Disidenta rusă Elena Bonner, văduva lui Andrei Saharov, a decedat în Statele Unite

Elena Bonner, o critică a premierului rus Vladimir Putin şi văduva fostului disident şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace Andrei Saharov, a murit sâmbătă la Boston (SUA), la vârsta de 88 de ani, informează AFP.

Urmărește
39 afișări

"Anunţăm cu o mare tristeţe moartea mamei noastre Elena Georghievna Bonner", a comunicat fiica sa, Tatiana Iankelevici.

Potrivit unei prietene, Liudmilla Alekseieva, Elena Bonner fusese operată pe cord pentru a treia oară.

După o ceremonie organizată la Boston, Elena Bonner va fi înhumată alături de Andrei Saharov în cimitirul Vostriakovo din Moscova. Familia a îndemnat admiratorii să nu aducă flori la ceremonie, ci mai degrabă să ofere bani în fondul "Andrei Saharov", o organizaţie pentru drepturile omului din Rusia.

O disidentă a perioadei sovietice, Bonner şi-a petrecut ultimii ani în Statele Unite, de unde critica constant regimul lui Vladimir Putin.

Fosta disidentă sovietică a criticat dur regimul comunist în anii 1960 şi s-a măritat cu academicianul Andrei Saharov în 1972.

Fizicianul Andrei Saharov, supranumit "părintele bombei cu hidrogen" şi devenit ulterior un disident al regimului, a decedat la Moscova în 1989. În 1975, Elena Bonner a primit Premiul Nobel pentru Pace, la Oslo, în locul soţului ei, împiedicat de autorităţile sovietice să meargă în Norvegia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici