PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Paradoxul ieinicierilor”: Ancheta RECORDER, şuruburile şi piuliţele unei manipulări

Inamici ai Bisericii, ca stîlp al naţiunii române au existat dintodeauna – dar ei au venit în special din afară, pentru că au sesizat rolul credinţei în afirmarea naţională. De la generalul austriac von Bukow, care în veacul al XVIII-lea demola cu tunurile mînăstiri româneşti din Transilvania, care nu erau nicidecum puncte strategice militare, dar erau repere ale credinţei şi şcoli de limbă românească şi pînă la ateismul atîrnat de şenilele tancurilor sovietice, Biserica le-a biruit pe toate. Mult mai dureroase sînt însă aceste atacuri, atunci cînd ele vin din interiorul ţării. De la români, aidoma nouă. 

 

Scriitoarea Elif Shafak a sintetizat, într-o frază, situaţia paradoxală în care se aflau cei din corpul otoman al ieinicierilor, care se potriveşte însă ca o mănuşă şi resorturilor care i-au mînat în lupta cu Biserica pe jurnaliştii de la RECORDER: ”Ieinicerii erau copii creştini, capturaţi şi convertiţi de statul otoman, cărora li se dădea şansa să urce pe scara social, doar dacă erau dispuşi să-şi dispreţuiască propriul popor şi să-şi uite propriul trecut. Paradoxul ieinicerilor este la fel de relevant astăzi, pe cît era şi ieri”. 

Romanul scriitoarei Elif Shafak, din care am citat, se numeşte ”Bastarda Istanbulului”. Departe de mine gîndul de a-i numi pe autorii manipulării de la RECORDER astfel. Cît şi de a socoti că ei sînt”plătiţi dinafară”, ori că fac jocul unei forţe politice anume, precum USR, inamic declarat al Bisericii şi credinţei, în numele ”progresismului” şi al ”globalizării”. Dar, deşi am studiat ani de zile istoria Securităţii, inclusiv al tehnicilor ei de manipulare perverse, prin care au reuşit să instaureze în România comunistă un imperiu al fricii, rareori mi-a fost dat să urmăresc un produs al acestei manipulări, mai eficient realizat şi ambalat în arome de credibilitate, decît sus-amintita anchetă. 

 

Nu sînt un adept al teoriilor conspiraţiei, dimpotrivă, mă feresc cît pot de ele, pentru că sînt produse la fel de periculoase ca manipularea în sine, prin îndepărtarea de adevăr. Tocmai din acest motiv, nu cred că jurnaliştii ar fi fost ”plătiţi”, ori că se află în solda sau sub influenţa cuiva anume, în afara propriului lor orgoliu. Au vrut, cred eu sincer, să ”dea lovitura”. Şi au dat-o, păcătuind astfel mult mai rău – ”ancheta” jurnalistică are drept motor doar propria lor trufie. Un păcat care a produs un rău şi mai mare, decît dacă ar fi fost nişte simpli ”ieiniceri”, anume plătiţi să facă aşa ceva. 

 

Am vorbit, de la apariţia anchetei, cu mulţi credicioşi – ce mai mulţi, donatori pentru Catedrala Mîntuirii Neamului, m-au sunat preoţi din ţară şi monahi pe care-i cunosc şi am căutat cît am putut să-i liniştesc, crezînd de cuviinţă să le spun că, cu siguranţă, nu va întîrzia să iasă la iveală adevărul, cu privire la aşa-zisa ”umflare a costurilor”, la construirea visului de a vedea zidită această Catedrală, pe care Biserica ortodoxă română îl nutreşte de acum un secol, de la întronarea primului Patriarh Miron Cristea, încoace. Ţinta atacurilor nu este întîmplător Patriarhul Daniel, care aduce acest vis la împlinire. 

 

Argumentul meu, de la bun început, faţă de cele prezentate de ancheta RECORDER a fost unul care privea miezul subiectului: Biserica nu are cum să-şi fure singură căciula, şi niciun interes să risipească banii pentru construcţia ei, strînşi de la donatori, ori obţinuţi cu ţîrîita şi mult scandal de presă din fonduri publice. Ca să ce? Să umfle buzunarele unor firme private? Mai ales în situaţia în care o asemenea practică, prezentă în genere în cazul firmelor abonate la contracte cu statul, n-ar fi făcut decît să păgubească Biserica însăşi, care e cu toate acestea acuzată că apelează la aşa ceva, din motive obscure, atribuite nici măcar subtil, dar extrem de pervers şi manipulator, însuşi Patriarhului. Ce interes ar fi avut, însă, Preafericitul Daniel să lucreze cu metodele neortodoxe, specifice corupţiei, cu care se atribuie şi se finalizează lucrările publice? Ca să-şi păgubească propriul proiect? 

Din start, premiza ”dezvăluirilor” făcute de ancheta RECORDER era lipsită de un mobil plauzibil, real. Dar, pentru a prezenta ”teza” enunţată, a fost nevoie de aducerea în discuţie a multor detalii tehnice, care să demonstreze, cu un irezistibil parfum de credibilitate, că la construirea Catedralei Mîntuirii Neamului se fură din greu, prin umflarea preţurilor. Nepricepîndu-mă la aşa ceva, am socotit că, dacă s-a putut petrece o atare situaţie, păcatul nu poate fi decît al antreprenorilor, care au căutat să-şi maximizeze profitul, găurind buzunarul Bisericii şi că păcatul, dacă e dovedit de jurnalistul care a făcut investigaţia, nu poate cădea decît asupra lor. Datele tehnice, scoase la iveală de firmele de construcţii care lucrează la Catedrală dovedesc însă că nici măcar despre aşa ceva nu e vorba. Dimpotrivă. Şi că ”şuruburile”, structurile metalice, pardoselile, marmura şi manoperele executate sînt mai degrabă fixate la preţuri minime, ca un dar adus şi de aceste firme pentru împlinirea unui vis secular. 

 

Toate firmele care au participat şi participă la construrirea şi finisarea Catredralei Mîntuirii Neamului au fost şi sînt firme româneşti. În sine, deranjant pentru unii. Două din aceste firme, cele incriminate de ancheta RECORDER, pentru umflarea preţurilor la acoperiş şi finisaje interioare au demolat nu numai premiza de la care porneşte ancheta RECORDER, dar şi eşafodajul dovezilor ”tehnice”, arătînd că el este unul fals. 

 

Scopul acestui fals? Să loveşti în Biserică, asigură un succes garantat, de la umflarea ”scandalului Pomohaci” încoace, pentru o parte a publicului, cu cît ”lovitura” e mai spectaculoasă şi argumentată epic, cu dovezi în aparenţă incontestabile. Aşa încît, eu cred, pînă mă va contrazice cineva, dar cu date reale, că falsificarea adevărului de către autorul/autorii anchetei jurnalistice care a lovit atît de tare în Biserică la începutul acestei luni n-a urmărit decît gloria. O efemeră glorie jurnalistică, motivată de un greu şi grav păcat al trufiei, cu atît mai mare, cu cît el caută să strice, probabil şi dintr-o inconştienţă teribilistă, aş spune, căutînd să-l scuz, temelia Bisericii, o instituţie sacră, fără de care noi, românii, n-am fi rezistat pînă azi, în faţa atîtor lovituri ale istoriei. Faţă de care ancheta RECORDER e o picătură, într-un ocean al amărăciunii.  

 

Basilica, agenţia de presă a Bisericii Ortodoxe Române, a dat publicităţii lămuriri tehnice care arată că temeiurile anchetei de presă de la RECORDER sînt intenţionat false – din motive pe care eu le-am arătat mai sus. Ele sînt demolatoare, la propriu, pentru acest aşa-zis demers jurnalistic şi arată reaua credinţă cu care a fost pornit. 

 

Primele precizări au venit de la firma SC Valcon Roofs SRL, care a lucrat la acoperişul Catedralei Naţionale. În reportajul de la RECORDER, se spune că s-au folosit ”30.000 mp de tablă din cupru aurit, cel mai scump lucru cu care se poate acoperi ceva”, care ”a costat 84 euro metrul pătrat, în timp ce o tablă de calitate pentru acoperirea caselor ajunge la 15-20 euro metrul pătrat”. În realitate, după cum arată, probînd cu documente firma sus-amintită, cantitatea a fost cu o treime mai mică, de 19.912,92 mp şi ”aliajul din care este făcut acoperişul Catedralei Naţionale nu conţine aur”. E prezentată şi fişa tehnică a aliajului. Denumirea lui tehnică, ”TECU GOLD” vine de la aspectul auriu şi sînt cele mai viabile materiale pentru acoperişuri. 

 

Acoperişurile din cupru sînt, într-adevăr, cele mai scumpe sisteme de învelitori, dar, precizează firma, ”sînt şi cele mai rezistente ca durată de viaţă dintre toate sistemele de învelitori din lume”. Constructorul mai spune că ”la 15-20 euro/mp se pot cumpăra anumite materiale sau tablă pentru învelitori din oţel moale zincat, oţel zincat vopsit, aluminiu vopsit, dar care nu îndeplinesc exigenţele din punct de vedere arhitectural, tehnologic şi mai cu seamă durată de viaţă”. E vorba, în fond, de o catedrală, şi nu de o cabană la munte. Şi, dacă ar fi trebuit schimbat acoperişul ei, după 20-30 de ani, la cît s-ar fi ridicat cheltuiala? Acoperişul actual de cupru al Catedralei poate rezista, însă, şi 2000 de ani, fiind de o sută de ori mai rezistent decît tabla cu care RECORDER ar fi vrut-o învelită, iar firma germană care l-a livrat a oferit şi o garanţie inclusă în preţ, de 50 de ani. Cît despre ”preţul umflat”, iată realitatea: ”preţ achiziţie SC VALCON ROOFS SRL de la KME Germania = 82.57 Euro / mp; preţ vînzare, SC VALCON ROOFS SRL către Patriarhia Română = 84.22 Euro / mp, adaos comercial = 1.9% , adică 1.65 Euro / mp, în care sînt incluse cheltuieli de transport, depozitare, manipulare şi diferenţa de curs valutar”. Preţ ”umflat”, zero.

 

Constructorii, de asemenea români, de la Theda Marmosim, care asigură finisajele interioare şi exterioare au declarat, tot pentru Basilica: ”Sîntem mîndri şi onoraţi că avem ocazia să participăm la construirea acestui monument arhitectonic, care în opinia noastră şi a specialiştilor în domeniu este o lucrare de operă similară şi de aceeaşi importanţă cu alte asemenea monumente, care sînt considerate puncte de reper mondial”. Firma a precizat că au început colaborarea cu Patriarhia în 2018, la trei ani de la retragerea lui Adriean Videanu din viaţa politică, pentru a înlătura din start acuzaţiile privind interesul politic, aruncate în scenă de RECORDER. 

 

Cît despre aşa-zisele ”preţuri umflate” în cazul finisajelor realizate, şi aici situaţia a fost clarificată. Ancheta RECORDER spune: ”am cerut de la ei oferte de preţ pentru sistemele de prindere folosite la catedrală şi am găsit valori umflate chiar şi de zece ori”. Ziariştii au cerut oferta pentru ”şuruburi metalice de prindere”. Constructorii au folosit ”ancore metalice din INOX de înaltă rezistenţă, pentru prinderea în beton a substructurii metalice, pe care au fost agrafate ulterior elementele masive de piatră”. E cu totul altceva. Cît despre preţ, ”cotaţia de preţ actuală (pe care de altfel ar fi primit-o şi RECORDER dacă ar fi solicitat piesa corectă), valoarea actuală este cu peste 19.000 de euro MAI MARE decît valoarea cu care a contractat Patriarhia acest reper”. La fel şi în cazul ”piuliţelor” de care au vorbit ziariştii şi care în realitate sînt tot din inox şi ”la o simplă interogare în piaţă, vom ajunge la concluzia că este de peste două ori MAI MARE decît preţul contractat de Patriarhie”, nu de zece ori mai mic, cum au spus cei de la RECORDER. 

 

Cît despre celelalte lucrări, un singur exepmlu, pentru a nu plictisi. RECORDER spune ”doar pardoseala din altar, cea mai mică parte a încăperii principale, valorează aproape 388.000 de euro”. Theda Marmosim precizează că ”valoarea menţionată nu este aferentă doar pardoselii Sfîntului Altar, ci este pentru ÎNTREAGA pardoseală pusă în operă în Catedrală”. Se poate vedea în fotografia care deschide acest text, cum arată ea. Pe deasupra, constructrorul a oferit şi o garanţie de 40 de ani, toate lucrările răspunzînd caietului de sarcini, în care se prevede că ele trebuie să reziste unui cutremur de nouă grade, pe scara Richter.

 

Ancheta jurnalistică a celor de la RECORDER a fost într-adevăr cutremurătoare. Mi-a cutremurat încrederea în presa de investigaţii şi în special în aceşti jurnalişti ai sus-amintitei agenţii de investigaţii, care pînă acum au oferit un adevărat spectacol al curajului şi inteligenţei. De ce şi-au folosit calităţile, în acest scop de denaturare grosolană a adevărului? Eu am spus, şi vreau să cred, că numai din trufie şi din ”moda” facilă de a ataca Biserica, cu un succes garantat la o parte din public, impusă de la o vreme încoace de un ”trend progresist”. Dacă lucrurile stau însă altfel, tot nişte jurnalişti de investigaţie ar putea să afle. 

 

Mi-e greu să cred că adevărul va ieşi la iveală, în afara unei mărturisiri din partea autorilor înscenării. Mi-e şi mai greu să cred că aşa ceva se va întîmpla: pe cîţi i-aţi auzit, spunînd, în jurul dumneavoastră, sau de cîte ori dumneavoastră înşivă, citititori ai acestui articol, aţi rostit ”am greşit, îmi pare rău?” Virtutea mărturisirii şi a iertării nu prea mai există în lumea noastră, dar păcatul trufiei îl vedem la tot pasul. Pe care ziariştii RECODER l-au ridicat la noi culmi, dînd o nouă formă ”paradoxului ieinicerilor”: ”copii creştini, capturaţi şi convertiţi de trufie, cărora li se dă şansa să urce pe scara socială, doar dacă sînt dispuşi să-şi dispreţuiască propriul popor”.