PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Patriarhul Daniel: ”În pandemie, ca să nu cădem în depresie, am construit”...

”Biserica este cel mai important partener social al statului român”

2022 a fost declarat de Patriarhia Română an al ”rugăciunii – izvor de lumină”. A fost, într-adevăr, aşa – atît pentru slujitorii Bisericii, cît şi pentru mulţi dintre enoriaşii săi, din Arhiepiscopia Bucureştilor. Cînd economia ”seculară” nu merge prea bine, cea ecleziastică, îmbinată cu slujbele şi rugăciunea ”a mers”, anul trecut, cît se poate de bine. Cu mult mai bine decît în 2021, anul de vîrf al pandemiei de Covid şi chiar mai bine decît în 2019 şi 2020, înainte de izbucnirea acesteia. Deşi bisericile au fost multă vreme închise, slujirile fiind oprite, Biserica mare nu s-a lăsat învinsă. Cel puţin datele exacte ale bilanţurilor, din toate domeniile, au arătat că lucrul a fost continuat – şi uneori cu o asemenea anvergură, încît Părintele Patriarh avertiza în glumă că ”s-ar putea spune că ne paşte pericolul autosecularizării”, prin dezvoltarea laturii economice a activităţilor Arhiepiscopiei, arătînd însă că spre deosebire de afacerile laice, acelea ale Bisericii trebuie să rămînă sub porunca cinstei şi a moralei creştine: ”degeaba cîştigăm bani, dacă îi cîştigăm necinstit”.

Cu toate necazurile venite în 2022 şi pe capul românilor (trecuţi din pandemia de Covid direct sub ameninţarea războiului de la graniţă), viaţa a mers înainte. În Arhiepiscopia Bucureştilor s-au oficiat în 2022 un număr de 19.203 botezuri şi în jur de 8.000 de cununii. S-a slujit la peste 20.000 de înmormîntări, ceea ce confirmă dinamica negativă a evoluţiei demografice din România. Pentru că a venit vorba de moarte şi de distrugerile războiului din Ucraina, Arhiepiscopia Bucureştilor a relatat despre felul în care au fost sprijiniţi refugiaţii veniţi din această ţară la Bucureşti, punînd la dispoziţia lor 1.000 locuri de cazare şi ajutoare directe în valoare de 300.000 lei. Pe de altă parte, fiecare parohie a adunat şi a trimis, după propriile-i puteri, sprjin în alimente şi haine, în ”prima linie” de contact cu refugiaţii, la frontiere.

N-a fost ceva anume destinat contabilizării, ori de pus în rapoarte: a fost din suflet, de la oameni pentru oameni şi din ”rugăciune – izvor de lumină”. În acelaşi spirit, au fost ajutaţi permanent anul trecut cu pachete de hrană săracii din parohiile Arhiepiscopiei, în valoare de peste 5 milioane de lei. Alte fonduri, pînă la suma totală din titlu, extrasă din Raportul de activitate economică pe 2022, au fost direcţionate spre Cantina socială, îngrijirea la domiciliu a bătrînilor neajutoraţi, la Banca de alimente (constituită în Sectorul 6), la Centrele sociale, medicale şi de recuperare, sau pentru organizarea taberelor pentru copiii refugiaţi sau/şi săraci, în incintele mînăstireşti. Peste un milion de lei s-au donat numai la ”Masa Bucuriei”, cel mai mare proiect naţional de sprijinire a oamenilor nevoiaşi, care are drept scop cultivarea solidarităţii, prin comuniunea din Biserică, organizîndu-se asemenea ”mese” la marile sărbători de peste an.  În total, Arhiepiscopia Bucureştilor a ajutat anul trecut săracii şi nevoiaşii cu 11.145.837 lei

În Arhepiscopia Bucureştilor există în prezent 714 parohii, organizate în 13 protoierii, cu 1081 preoţi slujitori. În plus, un număr de 118 asigură asistenţă în alte locuri: spitale, armată, penitenciare sau centre de plasament. Mai sînt 35 de mînăstiri şi 7 schituri, cu 659 vieţuitori, din care 418 monahii. Contrar opinei larg răspîndite în cercuri media ”progresiste”, Biserica nu ”doarme pe banii statului”. Dimpotrivă, acest ajutor de stat e o mică parte, o contribuţie la salarizarea preoţilor, care se întoarce însă în proporţie mult mai mare la stat, din contribuţiile Arhiepiscopiei, prin taxe şi impozite salariale, plătite la zi: aceasta a livrat la bugetul de stat peste 12 milioane de lei şi a primit 7 – a dat cu 5 milioane de lei mai mult decît ”a luat”. Aceste dimensiuni sînt ele, în sine, un indiciu al tuturor activităţilor din Arhiepiscopie, care a primit de la stat ”un sprijin”, cum sublinia Preafericitul Patriarh, fiind însă departe de a trăi pe banii statului. Cu toate acestea, şi în anul trecut au continuat să fie susţinute lucările la Catedrala Naţională, cu peste 6 milioane de lei – puţin mai mult de jumătate cît a dat biserica pentru nevoiaşi, refugiaţi, ajutorarea bătrînilor şi a copiilor săraci.

De unde bani, se naşte întrebarea, pentru toate acestea? Raportul citit în faţa Adunării Arhiepiscopiei Bucureştilor de către Preafericitul Patriarh Daniel a dat la iveală că anul trecut bugetul a înregistrat 114.226.967 lei la venituri şi s-au cheltuit 111.235.816 lei, cu un excedent de aproape 3 milioane de lei. Dacă şi ”creşterea economică” a României, bazată de fapt pe o supraîndatorare ar înregistra măcar o asemenea proporţie a balanţei între venituri şi cheltuieli, fără îndoială că n-am mai vorbi de vreo criză, de recesiune sau chiar ”policriza”, despre care analiştii economici spun că se întrevede la orizont. Arhiepiscopia Bucureştilor are mai multe ”investiţii” care îi aduc bani: Fabrica de lumînări, o podgorie şi o cramă la Urlaţi, o fermă de legume recent achiziţionată la Butimanu – şi nu din împrumuturi bancare, ci numai din profitul realizat de atelierele de patiserie de la Mînăstirea ”Radu Vodă”.

Asemenea exemple de ”management” bisericesc sînt prea numeroase, pentru a insista asupra lor. Pentru că vorbeam de gestionarea banilor bisericii, am aflat şi că la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde învaţă 731 de studenţi şi 486 de masteranzi (pe lîngă care putem să adăugăm şi 306 cursanţi la Şcoala Postliceală Sanitară ”Sf. Nectarie”), a absolvit prima generaţie de masteranzi în specializarea ”management economic şi administraţie bisericească”.

La prima vedere, cu toate cele de mai sus, ar părea că Arhiepiscopia Bucureştilor funcţionează ca un fel de ”stat în stat”. N-ar fi rău să fie aşa, cel puţin din punct de vedere managerial – dar, aşa cum a subliniat Patriarhul Daniel şi cum au arătat cele mai multe din cifrele pe care le-am aflat ieri de la Preafericirea Sa, ”Biserica este cel mai important partener social al statului român”.

Zidiri măsurabile şi nemăsurabile

Cele mai multe investiţii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost, în ultimul an şi jumătate, în pictura bisericească. Atunci cînd bisericile au fost închise pentru slujire, s-a găsit prilejul cel mai bun ca, în nu mai puţin de 247 dintre acestea, să se facă lucrări de pictură noi, sau să se restaureze picturile existente. În asemenea lucrări de anvergură, dar care necesită mult timp şi investiţii au fost plasate multe din veniturile Arhiepiscopiei. Sînt în curs, ori s-au încheiat lucrările de restaurare la monumente precum Biserica Mînăstirii ”Zamfira”, pictată de Nicolae Grigorescu, la Schitul Lespezi, mînăstirile Căldăruşani şi Snagov, dar şi altele, majoritatea acestor lucrări de patrimoniu fiind realizate prin accesarea de fonduri europene.

Alte investiţii au privit propria dezvoltare a ”economiei interne” a Arhiepiscopiei: s-au construit şi utilat extinderi ale Fabricii de lumînări din Bucureşti, ale atelierelor de carte bisericească, obiecte şi odoare (care produc acum potire cu cupă din argint, pentru a le înlocui pe cele aflate din anii ’90 la multe parohii, acelea fiind făcute din materiale improprii care au început să oxideze la interior). Asemenea grijă pentru ”unităţile economice” ale Arhiepiscopiei s-au întors îndoit, în visteria ei: numai Fabrica de lumînări a contribuit cu 2,6 milioane lei, din cele 6 milioane date pentru Catedrala Mîntuirii Neamului. Printr-o hotărîre de anul trecut, din fiecare candelă, indiferent de mărime, produsă de această fabrică şi vîndută, un leu a mers la Catedrală. Întreg sistemul de comenzi al Serviciului de Colportaj al Arhiepiscopiei a fost informatizat, tot ce produce Arhepiscopia poate fi comandat la un număr unic (”call center”), ceea ce a crescut numărul comenzilor şi al veniturilor.

Mîndria anului trecut pentru Arhiepiscopia Bucureştiului a fost însă podgoria proprie de la Urlaţi. O investiţie de care s-a ocupat an de an, cu aport financiar substanţiale, îşi arată acum eficienţa şi calitatea. Via de la Urlaţi a fost anul trecut în topul profitului, în judeţul Prahova, cu o producţie de 450.000 de sticle de vin bisericesc, din soiurile Fetească Neagră, Chardonnay şi (cel mai nou) Sauvignon Blanc, comercializate cu bradul ”Via Domnului”. Primul şi ultimul soi au fost medaliate anul trecut cu aur şi argint, la un concurs national de profil, la care au concurat cu alte 1.300 de ”probe” de vinuri româneşti. Şi, după cum ne-a asigurat cu subtilă ironie Preafericirea Sa Patriarhul Daniel, ”Via Domnului” nu are cu siguranţă nicio ”chimicală” în el: n-ar mai putea fi utlizat, în asemenea condiţii, ca vin de împărtăşanie.

Pentru Arhiepiscopia Bucureştilor, pastoraţia românilor din afara graniţelor a fost în 2022 o resonsabilitate eclezială – anul trecut a absolvit prima promoţie a extensiei de la Roma, a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, care a pregătit tineri români din diaspora. La editura Arhiepiscopiei au fost tipărite anul trecut 27 de titluri de carte, dintre care unul mi-a atras în mod deosebit atenţia (monografia ”Viaţa monahală în Ţara Românească”), a continuat redactarea şi tipărirea revistei sale ”Glasul Bisericii”, s-au ţinut atît la Facultate, cît şi la Seminarul Teologic ”Nifon Mitropolitul”, unde învaţă 164 de seminarişti, numeroase simpozioane ştiinţifice – şi, cu regularitate, lucrările Cenaclului ”Sfîntul Simeon Noul Teolog”, însufleţit de părintele profesor Gheorghe Holbea.

Am scris toate cele de mai sus şi cu gîndul la acuzaţiile nedrepte care i se aduc Bisericii, că-şi ţine ”secrete” bugetele şi că e lipsită de transparenţă. La Arhiepiscopia Bucureştilor, ca şi la celelalte eparhii din ţară, veniturile şi cheltuielile lor sînt dezbătute anual de adunări de clerici şi mireni aleşi de prototpiate. Niciodată, nimic n-a fost secret. Secrete sînt doar sursele reale ale acestor acuzaţii. Am plecat de la şedinţa Adunării Arhiepiscopiei Bucureştilor liniştit şi împăcat. Biserica îşi vede nestrămutat de acţiunea sa misionară, de zidire şi de tămăduire morală a oamenilor. Ca o Casă a lui Dumnezeu, aflată în bună orînduială, ea se construieşte permanent şi se îngrijeşte pe sine pentru a putea avea grijă de toţi ceilalţi care au nevoie de ajutorul ei. Nu doar prin ziduri, picturi, vitralii şi mozaicuri, ci mai ales în suflete. Dar asta e nemăsurabil.