PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Iohannis, Ciucă, Bode - ”vlăstarele tinere” ale Partidului Comunist, ale cărui arhive le-au făcut secrete de stat

Ce se întîmplă la Arhivele Naţionale: istoricii comunismului, chemaţi la DIICOT

O decizie administrativă a Arhivelor Naţionale publicată la 26 mai pe site-ul propriu a limitat drastic accesul la documentele care privesc regimul comunist, dar şi la documente din anumite categorii, mai vechi de 1945, astfel încît acelea clasificate ”strict secret” de ”creatorul” lor, rămîn ca atare. Fondul arhivistic naţional reintră astfel, în cea mai mare parte a lui, sub pecetea secretului. Se invocă ”protecţia informaţiilor clasificate” - protecţie de care, la Ministerul de Interne, se ocupă celebra ”doi şi-un sfert”, unitatea contraiformativă a ministerului.

Mi se pare halucinant. Dacă aşa ceva s-ar fi petrecut cînd eram consilier de stat pe probleme de securitate naţională, într-un alt guvern (nu ”cu liberali”, ci de-a dreptul liberal), aş fi pus mîna pe telefon, i-aş fi explicat ministrului care sînt probabilele raţiuni ale unei asemenea decizii şi i-aş fi solicitat demiterea autorului / autorilor acestui act halucinant, născut din tenebrele fostei Securităţi şi năşit de moştenitorii acesteia - creaţii şi continuatori ai mentalităţilor securistice, în care ”secretul şi decretul” conduc lumea. 

La fel de halucinant este ce au făcut ”agenţii” de la ”doi şi-un sfert”. Acest serviciu secret a fost primul apărut după Revoluţie, sub bagheta lui Gelu Voican Voiculescu, secondat de consilierul său, generalul de Securitate, Nicolae Doicaru şi de colonelul Viorel Tache. Primul a fost şef al spionajului român, personaj cu un prestigiu recunoscut în mediile securiste (care avea să moară după doi ani într un suspect „accident de vînătoare”), cel de-al doilea era în octombrie 1989 ofiţer al Serviciului de Înscrisuri Periculoase din Securitatea Municipiului Bucureşti. Una din ultimele sale fapte de arme la Securitate a fost depistarea şi anchetarea autorului unui manifest difuzat de Radio Europa Liberă pe 27 august în acelaşi an. Comunicatul manifest era semnat chiar ”Frontul Salvării Naţionale”, în solda căruia colonelul Tache s-a înregimentat ulterior.

Tache a devenit unul din cei mai bogaţi foşti securişti, şi a fost urmat la ”doi şi-un sfert” de alţi ofiţeri de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Avînd în 1989 un efectiv de 566 cadre şi socotită ”crema” Securităţii, din această unitate 260 de ofiţeri au primit oferta de a intra în acest nou ”serviciu”. Unde au făcut (fac) ce ştiau. I-au condus pe mineri prin Bucureşti în iunie 1990, au urmărit şi intimidat liderii opoziţiei, au intoxicat presa.

Foştii securişti au căpătat puteri sporite, la ”restauraţia” regimului Iliescu. În 2001, rebotezată UM 0962 şi condusă de generalul Virgil Ardelean (supranumit ”Vulpea”), unitatea reînviată din fosta Securitate a primit posibilitatea, prin Ordonanţa de Urgenţă 29/2001, de a întreprinde operaţiuni de filaj, interceptări de convorbiri telefonice etc., supunîndu-se numai ”controlului politic” al guvernului, spre deosebire de celelalte servicii secrete. ”Faptele de arme” ale nucelului dur al Securităţii, renăscute în sînul Ministerului de Interne sînt atît de numeroase, încît pentru descrierea şi analiza lor ar fi nevoie de un tratat academic.
Ele continuă acum, după aceeaşi partitură a Securităţii, singura pe care cei de la ”doi şi-un sfert” o cunosc. Redau un singur pasaj din protestul istoricilor, la care, cum am spus, şi eu m-am asociat: ”În cazul arhivelor Naţionale ale României, au fost semnalate cazuri bizare, ale unor cercetători care, după ce au publicat documente similare cu cele eliberate de CNSAS, au fost reţinuţi şi interogaţi de DIICOT. Nu doar cercetătorii au fost interogaţi şi li s-au confiscat toate laptopurile, stickurile, hard diskurile etc., ci şi unul dintre arhivişti. Al doilea arhivist avut în vizor a scăpat, deoarece adresa de pe mandatul de percheziţie era greşită”. Ce-au făcut aceşti ”terorişti intelectuali? Au cercetat şi publicat documente care pun în pericol şi ”atentează la securitatea naţională” a regimului Iohannis - din arhiva fostului Partid Comunist.
Istoricii semnatari ai protestului (la care subscriu) constată că ”noile reglementări (ale Arhivelor Naţionale, din subordinea Ministerului de Interne - n.n.) cu privire la cercetarea documenelor reprezintă, de fapt, un atac la adresa libertăţilor fundamentale, limitînd dreptul la informaţie. În acelaşi timp, reprezintă un reflex care apropie România de regimurile dictatoriale. Crimele trecutului nu pot fi acoperite prin acte administrative, iar cei care încearcă aceasta, invocînd diferite pretexte, cum ar fi cel al asigurării respectării măsurilor cu privire la protecţia informaţiilor clasificate, devin solidari cu cei care le-au comis şi, implicit, responsabili”.

E mai mult decît solidaritate în apărarea unui trecut criminal, sau în cel mai bun caz, murdar. E vorba şi de viitorul politic al unei întregi clase de politicieni, transpartinici cu rădăcini în vechiul regim. Căci asta se întîmplă. Sub pretextul războiului din Ucraina şi al ”apărării securităţii naţionale”, gaşca de politicieni care a pus mîna pe putere, îşi apără colegii, proveniţi din rîndurile UTC-ului şi ale UASCR-ului, care au ajuns să conducă destinele României. Nu ştiu dacă se pregătesc să treacă la dictatură, ca Putin, dar folosesc exact aceleaşi metode de secretizare a trecutului comunist. Mai lipseşte modificarea Constituţiei, propunere în curs - şi posibilitatea unui nou mandat pentru Klaus Iohannis (după precedentul celui de-al treilea mandat al lui Iliescu) şi paralela-i gata.

”Cazul Petrov” i-a speriat pe politicieni, care au decis secretizarea comunismului

Nu ştiu ce dosar or avea la UTC ori partid Iohannis sau Ciucă, sau dacă au. Dar probabil că au. Şi dacă nu ei, apropiaţii lor, de vreme ce protestul istoricilor în faţa unui abuz fără sens, care a dus la închiderea arhivelor regimului comunist, pentru a căror eliberare de sub regimul Iliescu, am purtat şi eu o adevărată bătălie, a rămas şi rămîne fără un răspuns ferm. Şi sînt gata să bag mîna în foc că aşa vor sta lucrurile, pentru multă vreme de acum încolo.

De fapt, ”cazul Petov” i-a speriat pe mulţi: cine ştie ce mai ascund arhivele? Astfel încît, e mai bine să le pui lacăt: foştii utecişti, uasecerişti, care acum sînt fie liberali, fie social-democraţi, dorm mult mai bine. Căci aceia care au ”dosare personale” la Arhivele Naţionale, pline cu osanalele aduse tovarăşului Ceauşescu se găsesc peste tot. În lista ultimului Comtitet Central găseşti nume de persoane aflate şi azi în poziţii importante, chiar dacă au atins culmea puterii lor sub Băsescu. De la rectorul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, la fostul europarlamentar, ”liberalul” Cristian Preda sau fostul şef al SIE, Răzvan Ungureanu, toţi au fost emoţionaţi să ”dea mîna cu tovarăşul”, în noiembrie 1989, la ultimul congres UTC . Nu e mai bine ca dosarele lor şi ale celorlalţi ca ei, să rămînă zăvorîte, ca ”secrete de stat”, acolo unde se află, la Arhivele Naţionale?

Esenţa celor ce se petrec la Arhivele Naţionale e că securiştii şi moştenitorii lor din ”doi şi-un sfert” au avut întodeauna tendinţa de a-şi controla şi influenţa ”superiorii” şi comanditarii politici. Trebuie că le-a fost destul de uşor cu Lucian Bode. Fost inginer electromecanic, Bode a intrat în politică în 2001 în Partidul Democrat Liberal, filiala Sălaj, unde a devenit ”omul de casă” al şefului filialei, Viorel Nicolae Stanca. Fostul securist şi colonel SRI, Stanca a luat-o sub protecţia lui şi pe Karina, soţia lui Bode, care a condus una din firmele lui. Cînd a fost nevoit să se retragă în 2008 de pe scena politică, pentru că legăturile lui din trecut cu securitatea au fost  dovedite de către CNSAS, colonelul Stanca a făcut un pas în spate, fiind recompensat de Băsescu cu gradul de general. Şi l-a împins în faţă pe Bode, ajuns azi ”numărul doi” în Partidul Naţional Liberal, un om decis să ascundă cît poate de mult trecutul protectorilor săi din fosta Securitate şi fostul Partid Comunist. Pentru că el însuşi e creaţia unui fost ofiţer al poliţiei politice comuniste. Ce să mai vorbim de Coldea? Coldea e faţa văzută a unui aisberg politic.

Închei, spunînd cu tristeţe că aşa începe orice dictatură: prin secretizarea trecutului. Oamenii nu trebuie nici să cunoască, nici să poată evalua corect persoanele care îi conduc. Închiderea arhivelor comunismului, aflate la Arhivele Naţionale (primul pas pe care l-a făcut şi kaghebistul Putin, odată venit la putere) e primul pas spre restauraţia trecutului, cît şi semnul evident al faptului că ”umbrele” lui ne conduc. E drept, ”vlăstarele cele mai tinere” ale fostului partid comunist. E semnul evident că ştafeta puterii în România a ajuns, din mîinile Securităţii şi ale informatorilor ei, în cele ale uaseceriştilor şi ale uteciştilor.

De pe urma acestei ”secretizări a istoriei”, dispusă la nivelul conducerii Arhivelor Naţionale, ”recomandată” de moştenitorii Securităţii de la ”doi şi-un sfert” şi decisă de fapt la nivelul Guvernului social-democrat-liberal-utecist, mai au de profitat o întreagă clasă politică, cît şi protejaţii lor din instituţiie ”de forţă” (magistaţi, ofiţeri de informaţii, poliţişti), dar şi ”tehnocraţii” din poziţii importante ale administraţiei centrale şi locale. Dosarele comunismului au devenit, din acest motiv, ”obiective de siguranţă naţională”.
Sistemul de putere, de fapt clientelar şi de tip comunist, se poate astfel perpetua şi conserva, la adăpost de dezvăluiri stînjenitoare cu privire la trecutul celor care au rămas sau au devenit peste noapte politicieni, ofiţeri în servicii, armată sau poliţie ori jandarmerie (de fapt, fostele trupe de Securitate), judecători, procurori, avocaţi, funcţionari publici ori distinşi oameni de afaceri, pe toţi legîndu-i acelaşi ”amănunt”: CV-urile lor publice încep din 1990.

În vremea lui Adrian Năstase, de pildă, în guvernul pe care-l conducea, majoritatea demnitarilor aveau această însuşire, ceea ce m-a făcut să exclam, cînd am constatat acest lucru, că sîntem conduşi de adolescenţi. Lucrurile nu stăteau, fireşte, aşa. De fapt, ei erau cei care, în cea mai mare parte a vieţii lor, acţionaseră cu devotement, slugărnicie şi chiar entuziasm în slujba regimului comunist. Măsura luată la Arhivele Naţionale, de secretizare a arhivelor regimului comunist (să nu mai vorbim de ”dosarele de cadre” ale celor aleşi în diferite funcţii, în UASCR şi UTC) e o dovadă că ei ne conduc astăzi.

E şi acum de ajuns să deschizi un vechi număr din Scînteia ori Era socialistă sau Munca de partid şi chiar Viaţa Studenţească şi numele semnatarilor de acolo îţi vor fi foarte familiare. Ei au populat şi populează încă parlamentele şi viaţa publică de la 1989, încoace. ”Secretizarea trecutului” nu face decît să le protejeze accesul, firesc pentru ei, la aceeaşi putere la care puteau spera şi fără căderea comunismului. Şi pe care acum au transferat-o fiilor, fiicelor, ori nepoţilor, cu ”studii în occident”. Pentru care au avut de unde plăti.
Plătim şi noi, majoritatea tăcută şi ingenuă a românilor, preţul secretelor. Mai întîi l-am plăitit pe cel al ”secretizării eşecului”, acum îl plătim pe cel al ”secretizării trecutului”. Şi, încetul cu încetul, uităm totul. Cît despre iertare, aceasta a ieşit cu totul din discuţie, reîntorcîndu-se în Evanghelii. Noi cu credinţa, uteciştii cu puterea. Căci nimic nu-i mai împiedică: ”la trecutu-ţi mare, mare viitor!”