ALERTĂ de securitate în Bruxelles: Sute de agenţi de poliţie, într-o o vastă operaţiune înaintea unui summit UE
Autorităţile belgiene nu au depistat niciun suspect în urma percheziţiilor efectuate joi într-o clădire situată la periferia oraşului Bruxelles, informează postul belgian RTL.
Perimetrul de securitate instituit pe strada Jean-Baptiste Vanpé a fost desfiinţat în cursul după-amiezii, iar în urma percheziţiilor nu a fost găsit niciun element suspect, a comunicat Parchetul din Bruxelles.
Autorităţile vor continua cercetările şi îl vor audia din nou pe un imigrant polonez aflat la originea lansării operaţiunii de securitate.
Anterior, primarul suburbiei Forest, Marc-Jean Ghyssels, a declarat că există suspiciuni privind prezenţa unor indivizi înarmaţi într-o clădire din zona Jean-Baptiste Vanpé.
„A fost instituit un perimetru de securitate”, a declarat Marc-Jean Ghyssels pentru postul RTBF.
Marc-Jean Ghyssels, care s-a deplasat joi după-amiază la faţa locului, a explicat că este vorba mai degrabă de un incident violent cu caracter privat, nu de tip terorist. Un bărbat de origine poloneză aflat în stare de şoc a alertat autorităţile semnalând producerea unei crime în suburbia Forest, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei.
Vineri, în oraşul Bruxelles este programată o reuniune informală a Consiliului European.