PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Îmi asum sancţiunile”, zice Simion. Şi AUR creşte...

”Mingi servite”, pentru AUR

Nimic nu pare să ştie ce ar mai fi de făcut, de-acum. Lumea s-a plictisit, calmat, blazat – nimeni nu mai aşteaptă vreun miracol în politica românească, cu excepţia pronosticurilor la scorurile pe care le vor lua cei de la AUR. Pe val fiind, numai o ruptură (spargere de mal, adică) îi va împiedica să-şi măture rivalii. AUR creşte, zic unii, nenatural, pe vot negativ, aşa cum au crescut de trei decenii încoace majoritatea partidelor de opoziţie. Puţine au fost cele care au venit cu un program din care să fi înţeles ceva, şi mai puţine în stare să-l aplice. AUR n-are însă nici atît – şi asta ar trebui să fie principala lor grijă.

Problema e că aceste critici (cele mai ”soft”) sînt doar în parte adevărate. AUR creşte – şi continuă să crească – pentru că nici măcar coaliţia celor mai mari partide nu funcţionează, chiar în frunte cu un general de stat-major, un fel de întruchipare a eficienţei, în imaginarul românului. Dar se pare că ne-am înşelat. Cum ne-am înşelat şi cu neamţu’. Ei, bine, problema cu AUR-ul este că ei nu cresc pe voturile ”tradiţionale”, ale celor care, vrînd-nevrînd, disciplinat, la patru ani, au fost şi-au votat – împuţinaţi, de la an la an, dar au votat.

În varianta publică de critici ”hard” ale ”establishment”-ului politic şi mediatic, AUR a fost etichetat drept partid ”nefrecventabil”, fascistoid, pro-legionar, antisemit. N-a ratat nimic, din ce e rău. La toate etichetele s-au putut găsi exemple şi justificări. Nu şi la creşterea sa în sondaje.   

AUR-ul face ceea ce încercase USR, la începuturile lui bune. Să trezească România adormită. Useriştii au făcut ţara, acum doi-trei ani, să deschidă abia un ochi, în zarva ”renaşterii speranţei” în politica românească, pentru ca aceasta să se întoarcă pe partea cealaltă şi să adoarmă la loc, în susur de certuri mărunte. Ei bine, AUR n-o mai lasă să doarmă – nu pentru că ar fi nişte experţi în comunicare, ştiutori să capteze zilnic interesul României, cu mesaje. Dar toţi ceilalţi, jucători sau spectatori, le ridică mingi la fileu. Şi România începe să se mişte, sub fuleurile loviturilor ”servite”.

Ultima ”servită” este cea legată de postările ”live” din Parlament, interzise de noul Regulament. „Vom ataca la CCR în totalitate această hotărâre şi sîntem convinşi că ne va da dreptate. Pînă atunci, am să încalc în fiecare zi, zi de zi, acest regulament, care vrea să ne acopere gura (...). Legile nedrepte sînt făcute pentru a fi încălcate şi îmi asum toate sancţiunile”, a spus Simion, la Parlament.

Acum, prima întrebare care se pune, e de ce n-au fost ele interzise atunci, cînd au fost brevetate de USR şi folosite cu aceeaşi violenţă, precum a celor de la AUR? Ei bine, răspunsul l-a dat o ştire de la una din televiziuni, care arăta că postările lui Simion, fără să intru în detalii, adună  aproape instant zeci de mii de inimioare şi redistribuiri, ajungînd pînă la finalul zilei şi la sute de mii de vizualizări.

În dezbaterea noului Regulament din Parlament, discuţiile au fost uneori hilare, ascunzînd lipsa argumentelor valide. Ele au atins inclusiv problema că postările ”atentează la intimitate” la budă, invocată de un oarecare Popescu de la liberali, ori că perturbă şedinţele. Nimeni n-a spus-o răspicat, ce avea în cap: ”trebuie să-l oprim pe Simion!”

Hotărîrea s-a adoptat şi noul regulament care interzice postări live din Parlament a intrat în vigoare, deşi perturbări mult mai serioase, cu trîntit pe jos, pancarte, galerii de sunet au produs, cînd erau în opoziţie, useriştii. Cine n-o mai ţine minte pe Cosette Chichirău, cît şi liniştea care s-a aşternut în Parlament, după ce ea n-a mai ”ieşit” pe liste, la Iaşi?

Astfel încît, deşi le e ruşine să spună, colegilor lui Simion li s-a făcut frică. Li s-a făcut frică, dar nu că-i strînge liderul AUR de gît. Li s-a făcut frică pentru viitorul lor, în general, ca specialişti-sinecurişti-cărători de geantă şi lingăi, le e frică de alegeri, le e frică să nu-şi piardă fotoliul pe care l-au negociat şi trebuie să şi-l apere. Că vine nebunul şi-i rade, ia AUR-ul tot. Aşa că au folosit ”inacceptabil” asociat cu ”toaletă”, ”juisare” alturi de „vot”, argumentîndu-şi ruşinea de a le fi frică, în loc să vadă faptul că Simion şi-ai lui transformă în armă politică, orice le pică-n mînă. Aşa or să facă şi cu Noul Regulament al dezbaterilor parlamentare.

De-acum, postările lui Simion or să aibă un şi mai mare succes. Vă daţi seama cîte vizualizări de ”live-uri interzise” va avea? Cine-l va putea împiedica? Să spunem, prin absurd, chiar că vor ajunge să bruieze telefoanele aleşilor. Cine-l va împiedica pe Simion să iasă afară, pe trepte, din cînd în cînd, atunci cînd îi vine cheful şi să povestească – de astă dată – propria şi singura variantă, propria lui snoavă populară, nu vom şti dacă adevărată sau nu, asupra celor ce se petrec în Parlament?  La dezbatere, toţi au vorbit azi despre ”demnitate”, cu care s-au şters la gură, pînă n-a mai rămas colţişor alb. Toţi şi-au justificat în trei, pînă la zece feluri, propria teamă şi incompetenţă, de fapt, lipsa puterii de a aduce voturi, măcar într-o plimbare electorală prin parc.

Cerneala din tuşiera de vot

Cu Simion, au încercat şi altfel. Sticla de cerneală aruncată în faţă de un presupus userist din Iaşi, prea inginer ca să-şi dea seama ce face, i-a adus liderului AUR un maxim de simpatie. Pata de cerneală care i-a colorat chipul, n-a primit-o doar el, au resimţit-o toţi românii, care ştiu cît de cît ceva despre ţara lor şi erau conştienţi de faptul că singurul loc în care se face ”Hora Unirii” e la Iaşi. Şi organizatori sînt cei de la AUR. Simion. Atît. Nicio altă oficialitate – Iohannis ducîndu-se, din eroare, să depună o coroană de flori în Bucureşti, nici măcar la statuia lui Cuza, ci la Eroul Necunoscut, deşi la unirea din 1859 n-a curs nicio picătură de sînge.

Pe valul de simpatie creat apoi în jurul lui George Simion, unii au spus prosteşte că a fost un incident provocat de el. Dacă ar fi fost aşa, demult am fi aflat-o: împricinaţii, soţ-soţie, au şi ei prieteni, cunoştinţe. Domnind tăcerea în legătură cu subiectul, înseamnă că domneşte sidromul ”musca pe căciulă”. Iar discursul ”doamnei inginer”, după reţinerea soţului, la momentul incidentului, a fost şi el edificator în a-i face pe mai mulţi să afirme că autorul a fost un ”simpatizant USR”, din oraşul Cosettei Chichirău, care duce dorul ”happening”-urilor din Parlament. De-acum, intezise prin ”Regulament”.

Nici că mai contează, cine şi ce. Toată cerneala de pe obrazul lui Simion s-a adunat în tuşiera partidului, în care alegătorii îşi vor muia ştampila să-l voteze. Analiza succesului lui Simion pe platformele de streaming, pe care am văzut-o (prea uşor trecută cu vederea, ca subiect) a arătat că acesta a avut şapte milioane de vizualizări ale scenei de la Iaşi, în zilele cît aceasta a fost ”caldă”. Era şi zi liberă, Ziua Unirii.

Şi nici nu i s-a uscat  bine cerneala pe faţă, că Simion a tins să-şi egaleze numărul de vizualizări de atunci, făcînd ceea ce mulţi români, care şi-au citit/plătit facturile la energie şi gaze, au visat să o facă: l-a luat puţin de gît, pe ministrul Popescu şi i-a zis că-i ”hoţ”. De aici şi pînă la interzicerea ”live”-lui în Parlament, n-a mai fost decît un pas. Pe care l-au făcut, în disperare de cauză: Pagina de facebook a lui Simion are 1,1 miloane urmăritori. Cît ale tuturor parlamentarilor, la un loc. Propria frică şi ruşine a ”aleşilor” e cea care a închis (legal) ”transmisiile” de la Parlament. Parlamentarii nu-şi dau seama că le vor face şi mai gustate, pe cele ilegale.

Cît despre extremism şi antisemtism, nu-şi dă oare nimeni seama, cît de bine funcţionează la români tentaţia ”fructului oprit”? Vreme de un deceniu, după alegerile din 2004, n-am mai avut niciun partid care măcar să invoce suveranismul, darămite naţionalist. Înainte de legea 217/2015, nu mai aveam niciun discurs politic antisemit în România, de ani buni. Acum, avem şi discurs, şi partid, care, după cum se vaită ”inteligenţia”-n cor (cam aceeaşi care se amuza şi lăuda ideea tăbliţelor cu ”MUIE PSD”), tinde să bată spre 20 de procente.

Cum s-a putut întîmpla aşa ceva, se întreabă, iată, mulţi. Simplu. Aşa cum s-a întîmplat şi cu ”noul Regulament”. De la alegeri încoace, politicieni, partide, guverne, ”societate civilă” - toţi au sfîrşit prin a le ridica ”auriştilor” mingi la fileu. De la propriile congrese de partid, unde s-au certat precum chiorii, înainte sau după, la actul şi calitatea guvernării.

S-a întîmplat cam aşa cum Titi-Patru Mîini, ajutorul de nădejdie al lui George Simion, i-a tras scaunul de sub fund lui Florin Roman. Roman a pierdut şi bruma de simpatie, după ce a încercat să se agaţe de microfon şi de conducerea şedinţei Camerei şi a livrat-o întreagă, lui Simion şi-a lor lui, cînd s-a dovedit ulterior că nu are altă pregătire, în afară de cea de plagiator. Deşi s-a vrut la Ministerul Digitalizării, care nu e tocmai ministerul unde pui deştul, ca-n reclamă. Bilă albă pentru AUR!

Şi nu e zonă, în care deziluziile, ori gafele să nu apară, în fiecare zi, în fiecare ceas, iar ”auriştii” să nu le trasforme în voturi, chiar şi fără să vrea. Şi adună de peste tot. Titi Stoica, zis şi ”Patru Mîini”, deputatul cu un liceu cinstit, bodyguard şi apoi ajutor de bucătar la Londra e şi între şefii de galerie de la ”Poli Timişoara”. Galerie care, să nu se supere prietenii şi colegii mei de la ”Societatea Timişoara”, aduce voturi mai multe decît ei. AUR n-are niciun secret ascuns. Creşte, pentru că aşa vrea poporul, care vrea să mănînce roşii româneşti – fără să ştie că şi acestea sînt, de ani buni, produse tot din seminţe străine. Singura tomată românească e nostalgia.