- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Directorii posturilor publice de televiziune şi radio din R.Moldova au fost demişi
Preşedintele Teleradio-Moldova şi directorii postului public de televiziune şi radioului public au fost demişi din funcţie de Consiliul de Observatori ai Companiei publice Teleradio Moldova, din cauza "lacunelor înregistrate în activitatea audiovizualului", informează presa electronică moldoveană.
Directorii posturilor publice de televiziune şi radio din R.Moldova au fost demişi (Imagine: Mediafax Foto)
"Pe parcursul ultimilor ani, televiziunea publică s-a transformat într-un instrument politic, nu a respectat dreptul la exprimare şi principiile de imparţialitate şi pluralism, ceea ce a dus la pierderea credibilităţii companiei în ochii publicului", a afirmat secretarul Consiliului de Observatori, Viorica Cucereanu, citat de Infotag în pagina electronică.
Preşedintele Teleradio Moldova, Valentin Todercan, şi directorul Moldova 1, Adela Răilean, au respins acuzaţiile, afirmând că vor ataca în justiţie decizia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
"Eu mi-am onorat toate obligaţiunile ca şef de companie şi Teleradio-Moldova nu a făcut partizanat politic, fapt confirmat de rapoartele experţilor estoni şi ai Consiliului Europei. Experţii au atenţionat doar asupra faptului că avem nevoie de reforme", a spus Todercan.
"Problema noastră este lipsa de jurnalişti şi cameramani tineri, care nu vin să muncească în televiziunea publică din cauza salariului mizer. Îmi pare rău că nu am obţinut un buget normal. Am făcut tot ce se putea de făcut mai bine din banii care ne-au fost acordaţi", a afirmat, la rândul său, Adela Răilean.
Preşedintele Consiliului de Observatori, Eugeniu Rîbca, a declarat că în termen de două săptămâni va fi organizat un concurs de selecţie a candidaţilor pentru ocuparea celor două posturi, iar Răilean şi Todercan vor asigura interimatul funcţiilor până la desemnarea câştigătorilor.
Potrivit paginii electronice a Jurnalului de Chişinău, Consiliul de Observatori a decis joi şi demiterea directorului postului de radio naţional, Veaceslav Gheorghişenco.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO