Alegeri SUA, 3 noiembrie 2020. Istoria se poate repeta. Al Gore vs. George W. Bush, Florida 2000

Publicat: 03 11. 2020, 09:53
Actualizat: 03 11. 2020, 09:58

Atragerea Curţii Supreme în bătălia alegerilor prezidenţiale americane nu este o noutate. În 2000, a mai existat un precedent care îi are ca actori principali pe Al Gore şi George W. Bush.

Candidatul democrat Al Gore a contestat la instanţa supremă rezultatele din Florida. Totul s-a decis o lună mai târziu la Curtea Supremă. Judecătorii au decis că George W. Bush câştigase alegerile în statul Florida cu doar 537 de voturi în faţa lui Al Gore, şi preşedinţia Statelor Unite.    

„Să nu existe nicio îndoială, deşi nu sunt de acord cu decizia instanţei, o accept. Accept finalitatea acestui rezultat care va fi ratificat lunea viitoare în colegiul electoral”, declara Al Gore, candidat democrat la preşedinţia SUA, 2000, după ce a fost anunţat că a pierdut cu 5 voturi electorale în faţa lui George Bush. 

„Sunt recunoscător pentru America şi recunoscător că suntem capabili să rezolvăm diferenţele noastre electorale într-un mod paşnic”, îşi clama victoria Bush. 

Departamentul Justiţiei din SUA a anunţat, luni seară, trimiterea unor echipe de observatori electorali în 18 state americane, pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare programate marţi, 3 noiembrie în Statele Unite ale Americii, informează agenţia Bloomberg.