Într-un interviu acordat recent agenţiei de ştiri Reuters, preşedintele american Donald Trump declara că Beijingul ar putea rezolva chestiunea nord-coreeană „foarte uşor, dacă ar dori acest lucru”, cerând Chinei să exercite mai multă presiune asupra Coreei de Nord pentru a stopa acţiunile tot mai belicoase ale acestui stat.
„Am repetat în mai multe rânduri că la baza chestiunii nucleare nord-coreene este problema între Statele Unite şi Coreea de Nord”, a declarat Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.
„Sperăm ca părţile relevante îşi vor asuma responsabilităţi, vor juca rolul pe care are trebui să-l joace, şi împreună cu China vor juca un rol constructiv pentru obţinerea păcii şi stabilităţii în Peninsula Coreeană şi denuclearizării ei”, a adăugat oficialul chinez.
China a anunţat săptămâna trecută ca va interzice importurile de cărbune din Coreea de Nord, după ce Phenianul a efectuat un nou test balistic.
Joi, presa de stat din Coreea de Nord a reproşat Chinei că „dansează după melodia” pusă de Statele Unite, a acţiune critică rară a Phenianului faţă de Beijing. Agenţia de ştiri nord-coreeană KCNA nu a menţionat în mod direct numele Chinei, însă a acuzat un „stat vecin” că s-a aliat cu inamicii Coreei de Nord pentru „a răsturna sistemul social al ţării”.