- Home
- Externe
- WASHINGTON, (06.04.2019, 03:30)
- Marinela Sarbu
Casa Albă: Negocierile comerciale cu China "au făcut progrese", dar "au mai rămas lucruri de făcut"
Casa Albă a declarat vineri la Washington, după trei zile de negocieri comerciale cu oficialii chinezi, că negocierile "au făcut progrese în numeroase chestiuni-cheie", dar "au mai rămas lucruri semnificative de făcut", relatează Reuters.
Urmărește
270 afișări
Casa Albă: Negocierile comerciale cu China "au făcut progrese", dar "au mai rămas lucruri de făcut"
Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a comunicat, de asemenea, că negociatorii americani şi chinezi "vor fi în contact permanent pentru a rezolva problemele restante".
negociatorii de comerţ american şi chinez îşi vor continua discuţiile săptămâna viitoare prin conferinţă video în timp ce încearcă să ajungă la o înţelegere pentru a rezolva un război comercial de nouă luni, a declarat vineri consilierul Casei Albe, Larry Kudlow.
Vicepremierul chinez Liu s-a întâlnit cu reprezentantul comerţului american Robert Lighthizer şi secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, pentru a treia zi, vineri, după ce preşedintele american Donald Trump a salutat progresele înregistrate în negocieri şi a declarat că o înţelegere ar putea fi anunţată în următoarele patru săptămâni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Kudlow, într-un interviu pentru televiziunea Bloomberg, a declarat că Liu s-a întors la Beijing după discuţiile de vineri, dar cele două părţi vor continua să rezolve diferenţele rămase prin videoconferinţă.
"Nu se termină totul aici, acesta este un proces continuu", a spus Kudlow.
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi în cadrul reuniunii cu vicepremierul chinez Liu He că acordul cu China se apropie foarte mult şi că ar putea fi încheiat în aproximativ patru săptămâni.
Trump a afirmat că punctele de interes includ tarifele şi furtul de proprietate intelectuală, iar preşedintele a declarat că va discuta tarifele cu Liu.
China şi Statele Unite se află în mijlocul unor negocieri intense pentru a pune capăt războiului comercial din ultimele luni care a tulburat pieţele globale. Washingtonul doreşte schimbări profunde în politicile economice şi comerciale ale Chinei, în timp ce Beijingul doreşte ca Trump să ridice sancţiunile impuse pentru mărfurile chinezeşti.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 14:46