nistorescu declara: "Relaţia mea cu Securitatea a fost una, sper eu, inteligentă. Am scăpat în aşa fel încît să nu semnez nimic, să nu am niciun fel de angajament. Am glumit cu ei, am spus bancuri, am băut şi bere cu unii dintre ei, am spus şi prostii - la alţii le-am spus diverse lucruri contrariante, dar e sigur un lucru. Cînd va scoate cineva hîrtia scrisă de mine, angajament sau raport despre cineva, mă retrag frumos, că am unde mă duce, şi Dumnezeu să-i ajute pe ai lui Tismăneanu şi pe ai săi, luptători împotriva Securităţii şi a Comunismului. Pentru că l-au servit cu neruşinare şi acum vin şi dau lecţii altora. N-am semnat nimic, îmi pare rău. Şi nici nu m-a băgat Securitatea în diverse instituţii, n-am fost printre cei acoperiţi pe-afară, cum sînt alţii care s-au întors după aia. Dacă scoate cineva o dovadă, e în ordine". Această dovadă nu există nici pînă astăzi şi nici nu cred că va exista, nici dacă Hodor trage de legea CNSAS, ca de un elastic.

 

Dar de ce, contrar acestor evidenţe, Nistorescu este supus constant, din timp în timp, acestui tip de atacuri? Cornel Nistorescu nu e oarecine în presa din România. Opiniile sale cîntăresc greu. A format şcoală de presă, pe unde a trecut. Numele său a făcut şi înconjurul lumii, după un editorial scris în ”Evenimentul Zilei”, după evenimentele din 11 septembrie 2001, ”Cîntare Americii”, de fapt un adevărat imn la adresa libertăţii, în care, mişcat de mobilizarea civică de după atentate, ziaristul încheia: ”Numai libertatea poate face asemenea minuni!”

 

Avea şi are dreptate. Dar libertatea produce ”minuni”, precum Mădălin Hodor. De fapt, Cornel Nistorescu şi-a atras ”furia operativă” a ”băieţilor” din presă, după mai multe comentarii acide şi dezvăluiri. Dau numai cîteva exemple. Acum mai bine de un deceniu, Nistorescu afirma: "în redacţia Cotidianul există infiltraţi, care execută ordine. Ştiu sigur că la nivelul aproape al tuturor redacţiilor din România există oameni ai serviciilor secrete în poziţii importante, nu neapărat simpli redactori". De-a lungul timpului, jurnalistul a devoalat mai multe scenarii, care au implicat relaţia dintre serviciile de informaţii, presă şi justiţie. Niciodată nu a fost comod pentru asta, mai ales că l-a ajutat şi un fler imbatabil, în materie. 

 

Dar ceea ce deranjează la Cornel Nistorescu cel mai mult e că e complet liber de orice ”contract” cu puterea şi cu ”serviciie” ei şi din postura de lider important de opinie, nu menajează nici una, nici alta. De pildă, în 6 august 2020 publica în Cotidianul un articol, intitulat ”Noua Securitate şi copiii”, în care dezvăluia că femeie de 33 de ani, reprezentantă ca expert la Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (International IDEA) – Stockholm  a României, a fost de fapt trimisă acolo ”via” SRI, a cărei ”absolventă” era. 

 

Analiza lui Nistorescu arăta: ”Că un acoperit SRI reprezintă România la un organism internaţional nu este de mirare. De cînd avem misiuni, avem şi acoperiţi între cei trimişi. Şi ambasadele altor ţări funcţionează la fel. Surpriza vine de la un detaliu. La 19 ani, domnişoara era angajata SRI. Adică înainte de a termina liceul, ea era deja omul primului serviciu secret al României. Ce vreau să spun? Că structurile informative ale fostei Securităţi s-au refăcut imediat după 1990. Cu denumiri diferite dar cu acelaşi comportament şi practici. Nu am ajuns la planul de acţiune sau al programul care să descrie selectarea unei noi generaţii de agenţi, încă de pe băncile liceelor sau ale facultăţilor. Sigur a existat unul şi pentru infiltrarea partidelor politice. Nu am nici o îndoială în acest sens. Altceva mă frămîntă şi nu găsesc un răspuns! Cît de mari au fost loturile de studenţi colaboratori ai Noii Securităţi, trimise la pregătire profesională în străinătate, la marile universităţi?”, încheia Cornel Nistorescu, cu o referire transparentă la misterul plăţii studiilor primului ministru Florin Cîţu, în SUA.

 

Să te legi de Securitate, mai e cum mai e. Dar să te legi de SRI şi mai ales de agenţii săi activi şi acoperiţi, e riscant. Rişti să fie puşi pe tine ”dulăii” de serviciu. Nu ştiu dacă Hodor e printre ei, sau doar ”latră în rînd” cu ei. Afirmaţiile lui Nistorescu nu par cele ale unui fost ”colaborator” al Securităţii, care ştie că devoalarea trecutului său ţine, în primul rînd, de buna sau reaua voinţă a celor care ”mînă calul”, şi nu a modelului de plug: adică, de voinţa SRI de a deconspira sau nu pe cineva, trimiţîndu-i, sau nu, dosarul la CNSAS. Iar acolo, de voinţa (sau nu) de a le deschide şi cerceta într-adevăr, a unuia ca Hodor. Care n-a catadixit să deschidă ”dosarul Petrov”, dar inventează dosare pentru Nistorescu, în timp ce se lamentează că trăieşte într-o Românie ”de rahat”, aşa cum o face el.