Alegătorii din R.Moldova sunt chemaţi la urne duminică, în cadrul scrutinului local
Alegătorii din Republica Moldova sunt chemaţi la urne duminică în cadrul scrutinului pentru desemnarea primarilor şi membrilor Consiliilor localităţilor, miza principală fiind postul de primar al Chişinăului şi componenţa Consiliului municipal al Capitalei.
În cadrul scrutinului din 5 iunie 2011 urmează să fie aleşi primarii a 898 de localităţi şi 11.740 de consilieri locali.
Urmează să fie aleşi primarii oraşelor, comunelor şi membrii consiliilor raionale, municipale şi comunale. Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele care vor ocupa aceste funcţii vor fi alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber-exprimat, pentru mandat de patru ani.
Membrii Consiliilor locale sunt aleşi printr-un sistem de reprezentare proporţională fără prag electoral, iar primarii în cadrul unui sistem majoritar cu două tururi de scrutin. În cazul în care nici un concurent electoral nu obţine majoritatea voturilor în primul tur de scrutin, după două săptămâni va fi organizat turul doi. Cel puţin 25 la sută dintre alegătorii înscrişi pe liste trebuie să participe la primul tur de scrutin pentru a putea fi validat. Pentru al doilea tur de scrutin nu este stabilit pragul minim de prezenţă la urne.
Comisia Electorală Centrală a comunicat că 31 de formaţiuni politice au dreptul să participe la alegerile locale de duminică, printre care se numără actualele partide care alcătuiesc coaliţia de guvernământ, principalul partid de opoziţie - PCRM - şi numeroase formaţiuni mici.
Miza cea mai importantă a scrutinului o reprezintă postul de primar al Chişinăului şi componenţa Consiliului Municipal al capitalei Republicii Moldova. Favoriţi pentru postul de primar al Chişinăului sunt actualul deţinător al funcţiei, Dorin Chirtoacă (partidul Liberal), şi candidatul Partidului Comuniştilor, Igor Dodon.
Candidatul Partidului Liberal Democrat pentru postul de primar al Chişinăului este Victor Bodiu, iar cel al Partidului Democrat (PDM), Valentina Buliga, actualul ministru al Muncii.
Scrutinul se va derula pe fondul unei crize politice la nivel central, după ce două parlamente succesive au fost dizolvate din cauza eşuării tentativelor de a alege noul şef al statului.
De altfel, analiştii cred că scrutinul local este un test în perspectiva eventualelor alegeri parlamentare anticipate, care ar putea fi convocate dat fiind că Alianţa pentru Integrare Europeană nu prea are şanse să desemneze preşedintele ţării şi să pună capăt crizei politice.
Misiunea de observare a scrutinului trimisă de Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului a remarcat că unele modificări ale Codului Electoral au intervenit cu doar câteva luni înainte de ziua alegerilor, situaţie care ar putea genera confuzii. În plus, introducerea registrului electronic centralizat al alegătorilor a fost amânată pentru anul 2015, astfel că, la fel ca până acum, listele electorale au fost întocmite de autorităţile locale, existând un anumit grad de confuzie privind identificarea domiciliului sau reşedinţei drept criteriu decisiv în atribuirea alegătorilor la secţiile de votare.
O echipă de observatori locali monitorizează diverse aspecte ale procesului electoral, inclusiv performanţa autorităţilor electorale, finanţarea campaniei, reprezentarea în mass-media şi întocmirea listelor electorale.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:58
Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară
-
astăzi, 11:55