PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Stăm pe ditamai punga de gaze naturale, dar preţul la gaze ne goleşte pungile: aşa vor austrecii de la OMW, cu complicitatea statului

Cum e dus, ori se lasă dus Iohannis cu zăhărelul

OMW Petrom, după cum arăta la finele anului trecut (mai precis, în 28 decembrie) compania românească Romgaz, asociată în exploatarea zăcămîntului, a depus declaraţia de comercialitate pentru ”Neptun Deep”, necesară pentru începerea exploatării.  Dar fără studiul de evaluare aferent. Ceea ce o face nulă: în legislaţie nu există ″decizie finală de investiţie″, aşa cum sună documentul, care e mai degrabă destinat aburirii presei şi politicienilor, decît începerii exploatării, în lipsa unor parametri financiari estimaţi. Deci, OMW, care e operator cu cotă egală al concesiunii offshore de gaze naturale ”Neptun Deep”, cea mai mare din Marea Neagră, a depus un document, o ”declaraţie de comercialitate” a zăcămintelor, ”fără un studiu tehnico-economic de evaluare a resurselor şi rezervelor de pe concesiune”.

E un document nul. În forma prezentată, mai degrabă literară decît contractuală, efectul e că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu poate nici măcar dimesiona zăcămîntul, cu atît mai puţin să decidă treacerea la lucrări de exploatare a lui. Documentul de la Romgaz, care ilustrează practic intenţiile ascunse şi ceea ce s-ar putea socoti reaua-voinţă a austriecilor de la OMW în privinţa gazului românesc din Marea Neagră a fost înaintat Guvernului. Dar, între Crăciun şi Anul Nou, nici peştele nu mişcă în România, darămite guvernul Ciucă.

OMV Petrom şi Romgaz au cîte 50% din drepturile şi obligaţiile aferente concesiunii ”Neptun Deep” şi o parte fără cealaltă nu poate întreprinde nimic. Exploatarea e practic blocată de austrieci. Degeaba, înainte cu o lună de la depunerea aşa-zisei ”declaraţii de comercialitate”, fără devize estimative, Iohannis i-a chemat, ori reprezentanţii OMW au cerut să meargă la Cotroceni. Documentul fără valoare, despre care vorbeşte Romgaz, se pare că a fost singurul efect al vizitei, pe lîngă faptul că i-a dat CEO-ului OMW Alfred Stern prilejul să se laude, să se plîngă şi să ceară. Iar Iohannis i-a dat.

Stern s-a dus la Cotroceni burduşit cu cifre: a arătat că OMV Petrom a raportat un profit net pe primele 9 luni de 9,1 miliarde lei, pentru care a plătit taxe şi impozite către statul român de 15 miliarde de lei, din care impozitele directe au fost de 5,5 ori mai mari, comparativ cu perioada similară din 2021: profitul s-a mărit deci şi el de cinci ori, ca urmare a creşterii preţurilor la combustibili. Cu alte cuvinte, a cîştigat ”şi statul şi privatul”, care au golit, cot la cot, buzunarele românilor. Stern s-a plîns apoi de taxa de 50 de bani reducere la litrul de combustibil, reclamînd că OMV Petrom a pierdut prin “taxa de solidaritate” şi ”conformarea voluntară” la reducerea preţului, introdusă de la 1 septembrie, într-o singură lună, 120 de milioane de euro pe partea de rafinare şi 110 milioane de euro, din explorare şi producţie.

După cum ştim, s-a intervenit promt, în favoarea celor de la OMW (să fim drepţi, nu doar a lor): guvernul Ciucă, ascultător,a  renunţat la reducerea de 50 de bani pe litrul de combustibil, imediat după Anul Nou. Dovadă că, totuşi, cîte ceva mişcă în România şi de sărbători, dacă e vorba de vizita unor austrieci la Iohannis. În schimb, Alfred Stern n-a respectat nimic din promisiunile în doi peri, făcute preşedintelui, în legătură cu zăcămîntul de gaze din Marea Neagră, pentru că aşa cum a arătat Romgaz, documentul depus de OMW pentru începerea lucrărilor în vederea exploatării e nul, juridic, legal şi economic. E poezie, sau ”vrăjeală”, cum spun şmecherii români. Nu ştiu care e termenul în Austria, pentru ceea ce a făcut Stern cu Iohannis, în România.

Nimeni nu mai spune nimic, în legătură cu această amînare a începerii exploatării gazelor din Marea Neagră. De ce? Pentru că e un nou eşec, comparabil cu Schengen-ul, dacă nu chiar mai mare. În cazul neacordării statutului de mebru Schemgen, pentru că aşa a vrut Austria, pierdem un drept, sau mai degrabă o facilitate. În cazul ”Neptun Deep”, pierdem bani. Mulţi bani, securitate energetică, un preţ mai omenesc la gaze, pentru că o să avem şi partea noastră, din ce-i al nostru. Dar OMW nu vrea, şi pace. Deci, tot austriecii.

Nu e nevoie de nicio teorie a conspiraţiei, ca să mă gîndesc că ambele situaţii, atît Schengen cît şi amînarea ”sine die” a exploatării gazului românesc din Marea Neagră au o legătură între ele şi ambele cu ruşii, singurii care profită (geopolitic) din păstarea României în situaţia în care se află. Pe de altă parte, incompetenţa (în cel mai fericit caz, numai ea) a politicienilor români, de la Iohannis în jos, trecînd prin ministrul energiei Popescu, nu fac decît să fim şi mai uşor ”jucaţi pe degete” de austrieci, după cum vor (sau mai degrabă, sînt ”rugaţi prieteneşte” de la Moscova). Fireşte, nu sînt excluse nici calculele comerciale , dorinţa OMW de a obţine, prin acest şantaj, partea leului din gazul românesc. Asta vom vedea, dacă se va modifica, printr-o ”ordonanţă de urgenţă” dată prompt de guvernul Ciucă ”legea offshore”, în favoarea austriecilor. Cum s-a ajuns aici? Răspunsul e în istorie, o istorie care produce efecte în prezent.

OMW şi reţeaua celor care şi-au murdărit buzunarele cu ”aurul negru”

”Privatizarea Petrom” e o pagină ruşinoasă (şi din acest motiv, secretă în continuare) din istoria noastră recentă – ca şi multe altele, din istoria acestei companii, ”vacă de muls” timp de două decenii pentru firmele-căpuşă ale profitorilor tranziţiei şi politicieni. Petrom, cea mai mare firmă de exploatare şi prelucrare a petrolului din această zonă a Europei, a ajuns prin politicile guvernelor din primii ani ai tranziţiei, ca şi industria petrochimică, la sapă de lemn, cu toate cîştigurile fabuloase realizate cu prilejul contrabadei de stat şi private cu carburanţi, în fosta Iugolslavie. Acesta a şi fost motivul pentru care, în vederea aprobării celei de-a doua tranşe de împrumut de la Banca Mondială, în anul 2000, Guvernul Isărescu şi fostul ministru Băsescu au convenit atunci cu aceasta să ofere un pachet de cel puţin 51% din acţiunile SNP Petrom, pentru privatizare.

Firma era atunci într-o situaţie dezastroasă: între 1998-2000, datoriile Petrom ajunseseră la 10.303 miliarde lei. Acestea au fost şterse, fiind trecute de guvern la datoria publică, pentru a privatiza firma în condiţii mai bune. Adică, le-am plătit noi. Zadarnic. Căpuşarea firmei a continuat, datoriile au revenit – în 2004, se ridicau la aproape  30.000 miliarde lei. Era perioada în care la Petrom personajul-cheie nu se găsea în consiliul de administraţie, ci la sindicatul condus de Liviu Luca, cel care făcea şi desfăcea totul. Neoficial, devenise pe atunci cel mai bogat sindicalist din România, mîna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, acţionar şi preşedintele Consiliului de Administraţie la Realitatea TV, patron la echipa de fotbal Petrolul Ploieşti şi al firmei Petromservice (oficial, a sindicatului companiei, neoficial a lui însuşi).

Liviu Luca avea în portofoliul lui (pe statele de plată) o întreagă pleiadă de jurnalişti şi politicieni. L-am cunoscut şi eu, destul de bine, ca jurnalist free-lancer între 2000 şi 2004, dar mă pot mîndri că n-am acceptat de la el decît un pix şi o agendă. În fine, în cele din urmă i s-a înfundat, cînd a început ”cătuşiada” lui Băsescu. În urma dosarului făcut în vremea acestuia, a fost condamnat în 24 noiembrie 2015 la trei ani de închisoare şi ulterior, în dosarul Petromservice, la alţi şase ani. Luca nu era deloc lipsit de capacităţi manageriale, ba dimpotrivă, Dar trecuse ”linia roşie” şi toţi cei pe care-i plătise cu generozitate, ca un adevărat ”naş”, i-au întors spatele, cînd i-a sosit ceasul. Ar fi fost, în alte condiţii, un ministru al energiei de zece ori peste Popescu, dar tentaţia puterii şi a banului au fost mai mari. Nici puterea şi nici banii nu i-au mai fost de vreun folos, cînd a devenit ”ţintă-piept” pentru Băsescu. În fine, revenind, cînd au început negocierile în vederea aderării la UE în 2002, Petrom era din nou, inclusiv din cauza ”şmecheriilor” lui Liviu Luca o piatră de moară, pentru guvernanţi. Cînd se afla în pragul privatizării, societatea avea 50.000 de salariaţi, în timp ce OMW, societatea care a preluat-o avea, la cei 6.000 de angajaţi ai săi, o capacitate de rafinare mai mare decît Petrom-ul.

Nu s-a mirat nimeni că una din cerinţele adresate României în cadrul îndeplinirii criteriului trecerii la o economie de piaţă funcţională din partea UE a fost privatizarea Petrom (”măsura 33” din planul de aderare, aşa-zisul ”do list”). Societatea era un exemplu evident al acestei disfuncţionalităţi. Cînd acest capitol al aderării s-a închis, se încheiase şi privatizarea Petrom. Problema nu e că s-a făcut, ci cum. Au fost vîndute 33,34% acţiuni, către societatea austriacă OMW cu 669 milioane euro, care a mai realizat o mărire  de capital de 831 milioane euro. În total, OMV a plătit 1,5 miliarde euro, ajungînd să deţină 51% din Petrom, statul român rămînind cu 49%, din care a mai ”pierdut pe drum” 20 de procente cedate Fodului Propiretatea. Procentele au fost ulterior scoase la vînzare şi cumpărate de persoane fizice sau juridice. Pentru privatizarea Petrom, ”vinovatul de serviciu” este premierul de atunci, Adrian Năstase, dar se uită în mod voit şi convenabil că în vederea acţiunii se înfiinţase inclusiv o ”comisie parlamentară” (desi, ştim toţi ce ”rol” au aceste comisii).

Trecînd peste povestea în sine a contractului de privatizare, ţinut la secret pînă în zilele noastre, dar care va fi scrisă odată (ca multe alte pagini ale tranziţiei din România, din păcate doar de istorici, şi nu de procurori), Adrian Năstase susţine în prezent, în apărarea sa, că povestea mai tragică a fost cea post-privatizare, cînd OMW Petrom a devenit, treptat, un fel de stat-în-stat: ”felul în care, după privatizarea din 2004, au fost decise numirile în conducerea companiei, felul în care au fost organizate diferitele licitaţii, condiţiile în care s-au distribuit (şi cui) contractele de publicitate, joburile-sinecuri pentru anumite rude ale unor oameni politici, nivelul redevenţelor, toate acestea ar fi trebuit monitorizate cu atenţie de statul român, ca partener iniţial cu 49% din acţiuni. Instituţia care ar fi trebuit să urmărescă aceste evolutii post privatizare ar fi trebuit să fie Parlamentul, cu atît mai mult cu cît privatizarea Petrom s-a realizat printr-o lege. Doar în 2008 s-au verificat anumite elemente ale privatizării respective. Probabil că şi acum constituirea unei noi comisii de anchetă pentru a investiga, în principal, îndeplinirea clauzelor post privatizare ar fi utilă”, a scris  Năstase pe facebook. Cu alte cuvinte, OMW a preluat şi continuat, cu mai mare succes decît el, reţeaua şi reţeta de ”influenceri” a lui Liviu Luca.

Personal, mă îndoiesc, fie măcar din motivul de mai sus. că o asemenea comisie de anchetă va lua fiinţă, în actuala legislatură. Cifrele prezentate de Stern, CEO-ul OMW la Cotroceni legate de veniturile încasate de statul român din taxe şi impozite au sunat atît de bine, încît preşedintele şi guvernul Ciucă se grăbesc să nu facă nici ei nimic, în ceea ce priveşte exploatarea gaxelor din Marea Neagră. ”Neptun Deep” este deocamdată doar o gaură în buzunarele românilor. 

Ceea ce este însă evident, tragic şi comic totodată e că o fostă companie petrolieră românească, cea mai mare din domeniu în această parte a Europei (prin cumpărarea căreia, de fapt, chiar OMW a ajuns la statutul unei multinaţionale şi s-a putut extinde pînă la nivelul de astăzi), a devenit ea însăşi un fel de inamic ”strategic” al intereselor României şi un fel de căpuşă a ei. De unde suge bani şi pe care o joacă pe degete, după interesele sale şi interesele politice de pe agendele publice sau ascunse ale Austriei. Un asemenea fapt este posibil printr-un şir nesfîrşit de complicităţi cu ”oameni de bine” din România, pe care, după exemplul lui Liviu Luca, OMW Petrom i-a cumpărat şi îi ţine bine în buzunar. Numai astfel se explică de ce nimeni nu reacţionează, faţă de situaţia paradoxală în care ne aflăm: stăm pe o ditamai punga de gaze naturale, iar preţul la gaze goleşte pungile tututror românilor.