- Home
- Externe
- BRUXELLES, (06.12.2017, 17:17)
- Mihai Draghici
Comisia Europeană a prezentat planul de aprofundare a Uniunii Economice şi Monetare
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, planul de aprofundare a Uniunii Economice şi Monetare, stabilind obiectivul aprobării Fondului Monetar European până în anul 2019.
Urmărește
427 afișări
Comisia Europeană a prezentat planul de aprofundare a Uniunii Economice şi Monetare
"Comisia Europeană stabileşte un plan pentru aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM), prezentând măsuri concrete pentru următoarele 18 luni. În cadrul acestui program sunt prezentate o serie de iniţiative. Scopul final este intensificarea unităţii, eficienţei şi responsabilităţii democratice a Uniunii Economice şi Monetare până în anul 2025. Aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare reprezintă un mijloc pentru crearea de locuri de muncă, pentru stimularea creşterii economice, pentru consolidarea instituţiilor, a corectitudinii la nivel social şi a stabilităţii macroeconomice", anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
"După ani de crize, acum este momentul să luăm viitorul Europei în mâinile noastre. Actuala creştere economică solidă ne încurajează să ne asigurăm că Uniunea noastră Economică şi Monetară este mai unită, mai eficientă şi mai democratică, iar aceste lucruri sunt benefice pentru toţi cetăţenii noştri. Nu există un moment mai prielnic de a repara acoperişul decât atunci când străluceşte soarele", a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.
Comisia Europeană invită Parlamentul Europeană şi Consiliul UE să adopte până la jumătatea anului 2019 proiectul constituirii Fondului Monetar European.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Planul conţine şi o propunere de integrare în reglementările UE a Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernarea, precum şi planul de introducere a unor instrumente necesare stabilizării zonei euro.
Citeşte şi: Carles Puigdemont preferă să rămână în Belgia, chiar dacă Spania a retras mandatul de arestare pe numele său
Citeşte şi: Reprezentantul ONU trimis la Phenian s-a întâlnit cu adjunctul ministrului de Externe nord-coreean
Citeşte şi: Mihail Saakaşvili refuză să se predea în pofida ultimatumului primit de la autorităţile ucrainene
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe