De la începutul săptămânii Australia se confruntă cu incendii de vegetaţie devastatoare în cea mai populată zonă din partea de nord a ţării. Circa 2000 de pompieri luptă încă de marţi împotriva a 140 de focare, 30 dintre acestea nefiind controlate.
Incendiile de vegetaţie au devastat întregi zone locuibile, forţând oamenii să îşi părăsească locuinţele. Potrivit lui Shane Fitzsimmons, şeful serviciilor rurale de luptă împotriva incendiilor, flăcările au distrus aproximativ 16.000 de hectare de vegetaţie.
Nevoite să îşi abandoneze casele şi cartierele în care locuiau, zeci de familii au trecut prin clipe cumplite încercând să scape din calea flăcărilor, scrie Daily Mail.
Printre australienii care au recurs la gesturi emoţionante pentru a scăpa de incendii se numără şi Tammy şi Tim Holmes, alături de cei cinci nepoţi ai lor. Nemaiavând cale de scăpare, aceştia şi-au găsit adăpost sub un ponton, scufundaţi în apă.
După aproape două ore petrecute în apă alături de cei cinci copii, Tim Holmes a reuşit să găsească o plută cu ajutorul căreia au plecat din zonă. Dificultatea situaţiei a fost destul de mare, din moment ce fumul şi căldura excesivă diminuau cantitatea de oxigen din aer.
În cele din urmă, familia Holmes a reuşit să ajungă la un hotel aflat la distanţă destul de mare de zona afectată de incendiu.
În tot acest timp Bonnie Walker, mama copiilor, a crezut că îşi pierduse familia. Înainte ca incendiile să înceapă acesta îşi lăsase copiii cu părinţii săi. Bonnie a povestit pentru postul de televiziune ABC Australia despre momentele cumplite prin care a trecut.
„Aşteptam lângă telefon şi am primit un mesaj prin care am aflat că părinţii mei evacuaseră zona în care locuiau împreună cu copiii. Au fost momente cumplite pentru că mă gândeam câ îmi voi pierde părinţii şi copiii”, a declarat australianca.
Tim Holmes a povestit prin ce momente a fost nevoit să treacă împreună cu soţia şi nepoţii săi.
„Au fost momente groaznice deoarece noi încercam să ne adăpostim şi nu reuşeam să scăpăm. Le-am spus nepoţilor să fugă către pontoul sub care ulterior ne-am adăpostit. Era din ce în ce mai greu să scăpăm de flăcări. La un moment dat şi pontonul luase foc pe alături dar am strâns apă şi l-am stins”, a declarat Holmes.