Angela Merkel avertizează că ar putea muta militarii germani din Turcia. Care sunt alternativele pe care Germania le are în vedere

Publicat: 15 05. 2017, 20:54
Actualizat: 29 10. 2021, 02:48

Aproximativ 270 de militari germani sunt în baza din Incirlik, iar autorităţile turce au refuzat în mod repetat vizitele delegaţiilor parlamentare germane.

Un nou refuz a fost comunicat Germaniei duminică, a declarat Martin Schaefer, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe. Turcia a justificat refuzul ca fiind o măsură de retorsiune după decizia Germaniei de a le oferi azil politic unor militari turci acuzaţi de implicare în tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.

„Este o situaţie nefericită; am transmis acest lucru prin diverse canale de comunicare”, a declarat Angela Merkel, citată de site-ul agenţiei Associated Press.

Jens Flosdorff, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării, a declarat că este examinată posibilitatea mutării avioanelor militare germane staţionate în Baza Incirlik pentru misiuni antiteroriste în altă ţară.

„Una dintre alternative este Iordania”, a spus Angela Merkel.