- Home
- Externe
- LONDRA, (09.03.2018, 09:13)
- Mircea Olteanu
ATACUL asupra spionului rus | Poliţia britanică: 21 de persoane au fost rănite/ Neurotoxina "este probabil mai rară" decât gazul sarin şi aparent "nu este VX"
Douăzeci şi una de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma atacului cu o substanţă neurotoxică care l-a vizat pe fostul agent rus de spionaj Serghei Skripal şi fiica acestuia, Yulia, a anunţat poliţia britanică, potrivit site-ului agenţiei Dpa.

ATACUL asupra spionului rus | Poliţia britanică: 21 de persoane au fost rănite/ Neurotoxina "este probabil mai rară" decât gazul sarin şi aparent "nu este VX"
"Evenimentele de duminică sunt o amintire clară, dacă vreodată a fost necesară, a situaţiilor periculoase cu care se confruntă serviciile noastre de urgenţă şi dăruirea şi curajul de care aceştia dau dovadă în fiecare zi pentru a ne menţine în siguranţă", a declarat premierul britanic Theresa May.
Serghei Skripal şi fiica lui au fost expuşi contactului cu o substanţă toxică, în cursul unui incident produs în localitatea Salisbury, situată în provincia Wiltshire, la circa 100 de kilometri vest de Londra.
Cei doi continuă să fie în stare critică, iar anchetatorii suspectează că au fost atacaţi cu o substanţă neurotoxică. Sursele din cadrul comisiei de anchetă nu au dezvăluit numele substanţei.
O sursă neidentificată citată de BBC a declarat că neurotoxina folosită în acest caz "este probabil mai rară" decât gazul sarin şi aparent "nu este VX".
Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenţi de spionaj efectuat între Statele Unite şi Rusia.
Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare, pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informaţii externe (MI6).
Deşi nu se cunosc încă detalii, Guvernul de la Londra va suspecta că este vorba de o nouă operaţiune a Kremlinului pe teritoriul Marii Britanii. Rusia va nega orice implicare, dar premierul britanic, Theresa May, va trebui să identifice modalităţi de ripostă.





Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta