Două avioane de mici dimensiuni s-au prăbuşit sâmbătă în Elveţia. În primul accident aviatic au murit patru persoane, dintre care doi copii

Publicat: 05 08. 2018, 11:30
Actualizat: 13 04. 2020, 19:08

Avionul s-a prăbuşit într- zonă greu accesibilă de pe muntele Rengg, în cantonul Nidwalden.

„Înainte ca echipele de salvare să ajungă la locul accidentului, avionul a luat foc, provocând un incendiu forestier. Focul a fost stins cu ajutorul unui elicopter şi salvatorii încearcă momentan să ajungă la aeronavă”, au declarat reprezentanţii poliţiei într-un comunicat.

Părinţii şi copiii lor locuiau în regiunea Nidwalden şi voiau să ajungă în Franţa. Cauza prăbuşirii este încă necunoscută.

Un al doilea avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în Elveţia

Un avion de mici dimensiuni al companiei aeriene locale JU-AIR s-a prăbuşit sâmbătă în zona Alpilor Elveţieni, la doar câteva ore după ce o altă aeronavă s-a prăbuşit într-o pădure din regiunea Nidwalden, relatează Reuters.

Autorităţile au oferit puţine detalii despre al doilea avion prăbuşit.

Aeronava aparţine companiei JU-AIR şi are capacitatea de a transporta 17 pasageri şi doi piloţi. Momentan nu se ştie câte persoane erau la bord în momentul accidentului.

„Avem datoria să anunţăm că unul dintre avioanele noastre Ju-52 s-a prăbuşit azi. Pentru moment, nu avem mai multe informaţii”, au declarat reprezentanţii companiei aeriene pe website-ul lor.

Cinci elicoptere participă la misiunea amplă de salvare de pe partea vestică a muntelui Piz Segnas, în regiunea Graubuenden, au declarat reprezentanţii poliţiei printr-un mesaj pe Twitter.

Spaţiul aerian din zona accidentului a fost închis de către Biroul Federal de Aviaţie.

Publicaţia locală Blick a transmis că toate persoanele aflate la bordul aeronavei au murit.

Autorităţile au transmis că vor anunţa mai multe detalii în cursul zilei de duminică.

Compania JU-AIR pune la dispoziţie aeronave pentru plimbări turistice.

Cu câteva ore înainte de accidentul din Alpi, doi copii şi părinţii lor au murit în urma prăbuşirii aeronavei de mici dimensiuni în care se aflau, în regiunea Nidwalden.