Fetiţă de 12 ani din Ucraina, orfană, pion involuntar în războiul informaţional al Moscovei

Mama lui Kirei a murit când ea era copil. Tatăl ei, Evhen Obedinsky, fost căpitan al echipei naţionale de polo pe apă a Ucrainei, a fost împuşcat şi ucis în timp ce forţele ruseşti îşi croiau drum în Mariupol, în 17 martie.

Câteva zile mai târziu, Kira şi prietena tatălui ei au încercat să fugă din oraş pe jos, alături de vecini, însă, după ce a fost rănită de explozia unei mine antipersonal, Kira a fost transportată la un spital din regiunea Doneţk, care este controlată de separatiştii susţinuţi de Moscova.

Acum, bunicul Kirei, Oleksander, se teme că nu o va mai vedea niciodată. El a declarat că un oficial al guvernului separatist din Doneţk l-a sunat şi l-a invitat să călătorească acolo pentru a o revendica, ceea ce este imposibil din cauza războiului. El spune că a vorbit cu reprezentanţii spitalului care i-au spus că Kira va fi trimisă în cele din urmă la un orfelinat din Rusia.

Guvernul rus a declarat că a ajutat la mutarea a cel puţin 60.000 de ucraineni în siguranţă peste graniţa rusă. Guvernul ucrainean a declarat că aproximativ 40.000 de persoane au fost relocate împotriva voinţei lor, descriind acest lucru drept răpire şi deportare forţată.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a declarat că peste 433.000 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Rusia de la 24 februarie, când forţele ruseşti au invadat Ucraina.

Oleksander a declarat că ruşii i-au luat şi documentele Kirwi şi au spus că i se vor furniza unele noi în Rusia.

Presa rusă, care a minimalizat în mod repetat brutalitatea conflictului din Ucraina, a prezentat o înregistrare video în care Kira vorbeşte fericită despre faptul că uneori i se permite să îşi sune bunicul.

Aceasta este o „dovadă” că nu a fost răpită, potrivit unui prezentator de televiziune rus, care a catalogat afirmaţia drept un alt „fake-news ucrainean”.

Între timp, Oleksander a primit un mesaj audio de la Kira care îi spune să nu plângă, dar tânăra care şi-a pierdut familia, libertatea şi casa în războiu nu-şi poate opri propriile lacrimi.

„Nu te-am văzut de atât de mult timp”, spune ea. „Îmi vine să plâng”.