PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Cum va cîştiga toată lumea războiul din Ucraina. Noi l-am cîştigat deja

Istoria unui război al învingătorilor

Parcă văd paginile din istoria viitoare a Ucrainei: ”rezistînd eroic în faţa unei agresiuni din partea unei armate mult superioare numeric şi tehnic, poporul ucrainean şi-a păstrat şi întărit, sub conducerea carismatică a preşedintelui Volodimir Zelenski, suvernanitatea naţională”. De partea cealaltă, istoricii ruşi vor consemna succesul Federaţiei Ruse, care prin ”operaţiunea specială lansată de preşedintele Putin la 24 februarie 2021 a restabilit securitatea naţională la frontiera ei de vest şi a asigurat suveranitatea între graniţele Federaţiei Ruse a populaţiei ruseşti de la aceste frontiere”. Întrebarea la care acum răspunsul este unul unilateral e dacă Zelenski şi Ucraina vor accepta pierderi teritoriale. Crimeea au pierdut-o, totuşi, în 2014, aproape fără să se tragă un glonţ, sub privirile îngăduitoare ale lui Merkel şi Sarkosy, care au ”binecuvîntat” prin tăcere şi apoi o condamnare şi sancţiuni de formă acţiunea ”omuleţilor verzi”.

Şi de astă dată, aceleaşi ”raţiuni superioare” vor dicta pacea, fără ca ea să apară în termeni umilitori pentru vreuna dintre părţi. 2023 mai puţin, dar 2024 va fi an electoral, în majoritatea ţărilor UE. Va fi, nu peste mult, şi în Statele Unite. Războaiele, mai ales cele care nu privesc apărarea propriului teritoriu, ci sînt pur şi simplu costisitoare prin susţinerea lor, devin brusc impopulare şi pentru politicieni, în pragul alegerilor – nu doar pentru cetăţeni, cei care le-au suportat de fapt chetuielile, direct şi din propriile buzunare. Cum le suportăm, din ce în ce mai greu, şi noi.

Ucraina, va primi, fără îndoaială, numeroase compensaţii în schimbul teritoriilor pierdute. Va deveni mult mai rapid ca alţii ţară a Uniunii Europene, i se va asigura probabil, precum Austriei la finele celui de-al doilea război mondial, o ”neutralitate perpetuă”, garantată poate inclusiv prin prezenţa pentru o vreme pe teritoriul ei a unor ”trupe ONU de menţinere a păcii” (dar nu şi din Federaţia Rusă, fostul agresor). Va primi bani mulţi într-un nou ”Plan Marshall”, pentru refacerea de după răboi – mai mulţi decît a primit pentru susţinerea acestuia. De fapt, ”reconstruirea Ucrainei” va deveni şi o afacere profitabilă, pentru Statele Unite şi Uniunea Europeană. Chiar şi ruşii vor contribui – să spunem că prin viitoarea pace, probabil de la Ankara (pe care negociatorul Erdogan o prefigurează deja) Federaţia Rusă va trimite în Ucraina, sub forma unui fel de ”ajutor umanitar” (căci în niciun caz nu se vor numi ”despăgubiri de război”) gaze şi petrol cît cuprinde, la un preţ simbolic, pînă la acoperirea pagubelor presupuse a le fi provocat.

Singurii învinşi vor fi morţii, din ambele tabere. Pentru ei deocamdată nu va plăti nimeni. Li se vor ridica doar cimitire militare şi monumente ale eroilor Dar ”Războiul Rece” ne-a obişnuit deja cu o asemenea abordare. Vor exista, fireşte, cîteva condamnări ale cîte unui comandat militar rus din Buriaţia, Daghestan şi Inguşeţia, atît pentru hecatombele de la Izium, Bucea şi Mariupol, cît şi pentru atacurile militare asupra populaţiei civile. Va apărea în faţa unui tribunal şi autorul, sau autorii ucraineni ai uciderii prizonierilor ruşi, care s-au lăsat filmaţi în acţiunea lor reprobabilă. Probabil îl vom vedea chiar şi pe Prigojin, ”bucătarul lui Putin” şi comandantul ”grupului Wagner”, în faţa unui tribunal penal internaţional, ori, în caz extrem, chiar pe Şoigu. Dar de Vladmiri Putin, cît trăieşte, nu se va atinge nimeni. Foarte probabil, după moarte, aşa cum s-a întîmplat cu Stalin, se va vorbi despre ”regimul putinist” ca de unul criminal şi corupt, care a produs crime ce îl apropie de crimele stalinismului şi de vremurile gulagului – dar, pentru asta, va trebui să mai treacă timp. Şi, oricum, nu toţi ruşii vor accepta că aşa ceva s-a petrecut, aşa cum se întîmplă şi în anii noştri, cu crimele regimurilor comuniste din vremea Războiului Rece, peste care s-a aşternut o convenabilă tăcere şi care n-au făcut obiectul vreunui incomod ”proces Nuremberg” al comunismului.

Pacea din Ucraina va fi una cumpărată şi plătită de toate părţile implicate, mai puţin de poporul ucrainean, care a pierdut cel mai mult în timpul confruntării. Ca şi poporul rus, care-şi numără şi el victimele de pe front – al căror număr precis n-o să-l ştim probabil niciodată. E posibil ca nici măcar armata rusă să nu-l cunoască precis, pentru că Rusia ne-a obişnuit din timpul celui de-al doilea război mondial cu politica sa militară, în care prima resursă dispensabilă este omul. De cumpărarea păcii se vor ocupa politicienii, pentru ca, în numele propriului electorat, să-şi păstreze scaunele prin votul lui. Pacea din Ucraina costă mult mai puţin decît războiul, şi, de aceea, în beneficiul tututor părţilor, ea va fi în cele din urmă negociată. ”Conflictul regional” din Ucraina” (cum va fi numit, probabil, în viitor, acest război, de fapt un ”al treile război mondial” mascat, prin amploarea participării, chiar dacă numai prin resursele alocate de lumea occidentală), nu mai poate continua multă vreme, a devenit prea costisitor pentru toate părţile implicate.

Vor exista, la încheierea lui, bineînţeles, şi costuri neacoperite: banii pierduţi în aceşti ani de conflict, care nu se vor mai întoarce în buzunarele golite ale cetăţenilor, europeni, în special – dar şi ruşi, pe facturile umflate la gaze, electricitate şi combustibili, sau pe produse alimentare. Însă toată lumea va răsufla uşurată că ”s-a terminat”, cînd totul se va normaliza. Aşa văd eu peisajul ”post-belic” de după conflictul din Ucraina. După acest zăngănit al armelor şi bubuit al tunurilor, din care am înţeles şi noi, dar mai ales conducătorii noştri că nu mai pot exista războaie în mod evident cîştigate, ci numai pierdute, dar declarate cîştigătoare, va urma, să sperăm, o lungă perioadă de pace. Pentru că singurul război, cu un rezultat clar, pe care nicio masă a negocierilor nu-l mai poate vîrî sub ea, ar fi o hecatombă nucleară. Atunci, nici măcar negociatori nu vor mai rămîne pe faţa pămîntului – şi, trecînd atît de aproape de aşa ceva, chiar şi cu acest prilej al conflictului din Ucraina, el va rămîne un exemplu al unei acţiuni de evitat, de către toate părţile. Se întrevede deja că în cazul păcii, vor exista  costuri profitabile, mai devreme sau mai tîrziu – pe cîtă vreme, războiul doar consumă şi distruge, nu produce. Cînd pacea ajunge să coste mai mult decît războiul, pentru toate părţile, ea devine inevitabilă. Lucrurile încep să arate chiar aşa.

Iryna şi Artem, martorii victoriei româneşti în războiul din Ucraina

Ucrainenii Irina şi Artem, mamă şi fiu din Ucraina, mi-au demonstrat cît de mare va fi (de fapt este deja) cîştigul ţării noastre, de pe urma acestui război. Acest beneficiul al nostru este contabilizat, chiar dacă n-a reuşit încă să creeze ”plusprodus”. Printr-un mesaj publicat pe pagina de facebook ”Uniţi pentru Ucraina”, Iryna Sanova, mamă ucraineancă refugiată cu copilul său în România la începerea războiului, a ţinut să scrie, în ultimele zile ale anului trecut, următoarele:  ”Anul 2022 se încheie şi aş vrea să scriu o mare postare de recunoştinţă faţă de ţară şi faţă de oamenii care trăiesc în ea. România 🇷🇴 ❤️ (un emoji care aparţine autoarei – n.n.). Timp de 30 de ani din viaţa mea nu am avut ocazia să călătoresc în lume, nu am călătorit în afara Ucrainei, nu am fost familiarizată cu obiceiurile şi mentalitatea oamenilor care trăiesc în străinătate. Şi apoi, a venit o zi teribilă în care totul s-a schimbat pentru mine! Războiul a venit în Ucraina mea natală, independentă şi liberă. Frica, durerea, disperarea, ura, confuzia – toate aceste sentimente s-au transformat într-un singur bulgăre uriaş. Ce se va întîmpla mîine? Vom avea acest mîine? Un singur gînd nu m-a părăsit în tot acest timp – trebuie să salvez copilul. Băieţelul meu, care se trezea din cauza alarmelor de raid aerian, a exploziilor şi a ororii constante care ne înfăşurau ca un şarpe veninos în fiecare zi, oroare care ne făcea să ne clătinăm şi să tremurăm la cel mai mic sunet”.

Şi salvarea a venit – din România. În România. Iryna a luat decizia, cu inima strînsă pentru ceea ce lăsa în urmă şi neştiind ce o aşteaptă, dar totuşi de preferat bombelor care cădeau în jur, să-şi părăsească propriul cămin şi să ia calea refugiului, într-o ţară vecină şi socotită sigură.

România: ”O ţară ale cărei obiceiuri ne erau necunoscute, o ţară despre care nu ştiam nimic. Teama că încercarea de a comunica cu oamenii ar duce la eşec. Nici un prieten care să fi fost acolo şi să ne fi putut ajuta, o sumă mică de bani, disperare, teamă, dar o mare speranţă în inimile noastre. Nu am suficiente cuvinte pentru a descrie în cuvinte toate acele sentimente pe care le-am simţit în fiecare zi în România, în Bucureşti! Încă din prima zi a şederii mele aici, am simţit o dorinţă absolut sinceră a celor din jur de a ne ajuta, sfătui, îngriji şi pur şi simplu de a ne sprijini! Din partea fiecărui cetăţean român! Străinii – trecătorii de pe stradă, oamenii de la benzinărie, lucrătorii din magazine – toţi aceşti oameni erau gata să îi ajute pe ucraineni, cu tot ce puteau. Din adîncul inimii lor. Este uimitor! Pînă în adîncul sufletului, pînă la lacrimi! Cuvintele de recunoştinţă nu vor fi de ajuns, nu vor fi suficiente. Ucrainenii îşi vor aminti mereu cine a fost prietenul nostru adevărat! Plecăciune în faţa României, plecăciune în faţa fiecărui român, a fiecărui cetăţean al acestei ţări incredibile! Aţi fost pentru mine un mare exemplu de umanitate, iubire şi altruism!

Separat, vreau să mulţumesc familiei care ne-a oferit un al doilea cămin, un sentiment de siguranţă, ne-a învăluit cu grijă şi dragoste, a devenit chiar adăpostul în care am reuşit să ne recăpătăm liniştea sufletească, să ne adunăm forţele şi gîndurile – bunul şi sensibilul Teo Cucu, sincerul, zîmbitorul şi grijuliul Şerban, frumoşii lor copii Zoe şi Nina ❤️. Oameni cu o inimă mare. Au devenit o adevărată familie pentru noi! Nu vom putea niciodată să-i răsplătim pentru ceea ce au făcut pentru noi. Pot spune cu încredere că eu, copilul meu şi toată generaţia următoare vom şti, ne vom aminti şi vom onora numele tuturor celor din această familie, vom creşte cu respect şi recunoştinţă pentru România, vom şti cine a devenit un sprijin pentru noi în cele mai grele momente! Dumnezeu să vă binecuvînteze pe voi, familiile voastre şi ţara voastră incredibilă – România. Cu multă recunoştinţă, dragoste şi respect pentru fiecare dintre voi, dragi români şi locuitori ai acestei mari şi bune ţări! Iryna şi Artem. Odessa, Ucraina, 30 decembrie 2022”.

Rîndurile de mai sus reprezintă ceea ce este pentru România cel mai mare cîştig posibil în acest război. Acela de un plus de umanitate, o ”valoare adăugată” care se contabilizează numai în cer şi care, fără îndoială, se va vedea şi pe pămînt. Românii au cîştigat de fapt demult pe acest plan, din prima zi a războiului, cînd l-am văzut la televizor, în momentele sosirii primilor refugiaţi la Vama Siret, pe acel preot şi enoriaşii săi, alergînd cu un lighean de gogoşi calde şi împărţind, de la un ucrainean la altul.

În tot acest tablou, sînt şi cîteva notabile exepţii, dar ele sînt minore. I-aş număra aici pe politicienii ţării, care nu s-au ridicat la nivelul poporului în sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni, cît şi pe cîţiva aprigi ”postaci”, inclusiv  dintre ”apărătorii ortodoxiei”, care n-au încetat nicio clipă să ”condamne” războiul din Ucraina, dintr-o singură perspectivă – cea antioccidentală şi anti-Zelenski. În ochii lor, vezi Doamne, ”progresişti” care vor să distrugă unitatea ortodoxiei şi să ducă pînă-n străfundurile sfintei credinţe răsăritene ”corporatismul globalist”. Motiv din care au uitat să fie ceea ce se proclamă – buni creştini. Au fost şi români care au uitat, ori nu le-a păsat de cei ca Iryna şi de fiul ei, Artem, dar care sînt, din fericire, puţini. Astfel încît, în cele din urmă, Iryna şi Artem nu uită de noi, cei mulţi.

Iar noi vom ieşi cu bine, la rîndul nostru, Slavă Domnului şi Slavă României, din acest război. Semnele se întrevăd de pe acum, chiar în condiţiile unei guvernări mediocre, în cel mai bun caz şi avînd în fruntea ţării un preşedinte inutil. Pînă la urmă, istoria o scriu cei mulţi şi, cu toată sărăcia şi necazurile, îşi văd de treabă. Citez dintr-o ştire recentă: ”Specialiştii de la Harvard au publicat studiul anual The Atlas of Economic Complexity, studiu care arată cît de dezvoltată este economia unei ţări. România se află pe locul 19 la nivel mondial, dar specialiştii arată faptul că, pînă în 2030 economia ţării noastre se va dezvolta şi mai mult, ajungînd în top 10 la nivel mondial”. Şi asta se întîmplă cu toată inflaţia şi facturile umflate – costuri ale războiului din vecinătate, pe care le suportăm, poate mai greu ca alţi europeni. Ni se adaugă şi umilinţa la care sîntem supuşi, cum s-a întîmplat cu alungarea noastră din Schengen. Dar nici asta şi nici războiul nu vor dura la nesfîrşit. Vom ajunge în Schengen, şi pacea va veni, pentru că, invariabil, pe lume sînt mai puţini imbecili decît oameni cu bun simţ.

 La finele acestui război, chiar şi minoritatea românească din Ucraina, acum oropsită şi lipsită de drepturi, va avea de cîştigat: va trăi într-o ţară care, dacă vrea să intre în UE, va înţelege că trebuie să-i accepte toate valorile şi regulile. Războiul a funcţionat ca o hîrtie de turnesol. El va transforma rapid şi iremediabil Ucraina, dintr-o fostă republică sovietică, cu mentalităţile ei specifice, într-o ţară europeană în care, politicienilor ei, oamenii ca Iryna şi Artem le vor explica, aşa cum au învăţat în România, că noi nu le sîntem, în niciun fel, duşmani.

România, din acest punct de vedere, a cîştigat detaşat un război, în care n-a luptat vreo armată, nu l-a declarat ori purtat vreun politician, ci oamenii săi simpli şi buni. Chiar dacă nu vom participa cine ştie ce la ”masa tratativelor”, avem sigur un loc la masa întinsă în cer – şi nu mă îndoiesc că, la final, ”aşa va fi şi pre pămînt”.