- Home
- Externe
- WASHINGTON, (05.02.2014, 06:35)
- Gaidau Ion
Barack Obama şi oficiali de la Pentagon au avut o reuniune pe tema Afganistanului
Preşedintele american, Barack Obama, a avut o reuniune marţi, la Casa Albă, pe tema Afganistanului cu secretarul Apărării şi mai mulţi şefi militari, în contextul în care incertitudinea planează asupra prezenţei unor forţe străine în această ţară după sfârşitul lui 2014.
Urmărește
316 afișări
Barack Obama şi oficiali de la Pentagon au avut o reuniune pe tema Afganistanului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La reuniunea de la Casa Albă au participat secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, şeful Statului Major Interarme, Martin Dempsey, adjunctul său, Sandy Winnefeld, şeful coaliţiei internaţionale din Afganistan (ISAF), generalul Joe Dunford, şeful Comandamentului central american în Afganistan, Lloyd Austin, şi amiralul William McRaven.
Calificând această întrevedere drept "productivă", o purtătoare de cuvânt a Consiliului Naţional pentru Securitate a anunţat că preşedintele Obama "a fost bucuros să aibă ocazia de a asculta direct ceea ce generalul Dunford" şi alţi oficiali au de spus cu privire la situaţia de pe teren din Afganistan, unde Statele Unite mobilizează încă 34.000 de bărbaţi, alături de 19.000 de militari din alte ţări membre NATO.
Această purtătoare de cuvânt, Laura Magnuson, a precizat că "preşedintele continuă să evalueze atât informaţiile provenite de la oficiali militari, cât şi cele provenite de la comunităţile de informaţii, de la diplomaţi şi de la specialişti" în probleme afgane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TikTok respinge zvonurile că Elon Musk va cumpăra platforma, înainte de a fi interzisă în SUA: „Pură ficțiune”
-
Radu Mihaiu: Reforma administrativ-teritorială a României este absolut necesară
-
O companie aeriană vrea restricţii la alcool în aeroporturile din Europa
-
PNL acuză campanii de dezinformare şi cere eforturi coordonate împotriva propagandei estice
Obama "încă nu a luat vreo decizie cu privire la prezenţa (unor militari americani în Afganistan) după 2014", a adăugat purtătoarea de cuvânt.
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, refuză să semneze tratatul bilateral de securitate (BSA) convenit cu Statele Unite înainte de alegerile prezidenţiale din 5 aprilie, la care Constituţia îi interzice să se prezinte.
Negociat laborios timp de mai multe luni, acest acord deschide calea menţinerii unui contingent american în Afganistan după retragerea forţei NATO, până la sfarşitul lui 2014.
"Fără semnarea BSA, (...) nu vor mai exista, după 2014, militari americani" în Afganistan, a reiterat marţi principalul purtător de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, subliniind că "fiecare zi ce trece face mai urgentă" semnarea acestui tratat.
Citește pe alephnews.ro: Statuile lui Donald Trump ca Buddha au devenit un „must-have” în China. Vândute online, ele costă între 140 și 2.600 de euro
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe