Steinmeier, fost ministru de Externe, a declarat că Ankara riscă de asemenea să producă un efect negativ asupra relaţiilor diplomatice după ce a acuzat Berlinul că foloseşte tactici naziste pentru a-i împiedica pe politicienii turci să facă campanie în Germania în favoarea referendumului din aprilie.
„Modul în care privim Turcia este caracterizat de îngrijorarea că tot ceea ce a fost construit în ultimii ani şi zeci de ani se prăbuşeşte”, a spus Steinmeier, în primul său discurs la ceremonia de investire în funcţie.
„Domnule preşedinte Erdogan, puneţi în pericol tot ceea ce dumneavoastră, alături de alţii, aţi construit”, a spus el, adăugând că va saluta „semne credibile” de relaxare a situaţiei.
„Puneţi capăt comparaţiilor incalificabile cu naziştii!”, a spus Steinmeier. „Nu tăiaţi legăturile cu acei oameni care vor parteneriat cu Turcia! Respectaţi statul de drept şi libertatea presei şi jurnaliştii! Şi eliberaţi-l pe Deniz Yucel”, a mai spus noul preşedinte al Germaniei.
Steinmeier a spus că Turcia este o ţară diferită de cea pe care au cunoscut-o vizitatorii în urmă cu trei decenii datorită unei economii mai puternice, reformelor şi a unei prietenii din ce în ce mai solide cu Europa.