PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Ţările foarte de Jos

Ce are justiţia cu frontiera?

Am o relaţie personală cu Olanda (folosesc acest termen, cu care m-am obişnuit, aşa cum scriu încă şi cu î din i). Fratele meu lucrează acolo, unul din cei mai buni prieteni ai mei, Frans van Hellsdingen e olandez, iar unul din mentorii şi sprijinitorii mei în investigarea crimelor comunismului, regretatul Coen Stork, a fost chiar ambasador al Olandei la Bucureşti, în ultimii ani ai lui Ceauşescu. Coen a şi obţinut un fond MATRA, de 300.000 euro, bani care au făcut posibilă funcţionarea la Bucureşti între 2001 şi 2005 a Insitututului Român de Istorie Recentă, la crerea şi activitatea căruia am contribuit, alături de Andrei Pipiddi, Alina Mungiu-Pipiddi, Stejărel Olaru şi Florin Ţurcanu. IRIR a fost o primă instituţie de cercetare în domeniu, precursor al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, cu o agendă şi proiecte care au influenţat major cercetările pe acest subiect în România acelor ani. Dar, una-i una, alta-i alta.

În prezent, conduita olandezilor faţă de România este una mai degrabă ostilă. Am senzaţia că sîntem priviţi numai ca o ”vacă bună de muls”. De la intrarea României în Uniunea Europeană, au fost multe episoade care i-au făcut pe unii români, din euro-entuziaşti, eurosceptici – tocmai din cauza unor politici economice (şi nu numai) care au dat românilor senzaţia că sînt priviţi drept cetăţeni europeni ”de mîna a doua”. Nişte ”toleraţi”. Comportamentul actual al guvernului olandez faţă de aderarea României la spaţiul Schengen e de natură să întărească această percepţie.

Condiţiile tehnice de aderare la Schengen, cele de securizare a frontierei sînt îndeplinite de România de aproape un deceniu, dar totuşi sîntem ţinuţi pe tuşă. Principalii oponenţi au fost Franţa şi Olanda. La început a fost şi Germania, dar poziţia acesteia s-a nuanţat, germanii au înţeles beneficiile aderării noastre la spaţiul Schengen. Aşa cum beneficii ar fi peste tot – inclusiv pentru olandezi, prin aceea că ”tirurile cu lalele” n-ar mai trebui să stea prin vămi. Dar ei vor mai mult de atît. Vor bani. În numele ”luptei anticorupţie”, guvernul olandez face aproape un trafic de influenţă la nivel înalt, pentru a favoriza o firmă olandeză care operează în România – firma constructoare de nave DAMEN.

Arma folosită de olandezi în ofensiva lor împotriva aderării României la spaţiul Schengen este ”MCV”-ul, monitorizarea justiţiei din România. Ce are justiţia în comun cu frontierele şi siguranţa acestora? Aparent, nimic. Numai că, din nefericire, tocmai noi, românii, am creat această armă, care acum e îndreptată împotriva noastră.

Acum mai bine de un deceniu, în decembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu tuna şi fulgera împotriva Olandei, care se opunea de atunci aderării noastre la Scehngen în următorii termeni: ”Este un abuz al Olandei, şi acum hai s-o discutăm între noi. România are Albiţa, da? Albiţa, un punct de frontieră, să spunem, nu, nu a spus nimeni, dar vă dau eu un exemplu. România are Albiţa, Olanda are Rotterdam, da? Îmi pare rău. Nu Albiţa este poarta de intrare a ţigărilor, a alcoolului, a drogurilor de contrabandă, şi nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia. România continuă să lupte cu prostituţia; nu România, din neputinţă, a legalizat consumul de droguri; România continuă, aşa cum poate ea, să lupte cu consumul de droguri, deci, punct".

Era vorba iarăşi de veto-ul Olandei faţă de intrarea României în spaţiul Scehngen, veto care ulterior a fost nuanţat şi legat de nivelul de corupţie din România şi lipsa reformelor din justiţie. La cîteva luni, Traian Băsescu avea să revină asupra subiectului. În 3 martie 2012, preşedintele Băsescu afirma, în condiţiie în care Olanda se manifestase din nou critic, împotriva aderării României la spaţiul Schengen, invocînd aceleaşi veşnice probleme din justiţie şi ”corupţia” din România, că  "Olanda poate să spună ce vrea ea. Nu cerem Olandei niciun cec în alb. Ce-i cerem Olandei este să respecte Tratatul de aderare. Deocamdată, Olanda face un abuz fără limite, legat de un stat membru. Nu avem în condiţiile de aderare la spaţiul Schengen condiţia MCV. MCV-ul este un alt mecanism destinat justiţiei, şi nu securizării frontierelor. (...) Nu MCV este singura problemă, în condiţiile în care, spre exemplu, portul recunoscut ca fiind principala poartă de intrare a drogurilor în UE este Rotterdam, nu Constanţa şi nu Tulcea"..

Dar, după un an, presat de problemele sale interne, a căror soluţie a găsit-o în sloganul ”luptei anticorupţie”, Băsescu adoptase, sută la sută, chiar retorica pe care anetrior o condamnase. Pe 4 martie 2013, spunea "Oricine citea ultimul raport MCV ar fi făcut un pas înapoi (...) Asta s-a văzut reflectat în raportul MCV din ianuarie. E clar că în zona politică avem probleme, şi obiectivul trebuie să fie constatarea progreselor funcţionării instituţiilor statului de drept şi asumarea corecţiilor în zona politică". Totul fusese bine în România, atîta vreme cît Băsescu controlase puterea, prin ”guvernul său” PDL. Dar, după mpţiunea de cenzură şi căderea guvernului Boc, preşedintele şi-a schimbat discursul.

Rapoartele MCV, critice la adresa României, au fost alcătuite adesea  după reclamaţii şi plîngeri, mai mult sau mai puţin subiective, ale unor organisme ”civice” pro-Băsescu, ori ale unor persoane (Monica Macovei) care l-au sprijinit necondiţionat pe Băsescu şi au alimentat criticile la adresa României. Schengen se schimba, din ceva posibil, într-un miraj.

Legarea definitivă a aderării Româiei la Schengen, care presupune securizarea frontierelor, de rapoartele MCV privind justiţia a fost făcută de actualul ministru liberal Cătălin Predoiu, în vremea celui de-al doiea său mandat la justiţie, cînd a adoptat fără rezerve noua retorică a lui Băsescu. Şi în prezent, el vede cele două elemente (justiţia şi securitatea frontierelor) drept una singură, oferind fără să-i ceară nimeni muniţia adecvată celor care caută pretexte pentru a ţine România departe de Schengen. Condiţii în care aderarea noastră la Scehngen devine subiect al unor tranzacţii economice avantajoase – că sînt olandezii de la Damen, sau francezii, n-are importanţă, bani să iasă. Chiar recent, Predoiu afirma cu o seninătate înduioşătoare, dacă nu ne-ar costa aşa mult, că aderarea noastră la Schengen ”depinde de progresele făcute în cadrul MCV, mecanism care cere adoptarea Legilor Justiţiei”.

Olandezi la ospeţele pe seama României

Meschinăria politică dîmobiţeană n-a făcut decît să ducă la sacrificarea interesului nostru naţional. Ulterior, această politică inconştientă a continuat şi s-a amplificat, sub preşedintele Iohannis. Manifestaţiile de stradă ale ”reziştilor”, ”geaca roşie” îmbrăcată împotriva ”Ordonanţei 13” au legat definitiv MCV-ul, care iniţial n-avea nicio treabă cu frontierele, de aderarea noastră la Schengen. Iar occidentul n-a făcut decît să profite, pentru că noi ne-am aşezat singuri pe tavă, spre a servi ce mai aveam de servit celor dornici de ospăţ.

Pentru că am vorbit de ospăţ, trebuie să relatez aici unul aparte, care a avut loc în noaptea de revelion 2017/2018 la Hotelul Teleferic, din Poiana Braşov. Presa din România prelua atunci ceea ce în 4 ianuarie 2018 a scris presa olandeză: şi anume că ambasadoarea Olandei la Bucuresti, Stella Ronner-Grubacic, a participat la cina de Revlion de la hotelul amintit, alături de Nelu Iordache, care tocmai fusese condamnat în primă instanţă la 6 ani şi 3 luni închisoare, pentru sifonarea banilor de la autostrada Arad-Nădlac, Iordache fiind acuzat în alt dosar (din 2017) şi că a înşelat Poşta Română cu aproape 7 milioane de euro. Ministerul de externe olandez i-a luat apărarea ambasadoarei, afirmînd că ”Doamna Ambasador Stella Ronner-Grubacic şi familia sa au petrecut o vacanţă la ski privată, în Poiana Braşov. Doamna Ronner-Grubacic nu se afla acolo în calitatea sa oficială”.

Cu cîteva zile înainte, pe 21 deecmbrie 2017, un comunicat oficial al Ambasadei arătase, pentru a cîta oară, că ”Olanda urmăreşte activ evolutţa statului de drept în Romania". Atît în preocupările sale pentru ”statul de drept” şi ”lupta anticorupţie”, cît şi în precizările cu privire la participarea la acel revelion, doamna Romer n-a spus ceea ce au aflat însă surse MEDIAFAX, la vremea respectivă – şi  anume că ambasadoarea Olandei o cunoştea bine pe Anca Iordache, soţia omului de afaceri Nelu Iordache, cu care se întilnea frecvent la ”American School”, unde au copiii în aceeasi clasă. Ce mai contează? MCV şi Nelu Iordache pot să stea la aceeaşi masă de revelion, dacă Ţările de Jos consideră oportun. Dar nu şi România, la masa Schengen.

La nivel de state, ospeţele pe seama României arată altfel, dar nu cu mult diferit. După ce a obţinut şi şantierul naval de la Mangalia în 2018, cumpărînd partea celor de la DAEWOO, grupul olandez DAMEN, care achiţiţionase încă din 1999 Şantierul Naval de la Galaţi n-a fost pe deplin mulţumit. Numindu-l în fruntea diviziei sale din România pe generalul Gheorghe Savu, fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, DAMEN a început să viseze să devină unicul furnizor de nave pentru armata română. Dar a suferit o mare înfrîngere.

Pe 15 iunie 2022, preşedintele Franţei Emanuel Macron a venit la Bucureşti, pentru a sărbători alături de Iohannis cîştigarea de către Naval Group, o firmă de stat franceză, a licitaţiei pentru construcţia în parteneriat cu Şantierul Naval Constanţa, a corvetelor mulirol. E contractul pe care-l doreau atît de mult olandezii de la DAMEN. E vorba, totuşi, de un miliard şi ceva de euro. Francezii mai oferiseră în plus, pe lîngă ”parteneriatul” cu un operator economic român, şi un sistem antiaerian MAMBA pe care contongentul militarilor francezi, proaspăt veniţi în România, l-au adus şi l-au instalat la Capul Midia. Astfel că miliardul a ajuns la francezi...

Supărat foc, premierul olandez Mark Rutte şi-a programat, întîmplare (sau nu), vizita sa în România chiar în ziua în care la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se judeca acţiunea companiei olandeze DAMEN împotriva Guvernului României, în problema achiziţiei corvetelor multirol de către MApN. DAMEN a pierdut procesul cu Guvernul României, în aceeaşi zi în care Mark Rutte, era primit de Klaus Iohannis şi Nicolae Ciucă. Ce dovadă mai bună ar dori olandezii asupra ”independenţie justiţiei” în România? Sau, că acţiunile lor de scoatere a ”MCV”-ului din sertar, ori de cîte ori DAMEN sau alţi parteneri (inclusv cei politici, mă refer la USR, parte din grupul RENEW, ca şi Mark Rutte) au avut necazuri în România, seamănă izbitor cu ceea ce în codul penal se numeşte ”trafic de influenţă” şi chiar şantaj, cu o miză de un miliard şi două sute de mii de euro?

Dacă Ţările de Jos continuă această politică joasă, prin care vor împiedica aceesul firesc al României la spaţiul Scehngen, pentru care îndeplinim absolut toate criteriile de securizare a frontierelor şi care e chiar o necesitate strategică, în condiţiile războiului din Ucraina, cu atîtea TIR-uri blocate la frontiere, înseamnă că numele pe care Olanda l-a ales din 2020, cel de Ţările de Jos, e predestinat, în opinia mea, să devină al unor Ţări foarte de jos, în ierarhia morală a lumii.