PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Un partid împărţit între cîţişti şi orbanişti, pe ruinele liberalismului din România

1892 afișări

Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Un partid împărţit între cîţişti şi orbanişti, pe ruinele liberalismului din România

Liberalii se află din nou la un moment de cotitură: premierul Cîţu şi-a anunţat cadidatura pentru şefia lor, la viitorul congres, împotriva preşedintelui Orban. Ambii au ambiţii prezidenţiale şi lupta s-a ascuţit. Istoria recentă ne arată că mai toate congresele PNL-ului cu o asemenea miză s-au încheiat cu câte o sciziune. Acum se pare că e vorba chiar de dispariţie – nu a partidului, ci a liberalismului.

Tradiţia istorică şi tranziţia retorică

Partidul Naţional Liberal s-a reînfiinţat la 15 ianuarie 1990, prin Decizia Civilă nr.4 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, drept continuatorul Partidului Naţional Liberal întemeiat în 1875. Reuniţi în casa lui Dan Amedeo Lăzărescu, vechi liberali care supravieţuiseră temniţei comuniste, ori reveniţi din emigraţie după Revoluţie, între care Sorin Botez. Radu Câmpeanu şi Nicolae Enescu au decis înfiinţarea unui ”comitet de iniţativă”, ceea ce ulterior a dus la această înregistare la tribunal. Cel mai tânăr participant la acea şedinţă era Călin Popescu Tăriceanu, fiul adoptiv al lui Amedeo Lăzărescu, ulterior preşedinte al PNL. După rezultatul alegerilor din mai 1990, un grup de tineri, nemulţumiţi de blocarea accesului la funcţiile din partid, între care şi Tăriceanu, alături de Horia Rusu şi Dinu Patriciu, cărora li s-a alăturat şi ”veteranul” Dinu Zamfirescu au creat o primă sciziune, formînd Partidul Naţional-Liberal – Aripa Tînără.

Liberalii ”vechi” au avut o prestaţie discutabilă, participând la guvernare în guvernul Stolojan (octombrie 1991-noiembrie 1992). La alegerile din 1992 preşedintele Radu Câmpeanu, care scosese paridul din Convenţia Democratică, a propus şi ca liberalii să-l aducă pe Regele Mihai candidat la preşedinţie. Rezultatul a fost dezastruos, PNL nemaintrând în parlament. Decizia de a părăsi CDR-ul (o eroare strategică) atrăsese după sine şi o nouă sciziune – desprinderea unui grup liberal, condus avocatul Nicolae Cerveni, care a rămas în Convenţie. Acuzat în cele din urmă că a făcut ”jocurile FSN-ului”, Câmpeanu a pierdut puterea în partid, la ”congresul de reunificare” de la Braşov, din 28 februarie 1993 şi facţiunile s-au reunit, sub Mircea Ionescu Quintus.

Pasul retragerii din Convenţie a fost repetat de liberali în 2000, când erau conduşi de Valeriu Stoica. Au participat la alegeri cu un nou ”prezidenţiabil” anunţat peste noapte, Teodor Stolojan, ceea ce a scindat dreapta, dar a fost o decizie bună pentru ei: au obţinut un număr satisfăcător de portofolii, spre deosebire de ţărănişti, care au decontat singuri greşelile guvernării Convenţiei şi au dispărut treptat de pe scena politică, nemaintrând în Parlament.

Pentru alegerile din 2004, liberalii au făcut o nouă alianţă electorală (DA), cu Partidul Democrat, împotriva partidului lui Iliescu şi Năstase. În urma retragerii intempestive din cursa electorală a lui Teodor Stolojan, vicepreşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a devenit preşedintele liberalior, iar co-preşedintele alianţei, Traian Băsescu, candidatul şi câştigătorul la prezidenţiale a încercat ulterior să-şi substuituie PNL-ul în platforma susţinerii puterii sale personale.

S-a creat astfel o nouă sciziune în PNL, condusă de foştii preşedinţi Stolojan şi Stoica, o ”platformă liberală” care s-a unit cu Partidul Democrat al lui Băsescu, formând Partidul Democrat-Liberal. Liberalismul devenea treptat mai degrabă o cheie retorică, decât o politică tradiţională, ideologic asumată.

”Absorbţiile” care au vlăguit liberalismul

Marşul spre o ”reunificare” cu această sciziune liberală, absorbită de fapt în fostul FSN al lui Petre Roman a continuat. În martie 2009 Partidul Naţional Liberal şi-a schimbat conducerea, în cadrul unui congres extraordinar. Călin Popescu Tăriceanu a pierdut alegerile, în favoarea lui Crin Antonescu, iar acesta din urmă a părăsit funcţia în 2014, deşi în mai 2012 obţinuse guvernarea, în urma unei moţiuni de cenzură asupra guvernului Ungureanu, şi căştigase apoi alegerile parlamentare din decembrie acelaşi an. S-a întâmplat acest lucru sub asaltul vicepreşedintelui PNL Klaus Iohannis, unul dintre promotorii ”reunificării liberale”, care susţinea fuziunea cu PDL, partidul lui Traian Băsescu, decît o alianţă împotriva acestuia.

S-a rezolvat astfel şi problema succesiunii după ”regimul Băsescu” şi Klaus Iohannis a reuşit astfel o lovitură de forţă, care l-a propulsat în 16 noiembrie 2014 în fotoliul de la Cotroceni. În 2014, în primăvară, PNL părăsise şi grupul liberalilor europeni, optînd pentru afilierea la grupul popularilor – un vis care era tot al lui Traian Băsescu. Liberalii aveau primul lor preşedinte, dar prin fuziunea cu ”democraţii”, unii (printre care m-am numărat şi eu) au spus că de fapt rămăseseră fără partid.

Într-adevăr, în opinia multor liberali ”vechi”, după ”fuziunea” cu foşii democraţi ai lui Băsescu, cu doi co-preşedinţi, Alina Gorghiu din partea PNL şi Vasile Blaga, din partea PD, cu Tăriceanu plecat din partid, spre a forma Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), aşa păreau să stea lucrurile. Democraţii şi liberalii, cele două foste partide, nu s-au acceptat prea uşor. Apele au fost multă vreme tulburi şi au părut să se aşeze abia din 17 iunie 2017, cînd în cadrul Congresului PNL desfăşurat în Bucureşti, întrunind 3.518 voturi, Ludovic Orban a fost ales preşedinte al liberalilor.

Orban mai candidase fără succes la şefia PNL de trei ori: în 2002, 2009 şi în 2014, pierzînd în faţa lui Stolojan, a lui Crin Antonescu şi apoi a Alinei Gorghiu – ultima oară campania lui Orban fiind subminată de către.. DNA. De fapt, sub aparenţele ”democraţiei interne”, partidul a fost, din 2014 începînd, unul mai degrabă condus de sfori trase din afara lui. Situaţie din care nu a mai ieşit.

Ultimul liberal

În prezent, cei mai vocali susţinători ai candidaturii premierului Florin Cîţu sînt liberalii proveniţi din fostul Partid Democrat. ”Finanţist” şi ”consultant economic” şcolit prin America, cu un prim ”job” la Banca Noii Zeelande, s-a întors acasă şi a fost, nu se mai ştie de cine, ”scos” din pălărie şi paraşutat pe listele PNL, la alegerile din 2016. Ajuns senator, Cîţu nu are un trecut plin de ”cicatricile” luptelor politice, ca Orban. Dar are pe mână guvernul şi, iată, o susţinere neaşteptat de largă. Deşi în urmă cu un an o discuţie despre şansele lui la şefia Partidului Naţional Liberal ar fi părut mai degrabă o distopie, ieri a apărut pe treptele sediului liberal din Modrogan (sediul fostului PDL), cu o armată de susţinători, majoritatea liberali proveniţi din fosta formaţiune condusă de Băsescu.

Declaraţiile encomiastice nu au lipsit la lansarea lui Cîţu, un lider convenabil pentru toţi – şi pentru oportuniştii partidului, şi pentru Iohannis. Ca să nu mai vorbim de Bruxelles, faţă de care ”noul PNL” a dat uitării politica tradiţională a partidului şi doctrina ”prin noi înşine”.

Fosta ”băsistă” Raluca Turcan, cea despre care se spune că i-a luat minţile şi candidatura la preşedinţie lui Teodor Stolojan în 2004, a fost printre cei mai vocali lideri, în susţinerea lui Florin Cîţu. Ea declara, encomiastic: ”Este nevoie de curaj în acţiunea politică pentru a produce o schimbare de substanţă în România şi de aceea am decis să îl susţin pe Florin Cîţu în competiţia pentru conducerea Partidului Naţional Liberal. Niciodată în ultimii 30 de ani, PNL nu a fost într-o poziţie mai bună să schimbe România. Avem două trimestre de creştere economică, după o criză majoră de sănătate şi economică, pe care încă nu am depăşit-o complet. Avem banii europeni din PNRR. Avem parteneriatul cu preşedintele Iohannis şi toată susţinerea de la nivelul Uniunii Europene”. E clar, nu? Candidatura lui Cîţu (o spune cu subiect şi predicat Raluca Turcan) s-a decis la Cotroceni şi Bruxelles.

În replică, Violeta Alexandru, fosta deţinătoare a portofoliului lui Turcan în guvernul Orban scria pe Facebook: ”Eu nu mi-aş face un proiect politic cu oameni care, de la momentul în care aveau nevoie de sprijin politic până ieri, fără să li se fi cerut, se gudurau pînă la exagerare, prin tot felul de promisiuni de loialitate” (o aluzie transparentă la Cîţu, fireşte). ”Marile idei şi programe se pun în practică prin oameni. Votez Ludovic Orban la congresul din toamnă al PNL”. Motivează că o face ”din respect pentru alegătorii de dreapta” şi pentru Orban, ”care a suferit politic pentru verticalitatea lui. Ştiu că înţelege schimbările şi că respectă mesajul de îmbinare a experienţei cu noi perspective, mesajul de respect pentru cei care au tras pentru partid şi pentru România în cele mai grele momente, atunci cînd partidul decăzuse”.

Cîţu e sigur că va cîştiga preşedinţia partidului. A declarat pe treptele sediului din Modrogan: ”Vă spun că voi cîştiga. Nu există altă variantă”, a spus şi i-a invitat şi pe ceilalţi liberali să facă parte din ”echipa cîştigătoare”. Dacă vor ”la ciolan”, se înţelege. Toate atuurile sînt de partea lui, ”jocurile au fost făcute”. Nu în partid, ci altundeva.

Pe aceleaşi trepte, Ludovic Orban a apărut singur. Dacă mai aveam îndoieli că liberalii sunt pe cale de dispariţie, acum ele mi s-au spulberat. După congres, dacă lucrurile stau aşa cum le-am descris, Partidul Naţional Liberal rămîne cu numele, iar liberalismul în România devine istorie.

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria editorialistii

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: marius oprea,; partid,; pnrr,; florin citu,; tariceanu,; traian basescu,; guvern,; pnl,; orban

Citește pe alephnews.ro: Neom, cel mai ambiţios proiect al Arabiei Saudite, se confruntă cu probleme. Directorul general a renunțat la funcție după șase ani

Citește pe www.zf.ro: Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană

Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române

Citește și: Ion Cristoiu: Florin Cîţu - Ludovic Orban: 1-0 (Deocamdată)

Citește și: COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: O bombă pentru liniştea noastră

Citește și: PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / EXCLUSIV Generalul Talpeş şi patriotismul ca afacere

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.