- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (02.10.2018, 13:24)
- Ana Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Discuţii despre BREXIT, în România. Ce au discutat Iohannis şi Dragnea cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, marţi la Palatul Cotroceni, negociatorului-şef al Uniunii Europene (UE), Michel Barnier, că este importantă păstrarea unităţii celor 27 de state membre ale Uniunii în cadrul negocierilor privind Brexit, anunţă Preşedinţia.
Urmărește
1199 afișări
Discuţii despre BREXIT, în România. Ce a discutat Klaus Iohannis cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier
Şeful statului a mai precizat că România susţine continuarea unei cooperării strânse a UE cu Marea Britanie în domeniile de interes comun şi după retragerea acesteia din Uniunea Europeană. Iohannis a arătat că, un interes deosebit pentru ţara noastră îl reprezită un acord în domeniul securităţii externe cu Marea Britanie.
"Preşedintele României a menţionat că, în cadrul discuţiilor privind relaţiile viitoare, ţara noastră va pune în centrul obiectivelor sale cetăţeanul şi, de aceea, susţine cu fermitate importanţa negocierii unui cadru de reglementare ambiţios în domeniul mobilităţii cetăţenilor, cu respectarea principiilor reciprocităţii şi nediscriminării", mai arată sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
La rândul său, negociatorul-şef al Uniunii pentru Brexit a făcut o prezentare a evoluţiei negocierilor cu Marea Britanie şi a etapelor următoare în cadrul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniune.
"Michel Barnier a evidenţiat eforturile pe care echipa sa le depune în mod constant pentru ajungerea la un acord cu partea britanică şi a exprimat speranţa privind obţinerea unor evoluţii substanţiale în cadrul negocierilor care să permită finalizarea Acordului de retragere a Marii Britanii din UE. Totodată, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit a subliniat faptul că România, în calitate de stat care va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019, va avea un rol important în asigurarea cadrului instituţional necesar care să permită retragerea ordonată a Marii Britanii din UE şi în derularea negocierilor privind viitoarele relaţii dintre Uniune şi Regatul Unit", conchide sursa menţionată.
Michel Barnier a mai avut întrevederi, marţi, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Dragnea l-a asigurat pe Barnier că România sprijină un proces ordonat şi predictibil al Brexit
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a discutat, marţi la Parlament, cu Michel Barnier, negociatorul-şef al UE privind Brexit. Liderul PSD i-a transmis oficialului străin că România sprijină un proces predictibil al ieşirii Regatului Unit din Uniune.
"În contextul în care retragerea Marii Britanii are loc în perioada deţinerii, de către ţara noastră, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, discuţiile purtate între Negociatorul-şef şi preşedintele Camerei Deputaţilor au avut în vedere contribuţia României la sprijinirea acestui proces", se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor remis marţi MEDIAFAX.
Cei doi au discutat despre aspecte legate de procesul negocierilor, cum ar fi drepturile cetăţenilor sau decontul financiar, faţă de care echipa de negociatori ai Comisiei au înregistrat progrese semnificative. Astfel, preşedintele Camerei Deputaţilor a dat asigurări negociatorului-şef al UE privind Brexit cu privire la sprijinul României pentru un proces ordonat şi predictibil, pentru a stabili baza unei relaţii viitoare apropiate între UE şi Marea Britanie, potrivit sursei citate.
Totodată, Liviu Dragnea a subliniat importanţa unei abordări comune a celor 27 de state, astfel încât să poată fie găsită o soluţie avantajoasă pentru ambele părţi, care să fie conformă cu principiile UE, dar să respecte şi liniile Marii Britanii.
La rândul său, Michel Barnier şi-a exprimat încrederea faţă de rezultatul final al negocierilor, evidenţiind faptul că, până în acest moment, părţile au agreat prevederile Acordului de retragere care privesc drepturile cetăţenilor, decontul financiar şi perioada de tranziţie, existând progrese şi în ceea ce priveşte alte aspecte care ţin de separare.
"Referitor la poziţionările părţilor privind guvernanţa Acordului şi indicaţiile geografice, negociatorul-şef al Uniunii a transmis că aceste două aspecte vor putea fi agreate, cel mai probabil, la finalul procesului de negociere", conchide sursa menţionată.
Michel Barnier a avut, în cursul zilei de marţi, întrevederi şi cu şeful statului, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi premierul Viorica Dăncilă, discuţiile axându-se tot pe Brexit.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Boris Johnson, fost ministru britanic de Externe, ar amâna ieşirea Marii Britanii din UE dacă ar deveni premier
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe