Vizita liderului de la Casa Albă îi va permite acestuia să argumenteze punctul său de vedere asupra necesităţii ca aliaţii NATO să îşi sporească cheltuielile de apărare în vederea asigurării securităţii.
Datorită cerinţelor sale, o serie de aliaţi europeni-cheie ai SUA se simt presaţi de soliciările lui Trump privind cheltuielile acordate apărării şi de discuţiile sale de a stabili o alianţă cu Rusia pentru a contracara militanţii Stat Islamic.
„Preşedintele aşteaptă să se întâlnească cu omologii săi din NATO pentru a reafirma angajamentele SUA faţă de Alianţă şi pentru a discuta chestiuni critice NATO, în special împărţirea responsabilităţii aliaţilor precum şi rolul NATO în lupta împotriva terorismului”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.
Trump se va întâlni cu Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Casa Albă, pe 12 aprilie pentru a discuta „fortificarea Alianţei pentru a face faţă provocărilor legate de securitatea naţională şi internaţională”, se mai arată în comunicat.
Administraţia de la Washington şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, au îndemnat în mai multe rânduri statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice să suplimenteze bugetele alocate apărării până la nivelul de 2% din PIB.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a părut să condiţioneze solidaritatea la nivelul NATO de creşterea proporţională a contribuţiilor tuturor statelor membre. Statele Unite se află pe primul loc în domeniul cheltuielilor pentru apărare, având un buget militar mai mare decât totalul celorlalte ţări membre, echivalentul a 3,61% din PIB-ul american.