COMENTARIU Silviu Predoiu: "Băieţii răi” devin "băieţii buni” şi invers, ne împărţim pripit în “noi” şi “ei”. Ne jucăm prea mult şi prea uşor cu aceste noţiuni

Consultantul politic Silviu Predoiu afirmă că polarizarea politică a ajuns mai mult decât o divergenţă de opţiuni, accentându-se şi împingându-ne până într-acolo încât să refuzăm să locuim sau să muncim alături de cineva care nu ne împărtăşeşte convingerile politice.

Silviu Predoiu spune că e nevoie de o schimbare a garniturii de lideri politici, iar alegerile din acest an sunt o oportunitate de a lăsa în urmă "băieţii buni "transformaţi în  "băieţi răi şi invers", pe  “ei” şi “noi” sau pe “ai lor” şi “ai noştri” prin  oameni care să nu caute profit în ceea ce ne desparte, ci în ceea ce ne apropie.

Redăm integral textul publicat de Silviu Predoiu sub motto-ul ”We do not have government by the majority.We have government by the majority who vote-
Thomas Jefferson”

“Astăzi la guvernare sunt <băieţii buni>! Ce uşurare! Şi preşedintele este un <băiat bun>! Excelent! Ce bine că am scăpat de <băieţii răi> din palatul Victoria, că de la Cotroceni a plecat, de câţiva ani, chiar şi tatăl <băieţilor răi>! Iar acuşi-acuşi vin alegerile generale, poate clarificăm lucrurile şi în Parlament, să nu se mai tot laude unii ba că sunt partidul cu cei mai mulţi aleşi, ba că fără votul lor <băieţii buni> nu ar fi putut guverna si câte si mai câte. Perfect!
Unde mai pui şi faptul că statutul de <băiat bun> vine la pachet cu o serie de privilegii, între care, deloc de neglijat, este şi acela că poţi repeta greşelile şi chiar şi ticăloşiile <băieţilor răi>, ori poţi inventa unele noi, fără teamă. Şi asta pentru că, după cum ştie chiar şi un copil de la clasa pregătitoare, orice “faptă rea” făcută de un <băiat bun>, cum ar fi spre exemplu emiterea a 25 de ordonanţe de urgenţă într-o singură seară, transferul în bloc al <băieţilor răi> în echipa <băieţilor buni> sau acţiunile şi declaraţiile la limita sau dincolo de competenţele constituţionale, devine automat o <faptă bună> (sau măcar una care poate fi trecută cu vederea). Doar scopul este unul nobil, scăpăm de <băieţii răi>, nu?

Şi uite aşa spectacolul politic continuă, astăzi sunt aplaudaţi cei huiduiţi mai ieri, publicul fiind atent mai degrabă la cine decât la ce şi cum se joacă, toate merg mai departe în acelaşi fel, doar periodic locurile se schimbă, <băieţii răi> devenind <băieţii buni> şi invers. Ne jucăm prea mult şi prea uşor cu aceste noţiuni de bun şi rău, ajungând să le anulăm semnificaţia.
Într-o notă mai serioasă, vreau să amintesc faptul că dincolo de o serie de elemente precum comunitatea de teritoriu şi limbă, de conştiinţa identităţii istorice, de religie, o naţiune este definită şi de o serie de factori culturali. În această ultimă categorie se regăseşte şi setul de valori şi principii morale care ne ajută să definim binele şi răul, să le recunoaştem şi, implicit, să le separăm şi sancţionăm.

Dar ce să ne facem când, în politică, moralitatea este sub asediu? Un asediu al minciunii, ipocriziei, incompetenţei, imposturii, lipsei de viziune, dezinteresului, purtat de chiar cei care ar trebui să apere moralitatea vieţii politice. Iar în absenţa moralităţii noţiunile de bine şi rău îşi pierd sensul. Ca urmare, fără repere raţionale şi pertinente, cel puţin în plan politic, şansele ca să facem alegeri greşite sunt foarte ridicate. Iar apoi, pentru a fi cât de cât confortabili cu opţiunile noastre, ne împărţim pripit în <noi> şi <ei> şi decidem că băieţii noştri sunt <băieţii buni>, cărora li se poate ierta orice, iar ai lor sunt <băieţii răi", tot ce fac este greşit şi evident, sunt responsabili pentru tot răul ce ni se întâmplă.

Ostilitatea faţă de orice altă formaţiune politică decât <a ta> se extinde rapid, în mod periculos, de la reprezentanţii de frunte şi candidaţii acesteia, către suporterii respectivului partid, aceştia devenind inamici doar pentru că nu ne împărtăşesc opiniile politice. Astăzi ura şi dispreţul faţă de <ai lor> reprezintă, pentru votanţi, elemente motivaţionale mai puternice decât simpatia şi loialitatea pentru <ai noştri>. Îl votam pe X nu atât pentru că ne place de el cât pentru că îl urâm pe Y.
Pasiunile politice exacerbate nu mai reprezintă o noutate a vieţii politice într-o democraţie. Atunci însă când patimile ating un asemenea nivel încât în ochii susţinătorilor unui partid orice fel de acţiuni, indiferent ce norme legale şi/sau morale încalcă, sunt justificate atât timp cât împiedică (re)venirea la putere a oponenţilor, loialitatea partizană se transformă într-o gravă ameninţare la adresa democraţiei din care, în mod paradoxal, s-a născut.

Polarizarea politică este astăzi ceva mai mult decât o divergenţă de opţiuni. Ea se accentuează gradual, împingându-ne spre punctul în care putem ajunge să refuzăm să locuim sau să muncim alături de cineva care nu ne împărtăşeşte convingerile politice. Faptul că într-o serie de ţări au apărut deja asemenea manifestări, inclusiv în forme violente, nu înseamnă că ele sunt normale şi nici că noi ar trebui să le aşteptăm resemnaţi. Trăim într-o lume agitată, marcată de o multitudine de factori de risc, de la terorism, criminalitate organizată şi migraţie ilegală până la pandemii şi schimbări climatice accelerate, ne aflăm într-o regiune geografică apropiată de numeroase focare de tensiune, reci dar şi fierbinţi. Chiar trebuie să adăugăm la toate aceste provocări externe, dincolo de problemele noastre cronice din economie, sănătate, educaţie şi pe cele generate de o dezbinare socială accentuată, construită pe criterii de convingeri politice? Chiar diferă atât de mult viziunile noastre pentru România, pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, încât să ajungem să ne urâm între noi din această cauză? Nu cred. De fapt sunt convins că nu este aşa.

Înţeleg motivele pentru care <actori marcanţi> ai vieţii noastre politice, unii aflaţi în importante funcţii - numiţi sau aleşi, alţii astăzi doar râvnind la poziţiile celor dintâi, în loc să ne aducă împreună, ne dezbină zi de zi, cu sprijinul <dezinteresat> al unor formatori de opinie, prin chemări agresive şi iresponsabile la lupta împotriva "celorlalţi". Este vorba despre interese mărunte, meschine, demne de tot dispreţul nostru, aşa cum sunt şi cei care le promovează.

Este evident că pentru o schimbare reală, atât de necesară, avem nevoie de lideri capabili să vadă ansamblul, nu doar detaliul, să fie suficient de generoşi pentru a-şi asuma obiective pe termen lung ce, mai mult ca sigur, nu le vor aduce recunoaştere în timpul mandatului lor, oameni care să nu caute profit în ceea ce ne desparte, ci în ceea ce ne apropie. Iar noi să alegem dintre ei cântarind cu atenţie, dincolo de candidat şi etichetă, OMUL, adică aptitudinile şi atitudinile, responsabilitatea, capacităţile dovedite şi, nu în ultimul rând, proiectele, ideile şi angajamentele LUI.

Da, ştiu, sună utopic dar de ce să nu încercăm? Se spune că vedem anumite lucruri ca imposibile nu pentru că ele ar fi aşa ci invers, că ne par imposibile tocmai pentru că ne temem să le încercăm. Nu este uşor, nu se va întâmpla de pe o zi pe alta, dar trebuie să încercăm, trebuie să începem schimbarea. De ce nu de la alegerile din acest an? Să avem încredere în capacitatea noastră de a lăsa ura şi furia deoparte şi să decidem în baza unor argumente pertinente, solide, de care sa nu ne ruşinăm mai târziu. La urma urmei, dacă noi nu credem în noi înşine, în puterea noastră de a ne schimba, de ce ar face-o alţii?”