Liderii europeni au programate discuţii, în cadrul unui summit de joi, privind rezultatele unor înţelegeri recente pe tema migraţiei cu cinci state africane – Niger, Nigeria, Mali, Senegal şi Etiopia.
În schimbul sprijinului financiar, UE cere acelor ţări să impună controale mai solide la graniţă şi să îi primească înapoi pe imigranţii clandestini.
Premierul Finlandei, Juha Sipila, a spus că noua abordare pare să dea roade şi că UE ar trebui să o extindă asupra altor state.
„Există susţinere pentru această abordare în general de la alte state membre. Voi ridica problema (privind Irakul, Somalia şi Afganistanul) la summit”, a declarat acesta pentru Reuters.
În timp ce numărul imigranţilor care ajung în Grecia din Turcia a scăzut în urma unui acord cu Ankara, numărul celor care au ajuns în Italia din Africa este în creştere până acum în acest an.
Finlanda a primit 32.500 de solicitanţi de azil anul trecut, majoritatea din Irak. Anul acesta, numărul lor a scăzut la aproximativ 5.500 în urma politicilor mai dure privind migraţia.
Citeşte şi: China avertizează că atitudinea Administraţiei Trump riscă să afecteze pacea în Strâmtoarea Taiwan
Citeşte şi: Brexit riscă să afecteze relaţiile comerciale ale Marii Britanii cu Statele Unite – studiu
Citeşte şi: Noul Guvern al Italiei, condus de Paolo Gentiloni, a primit votul de încredere al Parlamentului
Citeşte şi: Preşedintele Turciei: „Circa 1.800 de combatanţi ai Statului Islamic şi ai miliţiei kurde, morţi în urma operaţiunilor militare turce”