PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Comisia Europeană atacă la baionetă ”şpaga de stat”: pensiile speciale ale armatei de generali, magistraţi şi politicieni din România

”Căcomisiile” din Parlamentul României vor ţine cont de Alina Gorghiu sau de Bruxelles?

Actul de vînzare-cumpărare s-a parafat prin legile care au oferit, ani la rîndul, privilegii. El a asigurat şi imunitatea legislatorilor şi guvernanţilor, care au dat cu ambele mîini pensii imense magistraţilor, serviciilor, armatei. Numărul acestor beneficiari ai ”pensiilor speciale” nu este unul foarte mare, dar suma totală plătită de la buget (din banii contribuabilului) e imensă, trădînd nivelul lor: în 2019, cuantumul pensiilor speciale a fost de 3 miliarde de lei. Între timp, ele s-au mai mărit. Dar acolo unde n-a putut face ordine statul român, complice în această afacere, face ordine Comisia Europeană. De marţi, e clar: România ”trebuie să îndeplinească reformele la care s-a angajat în cadrul PNRR”, ceea ce include renunţarea la ”pensiile speciale”, incluzîndu-le pe cele ale militarilor, pentru a putea primi banii de la UE, a afirmat Comisia Europeană.

Raportarea la ”pensiile speciale” e un fel de ”hîrtie de turnesol” pentru oamenii puterii. Atunci cînd un politician sare în apărarea lor, e mai degrabă evident că, deşi civil, are ceva de împărţit cu structurile militarizate ale statului. Se simte dator, sau face parte ”acoperit” din ele. Cea mai evidentă şi recentă afirmaţie legată de această problemă spinoasă şi care nu şi-a găsit pînă acum rezolvarea e cea a preşedintei interimare a Senatului, Alina Gorghiu.

Deşi n-a întrebat-o în mod special nimeni, doamna Gorghiu a sărit cacofonic la începutul acestei săptămîni să spună, luînd apărarea pensiei şefului ei de partid, generalul-pensionar şi prim-ministru (activ) Nicolae Ciucă: "Nu se pune problema integrării la pensii speciale, ci vorbim de categoria pensiilor ocupaţionale. (...) Ne-am spus punctul de vedere de foarte mult timp încoace, iar dacă există observaţii din partea Băncii Mondiale, din partea oricărei alte instituţii, sunt convinsă că comisiile de resort vor ţine cont de aceste observaţii”. ”Căcomisiile” din Parlamentul României vor ţine cont de stilul de pînă acum, de recompensare a loialităţii şi acordare de bonus-uri pentru cei puternici, o fi. Dar acum mai trebuie să ţină cont de ceva, mai presus decît voinţa lor.

Marţi, a doua zi după declaraţia cu nimic deosebită de ”linia liberală” din prezent a Alinei Gorghiu, (nu degeaba sînt conduşi de un general), Comisia Europeană a venit cu precizări clare, dînd de înţeles şi de ce întîrzie de fapt, aproape două luni, livrarea celei de-a doua plăţi din PNRR (a doua cerere de plată a fost depusă în decembrie şi nu s-a primit încă un răspuns la ea – adică banii): ”Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentînd un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Pentru toate ţintele şi jaloanele incluse în PNRR există un dialog constant între autorităţile române şi Comisia Europeană, însă o evaluare oficială este realizată în momentul în care autorităţile transmit o cerere de plată”.

Acum această ”evaluare” e în curs şi Bruxelles-ul e cu ochii pe reforma (sau mai bine zis anularea) pensiilor speciale, socotite drept nişte privilegii, mai degrabă decît beneficii obţinute prin muncă. Şi, în majoritatea cazurilor, aşa stau lucrurile. A doua tranşă de bani din PNRR va veni, cînd se va renunţa la ”pensiile speciale”, sugerează comunicatul scurt şi tranşant al Comisiei Europene: ”Nu s-a amînat încasarea celei de-a doua tranşe PNRR - cererea de plată numărul doi este încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene”, precizează Comisia. Iar evaluarea ţine şi de respectarea angajamentului reformei sistemului de pensii, bazat exclusiv pe contributivitate. Fără privilegii, fără statut special, fără cumpărarea loialităţii, sistem care s-a întins pînă în cele mai îndepărtate comune ale României, prin ”pensiile speciale” acodate primarilor. Deşi ministrul fondurilor europene Marcel Boloş caută să liniştească spiritele, declarînd că întîrzierea sosirii banilor europeni în România e legată de discuţii minore (le numeşte ”clarificări”) legate de ”decarbonificare şi avertizorii de integritate”, de marţi încoace problema ”pensiilor speciale” nu mai poate fi ocolită.

În sfîrşit, după ce s-a ocupat de ”directive” privind ”asomarea porcului”, scoaterea de pe piaţă a ţigărilor mentolate, sau mai nou de introducerea ”făinii proteice” din greieri, Comisia Europeană contribuie cu ceva serios la reformarea statului român: un sistem bolnav, care prolifera într-o corupţie generalizată a puterilor statului, pe principiul că o mînă spală pe alta şi amîndouă faţa, e retezat din temelii. Adio, ”pensii speciale”, din categoria celor care fac parte, în prezent, conform socotelilor din Parlament, doar pensiile aviatorilor. Cum va fi, pentru parlamentari, să voteze împotriva propriilor pensii, ale lor şi ale aleşilor locali, cum va fi pentru cei şase judecători de la Curtea Constituţională, beneficiari ai ”pensiilor speciale” să se abţină de la vot în favoarea păstrării propriilor beneficii, ale lor şi ale colegilor magistraţi, cum vor privi ”serviciile” retezarea beneficiilor substanţiale cu care puterea le-a cumpărat loialitatea, şi în cele din urmă, cum va fi pentru generalul Ciucă şi de fapt ”armata de generali” pe care o reprezintă să renunţe la mai bine de un sfert din pensia lui, dacă nu o treime? Fără îndoială, greu. Foarte greu.

Pînă acum, clasa politică din România şi-a legitimat puterea, consolidată prin loialitatea structurilor de forţă şi justiţie şi a celor militare şi cumpărată cu ”pensii speciale” prin discursul pro-european. Nu pot tocmai acum să abdice de la el, aşa că tac şi înghit – o bucăţică mai mică din caşcavalul bugetului, cu trei miliarde de lei. Aşa cum în sfîrşit, poate o să tacă şi Alina Gorghiu.  

”Pacea socială” e pe cale să vină de la Bruxelles

Renunţarea la ”pensiile speciale” e un act de justiţie socială. Personal şi subiectiv, am trait în familie această situaţie. Tatăl meu, mort prematur în martie 1990 era locotenent-colonel MApN în rezervă, fost artilerist. Cînd ne-am mutat în Braşov ”la bloc” dintr-o comună de lîngă Codlea, unde tata avea unitatea militară, într-un apartament de două camere în cartierul muncitoresc ”Steagu Roşu”, mama n-a putut sta acasă mai mult de un an şi, cu toată opoziţia tatii, şi-a găsit un loc de muncă la o fabrică de textile din oraş. Fără nicio pregătire, a lucrat toată viaţa în această fabrică, punînd ciucuri la căciuli de copii – probabil milioane de ciucuri. După moartea tatei şi ieşirea ei la pensie la limită de vîrstă, dar fără întreaga vechime, avea posibilitatea să opteze pentru pensia de urmaş după tata. A spus (şi asta mi-a rămas în minte) că vrea bani după munca ei, nu după a altuia, chiar dacă a fost soţul ei – el a avut parte, aşa puţin cît a avut, de pensia lui. A avut pensia ”mărită” (de Dragnea) şi ajunsă la o mie de lei, de la opt sute, dar nu s-a putut bucura decît pînă anul trecut de ea.

Faţă de această situaţie, bineînţeles că raportarea mea la problema ”pensiilor speciale” este una subiectivă. Dar ”subiectiv/i” ca mine sînt multe milioane de români, faţă de cîteva zeci de mii de privilegiaţi ai pensiilor speciale. La fel de subiectiv am fost cînd, la guvern fiind, în calitatea mea de consilier pe probleme de Securitate naţională am aflat cît era pensia unui fost colonel de Securitate, de pidă, ”reciclat” cîţiva ani prin Serviciul Român de Informaţii şi pensia de deţinut politic a lui Constantin Ticu Dumitrescu, de a cărui urmărire primul se ocupase după eliberarea din închisoare a celui de-al doilea. Raportul era de 7 la 1, în favoarea colonelului. Pe atunci, indemnizaţia pentru un an de temniţă politică era de 500 de lei, nefiind recalculată de o lungă perioadă de timp, în raport cu rata inflaţiei – ceea ce, fireşte, nu se întîmpla deloc cu pensia colonelului, mărită periodic, prin noi ”măsuri” de creştere a pensiilor, adoptate de Parlament. Astfel se ajunsese la această discrepanţă, pe care am rezolvat-o parţial, în urma unei discuţii cu prim ministrul Tăriceanu şi cu ministrul de finanţe Varujan Vosganian, indemnizaţia pentru deţinuţii politici fiind crescută de patru ori, la 200 de lei pentru un an de închisoare. Dar era tot puţin şi tot meschin, avînd în vedere mai ales că vorbeam de pensia la finalul unei cariere construite pe persecuţii şi abuzuri şi de ”indemnizaţia” oferită de stat, ca o compensare a acestor abuzuri. Am încercat, în repetate rînduri, să merg mai departe - măcar prin a obţine anularea ”pensiilor speciale” ale foştilor securişti, dovediţi conform legii ca autori ai unor acte de poliţie politică şi acordarea diferenţelor astfel obţinute victimelor lor – dar fără succes.

”Pacea socială” e pe cale să vină de la Bruxelles. Faţă de armata de generali şi magistraţi din România, cărora li se adaugă cea de ”aleşi”, există una mult mai numeroasă, de ordinul milioanelor, a celor cu pensii simple şi deloc speciale – în cuantumul lor, bazat numai pe contributivitate. Primii, cei privilegiaţi, sînt puţini, dar au putere – în cea de-a doua categorie sînt mulţi şi au dreptate. Nu acea dreptate a unui ”avocat al Poporului” care, atunci cînd a fost vorba de impozitarea ”specială” a pensiilor ”speciale”, a sărit în sus strigînd ”discriminare” şi a sesizat Curtea Constituţională, unde 6 din cei nouă judecători au decis, poate în cea mai scurtă dezbarete, caracterul ”neconstituţional” al acestei impozitări.

Acum, se va face poate dreptate. Dar nu pentru că vrea clasa politică din România, ci pentru că nu are de ales.