- Home
- Externe
- ENGLEWOOD CLIFFS, SUA, (29.05.2014, 14:55)
- Valentin Vidu - Mediafax
DECLARAŢIA liderului partidului UKIP, Nigel Farage, care vrea să-i scoată pe britanici din Uniunea Europeană: "Am o problemă uriaşă cu România" - VIDEO
Liderul UKIP Nigel Farage a declarat joi că are o "problemă uriaşă" cu România, alimentând acuzaţii de rasism adresate formaţiunii eurofobe pe care o conduce, relatează postul CNBC în pagina electronică.
Urmărește
74763 afișări
Nigel Farage (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nu am probleme cu românii. Am o problemă uriaşă cu România", a declarat pentru CNBC Farage, care militează ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană (UE).
Farage a declarat joi pentru CNBC că "organizaţii criminale cunoscute" din România s-au orientat spre Marea Britanie, după ce autorităţile au fost nevoite să le permită intrarea din cauza reglementărilor UE cu privire la libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor.
Partidul Independenţei Regatului Unit (UKIP) a obţinut victoria în urma alegerilor europene, cu scorul de 27.5%, învingând cele trei partide tradiţionale britanice - conservatorii, laburiştii şi liberal-democraţii. Formaţiunea şi-a centrat campania împotriva imigraţiei, subliniind asupra numărului mare de imigranţi din Europa. UKIP va avea 24 de locuri (faţă de 13 în 2009) în Parlamentul European.
Nigel Farage a promis, după victoria istorică în alegerile europene, să termine cu imigraţia şi să scoată Regatul Unit din UE. "Nu vreau doar ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, vreau ca Europa să abandoneze Uniunea Europeană", a spus liderul populist.
Cu o poziţie vehementă anti-imigraţie, Nigel Farage şi-a atras numeroase critici recent, după ce a declarat că înţelege teama britanicilor care au vecini români, însă ulterior şi-a cerut scuze şi a pus remarca pe seama oboselii provocată de campania electorală.
Citeşte şi:
ALEGERI EUROPARLAMENTARE ÎN MAREA BRITANIE- BIOGRAFIE: Nigel Farage vrea să-i scoată pe britanici din UE
Citeşte şi:
Un consilier local membru al UKIP îl susţine pe Farage: "Avem o problemă cu românii în această ţară. Vin la uşi pentru a comite furturi"
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe