PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: „În ajunul războiului”, rebeliunea generalului Ivaşov, un general mai rău ca Putin

Patriotsmul imperial rus, împletit cu teoria conspiraţiei

Ceea ce nu suportă însă generalul rus este un fapt, greu de perceput, în lumea noastră, pe lîngă acest război pe care îl consideră fratricid: anume că armata a ajuns la cheremul şi este utilizată în folosul puterii de către un kaghebist, ca Putin. A fost întodeauna o prăpastie între militarii Armatei Roşii şi ”băieţii de la Lyubianka”, închisoarea KGB-ului, mai ales că ultimii, în calitate de ”comisari politici”, au mînat trupele acesteia adeseori la măceluri inutile, ca să nu mai vorbim că ei sînt şi azi socotiţi vinovaţi de costurile mari în vieţi omeneşti ale Marelui Război, prin aceea că, la un an înainte de izbucnirea acestuia, Stalin a nimicit cu mîna NKVD-ului cea mai mare parte a corpului ofiţeresc. Lui Putin n-are cum să i se ierte că a făcut, face parte dintr-o castă care şi-a scăldat, la propriu, mîinile în sîngele ofiţerilor Armatei Roşii.

Generalul Ivaşov n-a făcut decît să dea glas indignării unei părţi a rezerviştilor ”sovietici”, nostalgici ai vechiului regim, într-un fel şi într-un moment care a fost scos însă din context. Postarea lui a fost făcută pe site-ul ”Asociaţiei” ofiţereşti pe care o conduce, un fel de ”club al veteranilor sovietici” în 31 ianuarie. A fost făcută publică însă în media internaţională la 6 februarie, două zile după întîlnirea, i-aş spune istorică prin consecinţele ei pe termen lung, între Putin şi Xi Jinping, care a avut loc cu două zile înainte. Cred că, dacă şi-ar fi imaginat unde ajung lucrurile, generalul Leonid Ivaşov n-ar fi făcut ceea ce a făcut, de fapt, pentru că-i iubeşte mai mult pe ucrainieni, pe care-i consideră la fel de ruşi ca şi el, decît îl iubeşte pe Putin, un fost kaghebist. S-ar fi abţinut, pentru că preconizatul război din Ucraina a născut o fereastră de oportunitate pentru revenirea Federaţiei Ruse pe prima scenă a lumii, fără să fi tras încă vreun cartuş. Se perindă, în aceste zile, premieri şi şefi de state la Moscova şi Kiev, s-au înroşit firele telefoanelor. Putin a cîştigat deja un război, fără să fi tras un foc. Spre lauda lui, că aş fi sperat să n-am ocazia să o fac vreodată (dar trebuie să recunosc ”răul bine făcut”), kaghebistul de la Moscova arată diferenţa între un şef de stat care joacă şah, sport naţional în Rusia, şi cei din occident, care se pricep la golf şi biliard. 

Cine e, însă, acest general Ivaşov care, prin intervenţia sa, a oferit o gură de oxigen nesperată, ”negociatorilor păcii”, într-un război care n-a început încă, şi care aminteşte de concursul de concesii care i se făceau lui Adolf Hitler în 1938?

Adversarul lui Putin e un ultraconservator cazon comunist, naţionalist rus şi mare promotor al ”teoriilor conspiraţiei”, cu tentă antioccidentală. Leonid Grigorievici Ivaşov s-a născut în 31 august 1943 în actualul Kârgâsatn, a făcut şcoala militară în Taşkent, absolvită în 1964 şi a fost consilier al ministrului sovietic al apărării din ”era Brejnev”, Leonid Ustinov între 1976 şi 1984. Din 1987 a devenit şef al al Departamentului pentru Afaceri Generale din Ministerul Apărării al Uniunii Sovietice şi ulterior, în ”era Gorbaciov” şi-a păstrat funcţia, încercînd să gestioneze dificila misiune a relaţiilor militare dintre statele CSI, ca şef al Departamentului de Cooperare Militară. Un cuvînt greu l-a avut pregătirea sa, ca militar  cu experienţă şi provenit din republicile orientale ale URSS. După pensionare, generalul Ivaşov a devenit  vicepreşedinte al Academiei de Afaceri Geopolitice, de unde lansează unele din cele mai conservatoare şi stranii teorii, cu privire la evoluţiile mondiale. E colaborator apropiat şi al ideologului Alexander Dugin, mai cunoscut românilor, cît şi occidentalilor, decît a fost pînă acum excentricul general.

Îi spun ”excentric” şi pentru că unele articole ale lui au ţinut prima pagină, a unui site precum  ”Reţeaua Voltaire”, recunoscut pentru promovarea teoriilor conspiraţioniste. Acest portal a fost înfiinţat de ziaristul francez Thierry Meyssan, care este un activist de extermă stîngă şi teoretician al conspiraţiei, susţinînd, de pildă, într-o carte a sa că atacul asupra ”turnurilor gemene” a fost organizat şi finanţat de fapt, de oligahii americani, pentru a-şi creşte acţiunile şi a justifica un război, pentru acapararea resurselor Orientului.

Generalul cu cîte stele, atîtea idei

Dar să mă întorc la excentricul nostru general. Pentru cine mai are îndoieli în legătură cu acest epitet, alăturat lui Leonid Ivaşov , voi cita un articol al său, de acum un deceniu, care explica supremaţia Statelor Unite, prin primatul dolarului. ”Dolari care – scria el în articolul preluat de ”Reţeaua Voltaire” - la fel ca banii falşi, n-au total sprijin material. De la prăbuşirea URSS, ţările care au sfidat dominaţia dolarului au fost invariabil supuse unor presiuni puternice şi, în unele cazuri, unor atacuri devastatoare”.

Generalul rus dă exemplul lui Saddam Hussein, care ”a interzis circulaţia dolarului în toate sferele economiei Irakului, inclusiv comerţul cu petrol”, şi ca urmare a sfîrşit executat, ”iar ţara sa a fost lăsată în ruine”. Continuă, deloc întîmplător, cu Gadhafi, care a sfîrşit-o la fel, numai pentru că ”a început să treacă afacerile de petrol şi gaze ale Libiei, în valută arabă susţinută de aur, şi au urmat aproape imediat raidurile aeriene împotriva ţării lui”. Generalul pune, cum vedem, carul împotriva boilor, uitînd convenabil că aceste regimuri, dictaturi sîngeroase, au fost nevoite să renunţe la dolari, nu de voie, ci de nevoie: nu-i mai aveau, fiind supuse sancţiunilor. El ia apărarea unor asemenea regimuri pentru că ele, alături de Rusia, China, India şi Venezuela, sînt singurele state pe care el le vede opunîndu-se democraţiilor, care nu sînt altceva decît ”imperiile financiare construite de Rothschild şi Rockefeller”. Statele pe care el le enumeră sînt ”cele mai mari cinci zone ale civilizaţiei din populaţia lumii” şi vor cîştiga neîndoielnic înfruntarea cu ”marea finanţă mondială”, mai ales ”având în vedere faptul că trei dintre ele sunt dotate cu arme nucleare şi două bat deja la uşile clubului nuclear”.

Întrebarea care s-ar pune, deci, citind rîndurile de mai sus, sună altfel: e de preferat un Putin, care ordonă unei armate de tancuri la graniţa Ucrainei, sau un Ivaşov, cu degetul pe butonul nuclear?

Viziunea generalului rus, despre a cărui ”rebeliune” se vorbeşte acum relativ la misiunea Rusiei în lume, e exprimată mai clar decît ar putea-o face Putin vreodată. În 1998, într-o dizertaţie pe care a susţinut-o la Academia Militară din Moscova, afirma: ”Rusia nu poate exista în afara esenţei sale imperiale. Prin geografia sa, prin moştenirea istorică, prin soarta sa ca stat”. De unde vine deci, revolta sa, împotriva lui Putin? Alte ieşiri publice ale sale oferă totuşi un răspuns. Într-un alt articol, în calitatea sa de general rus şi şef al rezerviştilor ruşi, de ”geopolitician” totodată, deşi n-a negociat în cariera lui militară decît cu tovarăşii kărghîzi, uzbeci, turkmeni, kazahi ş.a.m.d. din Armata Sovietică şi apoi a CSI-ului, generalul Ivaşov a afirmat, nici mai mult, nici mai puţin, decît că  „terorismul internaţional nu există”. Este titlul unei intervenţii, pe care generalul a avut-o la la ”Conferinţa Axei pentru Pace” din 2005 de la Bruxelles, o conferinţă a gupărilor stîngiste din Occident.

La conferinţă, a adus o mulţime de argumente, prin care demostrează că, de fapt, terorismul e o armă ascunsă a ”globalizării”, folosită prin intemediul serviciilor secrete. Şi că în această cheie trebuie revăzute atacurile teroriste care au devastat Statele Unite în 11 septembrie 2001. ”Reţeaua Voltaire”, care i-a preluat integral texul, sublinia că Ivaşov era ”şeful Statului Major al forţelor armate ruse, când au avut loc atacurile din 11 septembrie 2001. Acest militar, care a trăit evenimentele din interior, oferă o analiză foarte diferită de cea a colegilor săi americani. El explică acum că terorismul internaţional nu există şi că atacurile din 11 septembrie au fost rezultatul unor aranjamente”. 

Acest Vadim rus în uniformă de general (deşi mi se pare că întinez memoria pamfletarului român) a avut şi alte roluri, în care a fost folosit, în trecut. De pildă, cînd Rusia n-a putut oficial să-i ia apărarea în procesul pentru crime de război care i-a fost intentat la Haga lui Slobodan Milşevici, s-a dus acolo generalul Leonid Ivaşov, care a depus mărturie în favoarea acestuia. La întoarcerea la Moscova, generalu lvaşov declara, pentru ziarul ”Vremya Novosti”: ”A trebuit să apăr onoarea Rusiei, în faţa curţii de la Haga”. Regretul său explicit a fost că Moscova n-a intervenit direct, în favoarea lui Miloşevici şi că a stat deoparte de război. ”Am văzut pregătirile NATO. Nu am făcut suficient, pentru a evita acel război. N-am avut o poziţie clară: numai forţa poate conţine forţă!”

Deci, să nu ne bucurăm prea devreme, că Putin are duşmani. Repet întrebarea: ce-ar fi de preferat pentru NATO şi Europa, un Ivaşov care are degetul pe buton, sau un Putin, care mişcă tancuri, de colo-colo, pe tabla de şah a fostului său imperiu?